Luciafar

Partea 1 este o poveste de iubire transpusa intr-un imaginar romantic. Cadrul nocturn, favorizarea visului,motivul serii si al castelului accentureaza romantismul conferit de prezenta Luceafarului. Visul de iubire are loc in plan oniric, in prezenta simbolului oglinzii si dezvaluie suaveitatea iubirii prin intermediul mitului zburatorului ,,aluneca-n odaie".

Prima parte reuneste cele 2 planuri care aspira unul spre celalalt ca in vechile mituri in care  cerul se logodea cu pamantul .Poemul se deschide cu o formula de basm ,,A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata " care plaseaza povestea de iubire intr-un timp indepartat, parca la inceputul lumii. Se contureaza un semn metaforic alcatuit din fata de imparat, Luceafar si mare.

Tanara este caracterizata prin frumusete ,, O prea frumoasa fata ", unicitate ,, una la parinti" si descendenta nobila ,, din rude mari imparatesti". Prin aceste atribute tanara capata dreptul de a aspira spre Luceafar. Intre cei 2 se infiripa o iubire puternica printr-o comunicare realizata in vis, iar fata ii cere Luceafarului sa coboare in lumea ei ,,Cobori in jos Luceafar bland / Alunecand pe-o raza/ Patrunde-n casa si in gand/ Si viata-mi lumineaza".

Pentru a raspunde chemarii fetei, Luceafarul ce apartine planului cosmic universal (Tatal e cerul, iar mama e marea) se metamorfozeaza de 2 ori. Marea ca spatiu al infinitului sugereaza imposibilitatea iubirii, apa primordiala, dar si o metafora a uitarii.




	Prima intrupare constituie ipostaza angelica a celui coborat din lumea lui inalta de dragul unei pamantence. ,,Parea un tanar voievod/ Cu par de aur moale/ Un vanat giulgiu se-ncheie nod/ Pe umerele-i goale". Luceafarul ii cere fetei sa isi lase lumea, sa-i fie mireasa si sa il urmeze in palatele de margean de pe fundul oceanului.
Incapabila sa isi depaseasca propia conditie, fata refuza categoric.  ,,Caci eu sunt vie tu esti mort/ Si ochiul tau ma-ngheata". Iubirea fetei nu se stinge, de aceea ea il cheama din nou pe Luceafar ,, In casa si in gand pentru a-i lumina viata.

	A doua intrupare a Luceafarului este cea demonica si da nastere unui tablou apocaliptic in care cerul se roteste. Pe negrele vitele-i de par/ Coroana-i arde pare/ Venea plutind in adevar/ Scaldat in foc de soare". Si de aceasta data, Luceafarul o cheama in lumea lui, dar fata il refuza din nou pentru ca intelege moartea ei in plan uman.
Desi unica intre pamanteni, fata ii refuza din nou darul - lumea cosmica ,,Privirea ta ma arde". Luceafarul formuleaza sintetizator diferenta care ii separa ,,Eu sunt nemuritor/ Si tu esti muritoare".

 Pentru a-i pune la incercare iubirea, pamanteanca indragostita ii cere Luceafarului sa vina in lumea ei ,,Tu te coboara pe pamant/ Fii muritor ca mine". Daca omul comun nu se poate inalta la conditia de nemuritor, Luceafarul simbol al geniului este capabil din iubire sa accepte conditia de muritor ,,Da ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege/ Cu vesnicia sunt legat/ Si voi sa ma dezlege".