Prevenirea crizelor de astm

Astmul este o boală cronică ce nu poate fi prevenită sau vindecată; prevenirea crizelor individuale de astm este însă posibilă. Crizele de astm pot fi de obicei preve¬nite dacă factorii declanşatori sunt identificaţi şi apoi trataţi sau evitaţi. Pacienţii cu astm ar trebui să evite fumul de ţigară. Adeseori atacurile declanşate de activitatea fizică pot fi oprite prin administrarea înainte de efort a unui medicament specific. Atunci când problema este reprezentată de praf şi de alergeni, filtrele de aer, aparatele de aer condiţionat şi alte dispozitive (cum ar fi feţele de saltea, care teduc cantitatea de particule de acarieni din aer) pot fi dc m M e dju toi. în cazul pacien¬ţilor cu astm declanşat de reacţii alergice, desensi¬bilizarea prin injectarea repetată a aiergenilor respectivi poate conduce la prevenirea atacurilor.

Este posibil ca anumite persoane cu astm să fie sensibile la aspirină sau la alte medicamente antiinfla-matoare nesterc idiene (AINS-uri); în cazul acestora, este bine ca medicamentele de acest tip să fie evitate. Medica-mentele care inhibă efectele benefice ale agoniştilor beta-adrenergici (denumite beta-blocante) agravează de obicei astmul.
Majoritatea pacienţilor cu astm primesc pentru prevenirea crizelor tratament medicamentos sub formă de corticosteroizi pe cale inhalatorie sau orală, substanţe care modifică acţiunea leucotrienelor, agonişti beta-adrenergici cu durată lungă de acţiune, teofilină. antihistaminice sau cromolin. Metodele de prevenţie sunt individualizate, în funcţie de frecvenţa crizelor şi de stimulii declanşatori.
în prezent este cercetată o nouă metodă de tratament al astmului, care are la bază folosirea unui anticorp special (care se administrează intravenos sau prin injectare subcutanată) care leagă imunoglobulinele E, blocând ataşarea acestora de mastocite. în urma împiedicării acestui proces, mastocitele nu mai eliberează substanţele care declanşează astmul alergic.

Tratamentul crizelor de astm

Criza de astm poate produce teamă, atât la persoana afectată, cât şi la cei din jur. Chiar şi atunci când sunt relativ uşoare, simptomele provoacă anxietate şi alarmează pacientul. O criză severă de astm reprezintă o urgenţă potenţial letală care necesită îngrijire medicală de specialitate imediată. Dacă nu este tratată în mod adecvat şi rapid, criza severă de astm poate conduce 1a. deces.

Pacienţii cu astm sunt de obicei capabili să trateze majoritatea atacurilor fără ajutorul unui medic. De obicei utilizează un inhalator pentru administrarea unei doze de agonist beta-adrenergic cudurată scurtă de acţiune, se deplasează într-o zonă cu aer curat (la distanţă de fumul de ţigară şi de alţi factori iritanţi) şi încetează activitatea fizică. Unele persoane pot să îşi administreze şi un preparat cortizonic inhalator împreună cu agonistul beta-adrenergic. Criza dispare de obicei după 5-10 minute. Crizele cu durata de peste 15 minute sau care se agravează necesită de obicei tratament suplimentar administrat sub supraveghere medicală.

Deoarece la pacienţii cu astm sever nivelul sanguin al oxigenului este scăzut, medicul cercetează valoarea acestui parametru prin folosirea unui dispozitiv de monitorizare care se amplasează pe deget sau la nivelul lobului urechii sau prin prelevarea unei mostre de sânge arterial /„. în timpul crizelor de astm se poate administra şi oxigen suplimentar. însă în cazul crizelor grave, medicul trebuie să monitorizeze şi nivelul sanguin al dioxidului de carbon, iar pentru a realiza asta este necesară recoltarea de sânge arterial. De asemenea, medicul evaluează funcţia pulmonară cu ajutorul unui spirometru sau al unui fluxmetru. Poate fi necesar ca la pacienţii aflaţi în criză severă de astm să fie necesară intubarea (introducerea unei căi respiratorii artificiale până la nivelul traheii) şi cuplarea la un aparat pentru ventilaţie mecanică S-

în general pacienţii cu astm sever sunt internaţi în spital dacă funcţia pulmonară nu se ameliorează după administrarea uni agonist beta-adrenergic şi a agenţilor corticosteroidieni sau dacă prezintă valori periculos de scăzute ale oxigenului sanguin şi valori crescute ale dioxidului de carbon din sânge.
In cazul in Care pacientul este deshidratat, poate ii necesaiă administrarea intravenoasă de lichide. Dacă se suspectează prezenţa unei infecţii pulmonare, se admi- nibbează antibiotice; de obicei însă majoritatea infecţiilor sunt cauzat" de virusuri, iar în aceste situaţii (cu câteva excepţii) nu există tratament specific.