Care sunt factorii care predispun la formarea cheagurilor de sânge?

Cauza formarii cheagurilor ie tâng-3 ia nivjiul . > venelor poate sâ nu fia identiicata, însă frecvent condiţiile favorizante stnt «vidente Acestea inc ud: <- Vârsîa avansaţi'.
• Tulburări de coagulare (creşterea riscu'ui d* coagulare, denuni'ă stare de bipercoagu-
1 labilitate)	t
' Cancerul	1
Infarctul miocardic '1 Insuficienţa cardiacă
■7! Tulburările de ritm cardiac (fibrilaţia atrială)
U Intervenţiile chirurgicale majore
■	Obezitatea
■	Paralizia
■	Fracturile oaselor peiviene, ale şoldului sau ale membrelor inferioare
■	Formarea în antecedente a unor cheaguri de sânge
■	Repaus prelungit la pat sau inactivitate . prelungită (de exemplu în timpul unei călătorii de durată cu maşina sau cu avionul)
■	Accidentul vascular cerebral
■	Folosirea contraceptivelor orale - în special după vârsta de 35 de ani la o persoană care j fumează.	. j
La pacienţii care au suferit o intervenţ ie chirurgicală - în specia] la peroanele în vârstă - riscul formării cheagurilor poate fi redus prin .i'mătoarele măsuri: purtarea unor ciorapi compresivi elastici, efectuarea de mişcări cu membrele inferioare şi reluarea activităţii cât mai curând posibil. în cazul pacienţilor care nu îşi pot mişca membrele inferioare, folosirea unor dispozitive cu aer comprimat care asigură compresia intermitentă externă ritmică contribuie la menţinerea circulaţiei sanguine la nivelul gambelor şi coapselor. însă utilizarea numai a acestor dispozitive este inadecvată pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge la pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul şoldului sau genunchiului.

Se administrează medicamente anticoagulante. Heparina este medicamentul cel mai utilizat pentru scăderea riscului de formare a cheagurilor de sânge în venele gambei după orice tip de intervenţie chirurgicală majoră, în special la nivelul membrelor inferioare A. Pacienţii spitalizaţi care prezintă risc crescut de producere a embolismului pulmonar (cum sunt cei cu insuficienţă cardiacă, infarct miocardic acut, boală pulmonară cronică, obezitate, accident vascular cerebral sau altă problemă neurologică, sau pacienţii care au mai prezentat în trecut episoade de formare de cheaguri sanguine) beneficiază în urma administrării unor doze mici de heparină chiar dacă nu au suferit o intervenţie chirurgicală. Dozele mici se injectează cutanat cu puţin înainte de operaţie şi administrarea continuă în mod ideal până când pacientul poate umbla din nou. Dozele mici de heparină nu cresc frecvenţa complicaţiilor hemoragice majore, însă heparina poate amplifica uşor sângerarea la nivelul plăgilor. Doze mici de heparină se administrează şi la pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul creierului.
.
O formă diferită de heparină, denumită heparină cu greutate moleculară mică, este la fel de eficientă sau chiar mai eficientă în ceea ce priveşte prevenirea formării cheagurilor în comparaţie cu heparina nefracţionată. Heparina cu greutate moleculară mică se injectează de asemenea subcutanat şi administrarea acesteia continuă de obicei până când riscul de formare a cheagurilor sanguine a trecut.
Warfarina, un anticoagulant cu administrare orală, se poate administra atunci când pacientul a suferit anumite tipuri de intervenţie chirurgicală care prezintă risc crescut de formare a cheagurilor, cum ar fi operaţiile pentru o fractură de şold sau pentru amplasarea unei proteze articulare. Tratamentul cu warfarină trebuie continuat timp de câteva săptămâni sau luni. La aceşti pacienţi este utilă şi heparina cu greutate moleculară mică.