Boala pulmonară obstructivă cronică

Tratament

L ea mai importa ut => tnăcură teiapeup ă la pacuri,!. cuBPCt este epre^entaiă de încetarea fumatului Câni ac^. sta se ealizea^ă aîunc- câ 'd ^bstructia _ăiioi respiratorii este uso râ au moderată s^co isVăfrecve i amehor tea tusei, scădere cantitar" de spută şi d im ine1 ratei de ag avare a aispreei Inretarei tu^ahu „ esie benefi auioncmi ne^rtalesoiuueiboli Par^ir.l at nebuj de asemenea -î înceioe să evite e"punert J ' alte sul stanţe mtant. volatile, incariv 'a fumul de ţigatî şi la poluanţii din aer.

Dacă pacientul face gripă sau pneumonie, atunci BPOC se agravează marcat. Ca urmare, pacientul cu BPOC ar trebui să primească anual vaccinul antigripal şi la fiecare 5 ani vaccinul aritipneumococic.
Tratamentul simptomelor. Wheezingul şi dispneea se ameliorează atunci când fluxul aerian se îmbună¬tăţeşte. Deşi obstrucţia căilor aeriene cauzată de emfizem nu este reversibilă, spasmul musculaturii bronhice, inflamaţia şi creşterea cantităţii de. secreţii bronhice sunt potenţial reversibile.

Medicamentul anticolinergic ipratropiurn. administrat cu ajutorul unui inhalator dozat de patru ori pe zi, este agentul de elecţie pentru ameliorarea dispneei. Atunci când simptomele sunt mai grave, dispneea se amelio¬rează mai rapid prin administrarea pe cale inhalatorie de agonişti beta-adrenergici cu durată scurtă de acţiune decât prin administrarea de ipratropiurn. Salmeterolul, un agonist beta-adrenergic cu debut lent al acţiunii, se poate administra inhalator la fiecare 12 ore. Acest medicament este util pentru ameliorarea de durată a simptomelor la anumiţi pacienţi, în special pe durata nopţii.

Asocierea în- acelaşi - preparat ■ administrat pe cale in hal-)t orie ipratropiului şi a albuterolului are avantajul d'- a reduce numărul de administrări ale medicaţiei Pacienţii car„ au dificultăţi de utilizare a inhalatoarelor dozate beneficiază dacă folosesc un dispozitiv denumit spacer S5. Soluţiile de ipratropiurn şi agonişti beta-adre- n= rgici nor tî administrate şi cu ajutorul unor nebuliza- toare; această metodă de tratament este rezervată pentru pacienţii cu forme severe de boală. Nebulizatorul creează o ceaţa îr. care medicamentul stă în suspensie, iar utili¬zarea ic-^tuia nu trebuie sâ se facă pr n coordonarea cu r>spir-:if-1. Nebuiizatoarele sunt în prezent mult mai portabil^ dc-ât ;n trecut; unele unităţi pot chiar -â fie aliment ite de la bricheta maşinii. Agoniştii beta-adrener¬gici se adinini "Trează rareori pe cale orală la paci- nţii cu BPOC. deoarece acţionează mai lent decât pe cale vezi articolul de Ia pagina 279 inhalatorie şi există un risc crescut de a cauza efecte secundare, inclusiv tulburări de ritm cardiac.

Teofilina acţionează prin alte mecanisme decât ipratropiul sau agoniştii beta-adrenergici. Aceasta este administrată numai pacienţilor care nu răspund la alte medicamente. Doza trebuie controlată cu atenţie de către medic, iar concentraţia sanguină a medicamentului trebuie măsurată periodic. Un preparat cu teofilină care are durată lungă de acţiune permite administrarea de numai două ori pe zi la mulţi pacienţi şi ajută la controlul dispneei pe durata nopţii.

La mulţi pacienţi cu forme moderate şi severe de BPOC, la care simptomele nu pot fi controlate cu alte medicamente, se pot administra corticosteroizi. Corticosteroizii pe cale inhalatorie nu previn declinul funcţiei pulmonare odată cu trecerea timpului. însă utilizarea lor ameliorează simptomele şi conduce la scăderea acutizărilor bolii. Deoarece se pot administra local, corticosteroizii inhalatori produc mai puţine efecte secundare în comparaţie cu agenţii administraţi pe cale orală. însă dozele mari de corticosteroizi administrate pe cale inhalatorie pot avea efecte sistemice, cum ar fi agravarea osteoporozei. Corticosteroizii orali reprezintă un tratament care este rezervat acutizărilor BPOC sau pacienţilor care continuă să prezinte simptome cauzate de obstrucţia fluxului aerian şi care nu răspund la tratamentul obişnuit.

Nu există nici un tratament sigur care să realizeze fluidizarea secreţiilor bronhice, astfel încât expectorarea acestora să se realizeze mai uşor. însă evitarea deshi¬dratării poate preveni formarea unor secreţii vâscoase. O regulă empirică este ca pacientul să consume suficiente lichide, astfel încât urina să rămână deschisă la culoare, cu excepţia urinei eliminate dimineaţa după trezire. în cazurile de BPOC severă, gimnastica respiratorie poate fi utilă pentru eliminarea secreţiilor bronhice.

