Dimitrie Cantemir- personalitate umanista

Se naște la 26 oct 1673 ca fiu al lui Constantin Cantemir, un simplu răzeș, ajuns, datorita vitejiei lui, ostaș mercenar la polonezi, apoi boier in tara si, in cele din urma este înălțat la domnie in 1675, printr-o conjunctură favorabilă. Deși este neștiutor de carte, Constantin Cantemir vorbește polona, turca si tătara și nu respinge învățătura, cu toate ca rivalii săi politici, Costineștii, îl batjocoresc în divan pentru lipsa de cultură. Ordinul de a-l decapita pe Miron Costin, cel mai mare cărturar al vremii, îl impietează imaginea în posteritate.
În 1688, la vârsta de 15 ani, Dimitrie este trimis la poartă ca zălog(capuchehaie) pentru a garanta supunerea tatălui său față de turci. În perioada crucială pentru formația sa intelectuală, studiază la academia patriarhiei din Constantinopol, cu o pleiadă de profesori celebri, toate disciplinele umaniste, dintre care îl pasionează filozofia și geografia , pe care le reprezintă strălucit in veacul său.

O alta lucrare cu rasunet european “Incrementa atque decrementa aulae othomanixcae” (Crsterea si descresterea Imperiului Otoman, 1716) prezinta interes prin acumularea de informatii despre un imperiu mai putin cunoscuteuropenilor in aspectele lui secrete si prin caracterul memorialistic al ultimei parti: ca si Spatarul Milescu, autorul descrie un spatiu exotic din sursa directa. Prin grija fiului sau Antiohm, trimis ca ambasadur la Londra, opera cunoaste versiuni in limba engleza (1734-1735), francera (1743) si germana (1745), iar Dimitrie Cantemir devine, postum, o glorie a istoriografiei si orientalisticei europene. Cartea este consultata, printre altii, de Voltaire, Byron si Victor Hugo.
In Rusia, Dimitrie Cantemir scrie, de asemenea, prima biografie istorica romaneasca, “Vita Constantini Cantemyri” (1717) si, din nou la invitatie Academiei de la Berlin, “Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” (1717) redactata in limba latina (varianta pierduta) si tradusa de autor in limba romana.


Iluminismul


Operele literare iluministe au, in general, caracter moral si social. Spiritul iluminist este propagat in romanul filozofic (“Jacques fatalistul si stapanul sau” de Denis Diderot), povestirea satirica (“Candide”, “Zadig” de Voltaire), teatrul de idei, comedia satirica (“Casatoria lui Figaro” de Beaumarchas), drama burgheza, scrierile de calatorie, care imita jurnalele de calatorie si explorare in tari exotice, dar au in centru motivul strainului, prin intermediul caruia sunt satirizate moravurile sociale (“Calatoriile lui Gulliver” de Janathon Swift, “Robinson Crusoe” de Daniel Defoe, “Scrisorile persane” de Montesquieu), romanul epistolar (“Legaurile primejdioase” de Chederlos de Laclos) etc. Prin alegorie, satira si fabula se critica indirect fanatismul religios, de denunta abuzurile tiranice feudale, se promoveaza ideea de toleranta si egalitate intre oameni.

Umanismul romanesc:
•	Voievozi
o	Stefan cel Mare
o	Vlad Tepes
o	Mihai Viteazu
o	Constantin Cantacuzino
o	Vasile Lupu
•	Carturari
o	Nicolae Milescu
o	Dimitrie Cantemir
o	Constantin Cantacuzino
•	Cronicari
o	Grigore Ureche
o	Miron Costin
o	Ion Neculce
•	Mitropoliti
o	Dosoftei
o	Varleem
o	Simion Stefan



