Sindromul Bartter

Sindromul Bartter se caracterizează prin excreţia renală a unor cantităţi excesive de electroliţi (potasiu, sodiu şi clor), ceea ce conduce la tulburări electrolitice importante.
Sindromul Bartter este de obicei ereditar, fiind cauzat de o genă recesivă; aşadar, persoanele afectate au moştenit două gene anormale care produc boala, câte una de la fiecare părinte. Gena anormală determină excreţia urinară excesivă de sodiu, clor şi potasiu. Pierderile de sodiu şi clor produc deshidratare uşoară, care stimulează sinteza de renină şi aldosteron. Creşterea aldosteronului creşte secreţia renală de potasiu şi de substanţe acide, ceea ce conduce la hipokaliemie şi alcaloză metabolică.

Simptome şi diagnostic

Copiii cu sindrom Bartter au Creştere lentă şi sunt subnutriţi. Pot prezenta slăbiciune musculară şi sete excesivă, pot produce cantităţi mari de urină şi pot avea retard mental. Pierderile de sodiu şi clor conduc la deshidratare uşoară cronică.
Diagnosticul sindromului Bartter prezent la copiii mici se bazează pe examenul fizic şi pe scăderea concen¬traţiilor sanguine ale potasiului, sodiului şi clorului. însă constatări similare apar şi la copiii cu anumite tulburări alimentare, cum ar fi bulimia nervoasă, voma autoindusă şi abuzul de diuretice.

Tratament

Multe dintre consecinţele sindromului Bartter pot fi prevenite prin administrarea de suplimente de potasiu şi a unui medicament care reduce eliminarea urinară a potasiului, cum ar fi spirinolactona (care blochează şi acţiunea aldosteronului), triamterenul, amiloridul, captoprilul, propranololul, său un antiinflamator hesterOidian (AINS, cum arfiindometacinul). Ingestia unor cantităţi suficienfe de lichide este necesară pentru a compensa pierderile lichidiene excesive.