Fracturile

O fractură reprezintă o întrerupere a continuităţii osoase, asociată de obicei cu leziuni ale ţesuturilor înconjurătoare.

Fracturile sunt foarte eterogene în ceea ce priveşte dimensiunea, gravitatea şi tratamentul necesar. Ele variază de la mici crăpături produse la nivelul unui os al mâinii, uşor de trecut cu vederea, până la fracturi pelviene masive, potenţial letale. Odată cu producerea fracturii se pot produce şi alte leziuni grave, care pot afecta tegumentele, nervii, vasele sanguine, muşchii şi organele interne. Aceste leziuni complică tratamentul fracturilor pe care le însoţesc.

Cele mai frecvente cauze de producere a fracturilor sunt traumatismele. Traumatismele cu energie redusă, cum ar fi căderea de la nivelul solului, produc de obicei fracturi minore. Traumatismele puternice, cum ar fi accidentele rutiere la viteze mari şi căderile de la înălţime, pot cauza fracturi severe care afectează mai multe structuri osoase.
Unele boli conduc la scăderea rezistenţei anumitor regiuni ale scheletului, astfel încât la nivelul acestora riscul de producere a fracturilor este crescut. Astfel de afecţiuni includ anumite infecţii, tumori osoase benigne, cancere şi osteoporoza.

Simptome şi complicaţii

Simptomul cel mai pregnant este durerea. Fracturile sunt dureroase, in special atunci când asupra regiunii afectate se exercită o forţă, cum se întâmplă când pacientul încearcă să îşi sprijine corpul pe un membru inferior fracturat. Aria din jurul zonei de fractură este sensibilă la atingere. La câteva ore de la producere zona din jurul leziunii începe să se umfle (edem). Capacitatea funcţională a regiunii afectate este redusă, astfel încât mişcarea braţului, sprijinul pe piciorul cu fractură sau prinderea de ceva cu mâna afectată sunt acţiuni foarte dureroase. în cazul unei persoane care nu poate vorbi (de exemplu la un copil foarte mic, la o persoană care a suferit un traumatism cerebral sau la o persoană în vârstă care are demenţă) singurul semn care indică prezenţa unei fracturi este refuzul de a efectua mişcări cu o anumită regiune a corpului. Pacienţii cu fracturi patologice prezintă adeseori durere care se agravează progresiv şi care debutează cu mai multe săptămâni înainte de producerea propriu-zisă a fracturii.

Fracturile închise (în care nu există discontinuităţi tegumentare) se pot asocia şi cu hemoragie internă. Sângerarea se poate produce din vasele care irigă osul sau din vasele care irigă ţesuturile moi înconjurătoare, în final sângele se exteriorizează sub forma unei echimoze (vânătaie), care iniţial are coloraţie neagră-vio¬letă şi treptat - pe măsură ce sângele acumulat se degradează şi este resorbit - devine verzuie, apoi gălbuie. Sângele se poate infiltra în ţesuturi până la distanţe mari faţă de focarul de fractură; pentru definitivarea procesului de vindecare sunt necesare câteva săptămâni. Acumularea de sânge poate cauza temporar durere şi rigiditate în structurile înconjurătoare. De exemplu, fracturile umărului se pot însoţi de echimoze la nivelul întregului membru superior şi de durere în regiunea cotului şi în zona încheieturii mâinii. Unele fracturi, în special fracturile de şold, pot conduce la pierderea unei cantităţi semnificative de sânge în ţesuturile încon¬jurătoare, cu scăderea presiunii arteriale.

Chiar şi după ce o fractură s-a vindecat suficient de mult încât capacitatea funcţională este complet refăcută, persoana afectată resimte fie obicei un grad oarecare de disconfort în timpul activităţii care implică regiunea