Tahicardia paroxistică supraventriculară

Tahicardia paroxistică supraventriculară (atrială) reprezintă un ritm cardiac regulat dar foarte rapid (160-200 bătăi pe minut), care debutează şi se opreşte brusc şi are originea în alte ţesuturi decât în ventriculi.
Tahicardia paroxistică supraventriculară este foarte frecventă la persoanele tinere şi este mai degrabă neplăcută decât periculoasă. Se poate instala în timpul efortului intens.

Tahicardia paroxistică supraventriculară poate fi iniţiată de o extrasistolă care activează repetitiv cordul la o frecvenţă foarte mare. Această activare repetitivă, rapidă poate duce la anumite anomalii. Pot exista două căi electrice la nivelul nodului atrioventricular (o aritmie numită tahicardie supraventriculară cu reintrare în nodul atrioventricular). Poate exista o cale electrică anormală între atrii şi ventriculi (aritmie denumită tahicardie supraventriculară oscilantă atrioventriculară). Mult mai rar, atriile pot genera impulsuri anomal de rapide sau circulare (aritmie numită tahicardie paroxistică supra-ventriculară adevărată).
Ritmul rapid tinde să debuteze şi să se oprească brusc şi poate dura de la câteva minute la mai multe ore. Este totdeauna resimţit sub forma unor palpitaţii neplăcute. Tahicardia paroxistică supraventriculară este frecvent asociată cu alte simptome, cum ar fi slăbiciune, delir, dificultăţi ale respiraţiei, sau dureri abdominale. Din alte puncte de vedere inima este de obicei normală.

Tratament
Episoadele de tahicardie paroxistică supraventriculară pot fi oprite de obicei prin una din numeroasele manevre
care stimulează nervul, vag şi care scad astfel frecvenţa cardiacă. Aceste manevre sunt de obicei 'efectuate sau supervizate de un medic, dar persoanele care au suferit de mai multe ori astfel de aritmii învaţă frecvent cum să-şi facă aceste manevre singure. Manevrele includ efortul similar cu cel depus în cazul constipaţiei (scremerea), masarea gâtului chiar sub unghiul mandi¬bulei (care stimulează o arie senzitivă de pe artera carotidă, denumită sinusul carotidian) sau cufundarea capului pacientului într-un lighean cu apă rece. Aceste manevre sunt cu atât mai eficace, cu cât sunt practicate mai rapid de la instalarea aritrniei.
Dacă aceste manevre nu sunt eficace şi dacă aritmia produce simptome severe, sau dacă episodul durează ttult de 20 de minute, atunci pacienţilor li se Landă să caute asistenţă medicală pentru a opri episod. Medicul poate opri un astfel de episod imediat prin injectarea intravenoasă de adenozină sau de veraoamil. Rareori aceste medicamente nu sunt eficace :esară cardioversia (administrarea unui şoc mii).
Prevenirea este mai dificilă decât tratamentul, dar aproape orice agent antiaritmic poate fi eficace. Medi-camentele cel mai frecvent folosite includ beta-blocantele, digoxină, diltiazemul, verapamilul, proprafenona şi flecainida. Din ce în ce mai mult ablaţia cu radiofrecvenţă (administrarea unei energii de o anumită frecvenţă prin intermediul unei electrod introdus în inimă prin cateterizare) este folosită pentru a distruge ţesutul care generează tahicardia paroxistică supraventriculară.