Rolul literaturii in perioada pasoptista

1940 – zorii modernitatii Romaniei, formarea statului Roman (proces definitivat dupa razboaiele de independenta, respectiv WW1)
In secolul al XIX-lea in Europa se formeaza statele nationale, se emancipeaza nevoile independentei etnice, incepe procesul de fragmentare a imperiilor si de castigare a libertatii pe criterii de apartenenta etnica.
Pasoptismul romanesc are in centru revolutia de la ’48 si are ca perioada de desfasurare anii dintre 1830 si 1860. Sistemul politic, presa, educatia era impartita pe cele 3 provincii insa reprezentantii pasoptismului doreau o unificare culturala, literara, politica, deci si nationala. Tinta lor este realizarea unui stat national in care reprezentantii celor 3 provincii sa aiba valori comune si anume: o limba acceptata si cunoscuta de toti, o istorie legitimata de continuintatea inaintasi, institutii comune, folclor, mentalitate, obiceiuri si elemente pitoresti comune, insemne oficiale comune.
Pentru a realiza telul de unitate ia fiinta la 30 ianuarie 1840 revista “Dacia literara”.
Introductie la “Dacia litarara”, Cogalniceanu
In articolul “Program”, Cogalniceanu sustine 4 puncte:
1.	Intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiul estetic: “Critica noastra va fi nepartinitoare, von critica cartea iar nu persoana.”
2.	Realizarea unitatii limbii si a literaturii romane: “Telul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si literatura comuna pentru toti.”
3.	Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre: “Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Traductiile insa nu fac o literatura.”
4.	Promovarea unei literaturi originale prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica: “Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii.”
Drept model, in primul numar va fi introdusa nuvela istorica si romantica “Alexandru Lapusneanul”, de Costache Negruzzi.

Gramatica romaneasca Ion Heliade
Apare la Sibiu in 1828 si dezvolta 4 idei principale:
1.	Pleduaria pentru scrierea fonetica odata cu trecerea de la cele 43 de litere chirilice la alfabetul latin cu 27.
2.	Necesitatea imbogatirii limbii literare prin introducerea neologismelor cu precadere din limbile romanice insa adaptate la normele fonetice si morfologoce ale limbii moderne.
3.	Cercetarea moderna a limbii romane in relatie cu alte limbi romanice.
4.	Infiintarea unei academi care sa elaboreze dictionare bilingve, o gramatica si, in final, un dictionar explicativ al limbii.




Alexandru Lapusneanu
G. Negruzzi

1.	Romantismul
2.	Aparitia :
•	A
3.	Titlul : Prezinta personajul eponim
4.	Tematica : Lupta pentru putere translata in epoca medievala
5.	Gen / specie : Nuvela, specie a genului epic, in proza, de intindere medie, intre schita si roman, cu un singur fir narativ, cu actiune ce se desfasoara pe o perioada de timp limitata, cu un personaj principal surprins in evolutie, personajele secindare si episodice avand rolul de a contura personajul principal. Este o nuvela istorica intrucat are la baza letopisetele Tarii Moldovei de Grigore Ureche si Ion Neculce:
•	Domnia lui Alexandru Lapusneanu a doua oara
•	Uciderea celor 47 de boieri
•	Numele celor 2 boieri razbunatori (Spancioc, Stroici)
•	Moartea domnitorului prin otravire
•	Inmormantarea la manastirea Slatina, ctitoria domnitorului
•	Replica care este motto pentru primul capitol (“Daca voi nu ma vreti eu va vreau”)
•	Figura lui Gaspar Grazziani (Motoc in opera)
6.	Structura : Este impartit in 4 capitole, fiecare avand cate un motto reprezentativ pentru actiunea curenta: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, “Ai sa dai sama, doamna!”, “Capul lui Motoc vrem”, “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu”.
7.
8.


Doamna Ruxandra, sotia sa, fiica lui Petru Rares, pe care cu inteligenta si-o alesese drept doamna pentru alipirea numelui sau cu cel al unui descendent al lui Stefan cel Mare, ii cere sa renunte la omoruri amintindu-i ca este muritor si ca manastirile ridicate nu curata sangele varsat. Lapusneanu da dovada iarasi de impulsivitate si agresivitate punand mana pe junghier si amenintandu-si sotia. Totusi promite ca va opri omorurile dupa ce in ziua urmatoare ii va da un leac de frica.

Capitolul 3
Lapusneanu se prezinta in fata multimii cu toata pompa domneasca purtand coroana paleologilor si dulama de culoare stacojie. Sfidator, intra in biserica dupa inceperea slujbei iar apoi saruta racla Sf. Ioan cel Nou desre care se spune ca ar fi tresarit. Tine un discurs ipocrit in care se declara “pastorul turmei” de care are grija, isi justifica crimele prin grija pentru norod iar apoi, dupa ce isi cere iertare, cheama boierii la masa. Toti accepta invitatia domnului in afara de Spancioc si Stroici care nu ii ofera nici iertarea.

La intrarea in curtea domneasca se observa cursa intinsa boierilor deoarece poarta este pazita pentru a nu iesi nimeni, tunurie sunt indreptate spre interiorul cetatii care este plin de lefegi inarmati. Chiar si slugile care ii servesc pe boieri sunt tot inarmati.

In timpul discursului lui Veverita incepe macelul fiind ucisi toti cei 47 de boieri, Lapusneanu facand o piramida din capetele lor, trupurile fiind aruncate la caini.