Medicul foloseşte adeseori în timpul tratamentului oximetria şi spirometria pentru a monitoriza simptomele pacientului. Măsurarea gazelor arteriale oferă informaţii utile în formele severe de boală.
Tratamentul acutizărilor BPOC. Acutizările ar trebui tratate de către medic cât mai curând posibil. Dacă tratamentul nu ameliorează simptomele, atunci este necesară spitalizarea. Când se suspectează prezenţa unei infecţii bacteriene, atunci se aplică un tratament medicamentos cu durata cuprinsă între 7 şi 10 zile. Numeroşi medici oferă pacienţilor cu BPOC o rezervă de antibiotice şi le recomandă să înceapă să ia medicamentul cât mai devreme în timpul unui episod de acutizare a bolii. Există multe "antibiotice care pot fi administrate pe cale orală, inclusiv trimetopriin-sulfa- metoxazol, doxiciclină, amoxicilmă-clavulinat şi ampicilină. Mulţi medici păstrează antibioticele de generaţie nouă, cum ar fi azitromicina, claritromicina şi levofloxacinul, pentru infecţiile pulmonare mai severe sau pentru pacienţii la care tratamentul cu alte antibiotice nu a dat rezultate. Deşi numeroase persoane cu BPOC consideră că ar trebui să ia antibiotice pentru a preveni acutizările bolii, nu există nici o dovadă în acest sens. Uneori se administrează corticosteroizi pe cale orală timp de 10-14 zile pentru a reduce severitatea şi durata episoadelor acute de boală.

Oxigenoterapia.
Oxigenoterapia pe termen lung A prelungeşte viaţa pacienţilor cu BPOC şi concentraţie foarte scăzută a oxigenului sanguin. Deşi cea mai bună este oxigenoterapia permanentă, se obţin beneficii şi prin administrarea de oxigen timp de 12 ore pe zi. Acest tratament reduce numărul de eritrocite, care este crescut din cauza nivelului scăzut al oxigenului sanguin, amelio¬rează funcţiile mentale şi ameliorează insuficienţa cardiacă indusă de BPOC. Oxigenoterapia ameliorează de asemenea dispneea de efort.
Pentru administrarea oxigenului se pot folosi mai multe dispozitive. Cele care concentrează oxigenul folosind curent electric sunt destinate pentru a fi utilizate de pacienţii care stau în cea mai mare parte a timpului în casă. Folosirea oxigenului comprimat conţinut in rezervoare de mici dimensiuni permite pacienţilor din această categorie să iasă din casă. Sistemele cu oxigen lichid sunt mai scumpe, însă sunt preferabile la anumite persoane. Aceste sisteme permit rămânerea timp de mai multe ore la distanţă de sursa principală de oxigen, deoarece este posibilă utilizarea unor rezervoare portabile de oxigen lichid. Pacienţii nu trebuie să folosească niciodată oxigenoterapia în apropierea flăcărilor sau atunci când fumează.

Reabilitarea pulmonară. Reabilitarea pulmonară îi poate ajuta pe pacienţii cu BPOC Q Cu toate acestea însă, funcţia pulmonară nu se ameliorează. Programele de reabilitare pulmonară includ educarea pacientului în legătură cu boala, exerciţii fizice şi consiliere nutriţională şi psihologică. Aceste programe pot ameliora indepen-denţa şi calitatea vieţii pacientului, reduc frecvenţa şi durata internărilor în spital şi ameliorează capacitatea de efort a persoanei. Programele de exerciţii pot fi urmate la clinică sau la domiciliu. Pentru forţa membrelor inferioare se folosesc bicicleta staţionară, urcatul scărilor şi mersul pe jos. Pentru dezvoltarea forţei braţelor se foloseşte ridicarea de greutăţi. Adeseori, în timpul efectuării exerciţiilor se administrează oxigen. La fel ea şi în cazul oricărui prograrrvfcie activitate fizică, progresele obţinute dispar rapid dacă .persoana încetează antrenamentul. Pacientul învaţă tehnici speciale pentru diminuarea dispneei din timpul eforturilor, cum ar fi gătitul, hobbyurile şi activitatea sexuală.

Alte tratamente. în cazul pacienţilor cu deficit sever de alfai-antitripsină se poate administra terapie de substi¬tuţie. Tratamentul, care presupune injectarea intravenoasă săptămânală a proteinei, este scump. La anumite per-soane, care de obicei au mai puţin de 55 de ani, se poate realiza transplantul unui singur plămân.
O operaţie experimentală, cunoscută sub denumirea de intervenţie de reducere a volumului pulmonar, se poate realiza la pacienţii cu emfizem sever cu leziuni predominante în porţiunile superioare ale plămânilor, în cadrul acestei operaţii sunt extirpate porţiunile cele mai afectate ale plămânilor, astfel încât porţiunile restante şi diafragmul funcţionează mai bine. Nu se ştie cât de mult timp persistă ameliorarea obţinută. Pacienţii trebuie să nu mai fumeze cu cel puţin 6 luni înainte de intervenţia chirurgicală şi ar trebui să fie înscrişi într-un program de reabilitare intensă pentru a fi siguri că funcţia pulmonară s-a ameliorat semnificativ înainte de efec¬tuarea acestei operaţii, la care mortalitatea este cuprinsă între 5% şi 8%.