Incontinenţa urinara

Tratament

Tratamentul variază în funcţie de tipul şi cauza incontinenţei. Majoritatea persoanelor pot fi vindecate sau cel puţin ajutate considerabil.

Pacienţii ar trebui educaţi despre modul în care, funcţionează vezica urinară, despre efectele medicamen-telor şi aportului de lichide şi despre reflexele vezicale şi intestinale. Tratamentul constă adeseori in simple modificări ale comportamentului, cum ar fi urinarea intenţionată al intervale de timp regulate (2-3 ore) pentru a menţine vezica relativ goală- Evitarea lichidelor care pot irita vezica urinară, cum ar fi băuturile care conţin cafeină, poate fi de ajutor. Pacienţii ar trebui să con¬sume suficiente lichide (cel puţin 1,5-2 litri pe zi) pentru a preveni formarea unei urine prea concentrate - care poate irita vezica. Administrarea medicamentelor care afectează negativ funcţionarea vezicii trebuie întreruptă. La persoanele care iau diuretice, momentul administrării trebuie ales în aşa fel încât persoana să fie în apropierea unei băi atunci când medicamentele îşi fac efectul.
Pielea poate fi protejată cu ajutorul unor tampoane speciale, astfel încât persoanele să rămână uscate, să se simtă confortabil şi să fie active din punct de vedere social. Aceste tampoane sunt greu vizibile şi uşor de procurat.

Episoadele de incontinenţă imperioasă pot fi prevenite de obicei prin urinarea la intervale regulate, înainte de apariţia senzaţiei de micţiune (evacuare programată). Tehnicile pentru antrenamentul muşchilor implicaţi in urinare, care includ exerciţiile Kegel pentru muşchii pelvieni, pot fi foarte utile. Autoînvăţarea folosirii acestor muşchi nu este uşoară, astfel încât bio-feed-back-ul este foarte util in timpul antrenamentului. La învăţarea acestor exerciţii pot contribui asistentele şi specialiştii în fizioterapie. Exerciţiile presupun contractarea repetată a muşchilor, de multe ori în cursul unei zile, astfel încât forţa lor să crească şi controlul lor să se amelioreze, putând fi contractaţi în momentele în care apare de obicei incontinenţa, cum ar fi în timpul episoadelor de tuse.
Este utilă administrarea medicamentelor care relaxează muşchiul vezical. Cele mai folosite astfel de preparate sunt oxibutinina şi tolterodina. Ambele se administrează o dată pe zi. Deşi aceste medicamente acţionează prin reducerea iritabilităţii vezicii urinare şi a intensităţii impulsului de a urina, ele au efecte secundare, cum ar fi uscăciunea gurii, constipaţie, reflux gastroesofagian, sau chiar retenţie urinară.

La persoanele cu incontinenţă de stres, urinarea frecventă pentru a evita umplerea vezicii urinare şi efectuarea exercit iilor pentru muşchii pelvieni (exerciţiile Kegel) sunt de obicei de mare ajutor. La femeile afectate, aplicarea vaginală a unei creme cu estrogen sau admi-nistrarea orală de tablete cu estrogen poate fi utilă. Alte medicamente care cresc contractilitatea sfincterului urinar, cum ar fi pseudoefedrina, ar trebui administrate în asociere cu estrogenul. Tampoanele pentru incon¬tinenţă sunt utile deoarece absorb cantităţile mici de urină eliminate in momentele de solicitare.

Cazurile mai severe de incontinenţă de stres, care nu răspund la tratament, pot fi vindecate chirurgical prin una din numeroasele proceduri de ridicare a vezicii urinare şi întărire a orificiului vezical (porţiunea vezicii care se continuă cu uretra). Injectarea de colagen in jurul uretrei este eficace în unele cazuri. Când sfincterul urinar nu se închide în mod adecvat, acesta poate fi înlocuit cu unul artificial.

La pacienţii cu incontinenţă de preaplin cauzată de hipertrofia de prostată sau de un alt tip de obstacol, de obicei este necesară intervenţia chirurgicală. Pentru extirparea parţială sau totală a prostatei se pot folosi mai multe proceduri. Medicamentul finasteridă, când se administrează timp de câteva luni, poate reduce dimensiunile prostatei sau poate întrerupe creşterea acesteia, astfel încât intervenţia chirurgicală poate fi evitată sau amânată. Medicamentele care relaxează sfincterul urinar, cum ar fi terazosinul şi tamsulosinul, au eficacitate crescută.

Când cauza incontinenţei de preaplin este reprezentată de contracţia insuficientă a muşchiului vezical, administrarea de medicamente nu dă de obicei rezultate. Aplicarea blândă de presiune prin comprimarea abdomenului inferior cu mâinile, apăsând în dreptul vezicii, poate fi de ajutor, în special la persoanele care îşi pot evacua vezica, însă incomplet. în unele cazuri poate fi necesară introducerea în vezică a unui cateter, prin care se drenează urina şi se previn complicaţiile, cum ar fi infecţiile recurente şi leziunile renale. Cateterul poate fi montat permanent, sau poate fi introdus şi scos de câteva ori pe zi.

Tratamentul incontinenţei funcţionale constă îi}, asigurarea asistenţei din partea altei persoane. EJe exemplu, persoana respectivă îi poate aminti pacientului că trebuie să urineze conform unui program, de obicei o dată la 3-4 ore, astfel încât vezica să fie golită înainte de apariţia episoadelor de incontinenţă (evacuare progra¬mată reamintită). Când una din cauzele bolii este depresia, aceasta ar trebui tratată. Folosirea de cârpe şi tampoane este de asemenea utilă; însă pacienţii nu ar trebui să devină dependenţi de acestea.