Multimea se strange la poarta palatului aparand astfel personajul colectiv. Dand dovada de abilitate politica, Lapsneanu intreaba norodul prin intermediul armasului care ii sunt dorintele. Multimea se coalizeaza gasind inamicul comun si anume vornicul Motoc. Cu sange rece, dandu-si seama de numarul celor revoltati, domnitorul le ofera pe Motoc multimii care-l sfasie intr-o clipita.

Cu sadism, Lapusneanu aranjeaza capetele boierilor ucisi intr-o piramida dupa rang apoi o aduce pe doamna Ruxandra care lesina la vederea grozavei privelisti. Spancioc si Stroici reusesc insa sa fuga in Polonia promitandu-I lui Lapusneanu ca se vor vedea pana a nu muri.

Capitolul 4
De frica celor doi boieri Lapusneanu se refugiaza in cetatea Hotinului unde se imbolnaveste de lingoare. Inaintea mortii doreste sa fie calugarit pentru a i se ierta pacatele insa cand isi revine din febra frigurilor doreste uciderea tuturor. Doamna Ruxandra primeste propunerea lui Spancioc si a lui Stroici si il otraveste pe domnitor, cei doi boieri asistand la agonia sa. Finalul este unul tipic romantic moartea fiind pedeapsa suprema pentru pata de sange pe care a lasat-o Lapusneanu in istoria Moldovei.

Criticismul junimist
Etapele Junimii
Prima etapa, cea ieseana(1863-1874) a societatii, cu intrunirisaptamanale in casa luii Maiorescu si in cea a lui Pogor, constituie directii in cultura romana. Junimistii evita implicarea politica, activitatea lor vizeaza trei directii: limba, literatura si cultura.
Activitatile cuprind un larg spectru cultural si se manifesta prin:
•	Prelectiunile populare cu public larg, intalnirile in cerc restrans pentru lectura creatiilor originale
•	Editarea unei reviste a societatii, Convorbiri literare, incepand cu 1 martie 1867, cu aparitia lunara
•	Folosirea unei tipografii si librarii proprii pentru a publica si raspandi opera membrilor societatii
•	Sustinerea campaniilor pentru limba romana literara vizand alfabetul si ortografia

A doua etapa, cea a sedintelor duble(1874-1885), este marcata de intrarea junimistilor in viata politica, in partidul conservator. Functia de ministru la Instructiunii Publice il obliga pe Titu Maiorescu sa se stabileasca la Bucuresti. Lui I se alatura Mihai Eminescu si Ioan Slavici, ca redactori la ziarul Timpul, oficiosul pertidului conservator. Junimea se scindeaza, sedintele se tin atat la Iasi, in casa lui Vasile Pogor, cat si la Bucuresti, in casa lui Titu Maiorescu. Activitatile Junimii se indreapta mai ales spre literatura:
•	Se consolideaza “directia noua” in poezie si in proza prin capodoperele marilor scriitori – Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, publicate in revista Convorbiri literare, dar si in volume



Societatea “Junimea” este cea mai importanta grupare ideologica si culturala din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, avand rolul de a orienta evolutia culturii romane.
O noua generatie de intelectuali se impune acum. Cativa reveniti de la studii din strainatate(P.P.Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu – “spiritus rector” al gruparii), constienti de situatia precara a culturii romane, au hotarat infiintarea la Iasi, in 1863 a societatii “Junimea”, o societate menita sa aduca un suflu nou in cultura romana. Circulatia ideilor junimiste in epoca este asigurata de faptul ca societatea avea o tipografie proprie.
Curentul literar promovat de societatea ieseana “Junimea” se manifesta incepand cu anul 1863, timp de un sfert de secol, ca o miscare de modernizare profunda si de aplicarea ferventa a spiritului critic. Junimistii au recunoscut contributia predecesorilor dar s-au raportat critic la epoca pasoptista(1830-1860), de intemeiere a literaturii noastre moderne. Astfel ca junimismul include atat elemente de ruptura fata de trecut, cat si tendinte de continuitate cu directia initiata de M. Kogalniceanu, la “Dacia literara”. Idei si teme comune sunt: promovarea unei literaturi originale, cu specific romanesc, combaterea imitatiilor sterile si aplicarea principiilor valorice in actul critic. Mai departe “Junimea” inseamna o ideologie mama, un discurs intercultural, o raportare a  modelului literar romanesc la cel european, prin largirea criteriilor estetice la nivel universal. “Junimea” reprezinta fondarea spiritului critic modern in literatura si cultura romana, dar si o critica adusa lipsei de echilibru intre formele institutionale ale reformei si mentalitatea poporului, intre paradigma culturala impusa de “arderea” etapelor in epoca pasoptista si capacitatea de receptare a acesteia.
In lucrarea “Istoria literaturii romane moderne”, criticul Tudor Vianu identifica trasaturile definitirii ale junimismului: spiritul acritic, spiritul filosofic, gustul pentru clasic si academic, spiritul oratoric, ironia.


O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

Studiul este structurat pe doua parti: conditiunea structurala a poeziei si conditiunea ideala a poeziei, referindu-se la materialul si respectiv ideile care trebuie transmise prin intermediul unei opere poetice.

Conditiunea materiale
In preludiul studiului criticul deineste poezia ca fiind o arta chemata sa exprime frumosul prin intermediul ideilor manifestate in materie sensibila. Fata de celelalte arte care au material propriu, poezia are ca material cuvantul al carui scop initial a fost comunicarea. Asadar poetul trebuie sa formeze in constiinta cititorului imagini prin intermediul cuvintelor care isi pierd utilizarea initiala devenind cuvinte poetice.
Asadar prima conditiune a poeziei, cea materiala, este aceea de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia cititorului. Frumosul este deci nu o idee teoretica ci o idee “invalita si incorporata in forma sensibila” si de aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma.
Primul mijloc de a sensibiliza poezia este acela de a alege cel mai putin abstract cuvant. Al doilea exemplu intrebuintat de poeti pentru a produce materialul sensibil sunt adjectivele si adverbele adica epitetele ornante. Un alt mijloc de a realiza conditiunea mijlocului poetic sunt personificarile obiectelor nemiscatoare sau prea abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Alte mijloare prin care poetul ajunge la sensibilizarea cititorului sunt comparatiile si metaforele insa care trebuiesc sa fie noi si juste. Punctul de plecare pentru orice comparare poetica a fost necesitatea sensibilizarii obiectelor insa, pentru ca acest scop sa fie atins, comparatiunea trebuie sa fie relativ noua altfel nu produce nici o imagine. A doua conditiune pentru admiterea compararilor este ca ele sa fie juste. Compararile sunt chemate pentru a da o imagine sensibila pentru gandirea prea abstracta insa aceasta imagine trebuie sa fie potrivita cu gandirea altfel sensibilizarea ei produce contrazicere si constitue o eroare. Aceste conditii se regasesc in concluzia primei parti, ele fiind elemente de baza pentru constituirea criticii estetice.
Conditiunea
Aceasta a doua parte analizeaza ideile exprimate de poet: “Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific fie in teorie fie in apliare practica. Prin urmare iubirea, ura, tristetea, bucuria, desperarea, mania etc. sunt obiecte poetice; invatatura, preceptele morale, politica etc. sunt obiecte ale stiintei si niciodata ale artelor; singurul rol ce-l pot juca ele in reprezentarea frumosului este de a servi de prilej pentru exprimarea sintamantului si pasiunii, tema eterna a frumoaselor arte”.
Cele trei idei care se desprind din aceasta a doua parte sunt:
1.	O mai mare repejiune a miscarii ideilor. Observarea aceasta o poate face oricine. Exemplul cel mai lamurit dintre toate mi-l prezinta spaima, cuprodicioasa suma de idei ce ne pot strabate mintea in momentele ei.
2.	O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresia simtamantului si a pasiunii. Lucrurile gandite iau dimensiuni crescande, micul cerc al cunostiintei intelectuale se preface in linte microscopica si, privite prin ea, toate senzatiunile si toate ideile momentului apar in proportiuni gigantice si sub colori neobisnuite.
3.	O dezvoltare grabnica asi crescanda spre o culminare finala sau spre o catastrofa, daca luam acest cuvant si in sens bun, nu numai in imprejurari tragice.
Un pericol sesizat de critic este folosirea abuziva a diminutivelor pentru usurinta rimei. O alta amenintare este folosirea numelor proprii in cadrul poeziei fapt ce duce la injosirea textului poetic deoarece aduc in fantezia lectorului persoane prozaice si comune.
In concluzie sunt recapitulate ideile principale iar apoi criticul sustine ca scopul acestuia nu a fost sa-I invete pe scriitori cum se face poezie ci maximum sa-I ajute pe cei cu talent sa-si perfectioneze arta. Al doilea element este acela de a educa publicul pentru a deosebi adevarul de eroare si frumosul de urat. Astfel literatura trebuie ferita de poeti mediocrii si mai bine lipsa unei literaturii mici si false decat una care sa distruga cultura.