Mecanisme de apărare

Un individ obişnuit, care desfăşoară o activitate de intensitate moderată în cursul zilei, respiră aproximativ 20 000 de litri de aer în 24 de ore. Acest aer (care cântăreşte peste 20 de kilograme), conţine inevitabil particule toxice şi gaze nocive. Particulele, cum sunt cele de praf, de funingine, de mucegai, fungii, bacteriile şi virusurile, se depozitează la nivelul căilor respiratorii şi al suprafeţelor alveolare. Din fericire, sistemul
respirator dispune de mecanisme de apărare care îl protejează.

Un astfel de mecanism de apărare implică acţiunea unor mici proeminenţe musculare (cili) care tapetează căile respiratorii. Căile respiratorii sunt acoperite de un strat lichid care este deplasat de către mişcările cililor. Aceşti muşchi de dimensiuni foarte mici bat de peste 1000 de ori pe minut, deplasând mucusul care tapetează traheea cu o viteză cuprinsă între 0,5 şi 1 centimetru pe minut. Particulele şi agenţii patogeni captaţi de acest strat de rnucus sunt transportate în gură şi apoi sunt înghiţite.

Datorită faptului că trebuie să realizeze schimburile gazoase, alveolele nu sunt protejate de mucus şi de cili - mucusul este prea vâscos şi ar împiedica transferul oxigenului şi al dioxidului de carbon. în schimb, la acest nivel organismul dispune de un alt sistem de apărare. Celule mobile prezente pe suprafaţa alveolelor, denumite fagocite, caută particulele depozitate la acest nivel, se ataşează la acestea, le ingeră, le omoară pe cele care sunt vii şi le digeră. Fagocitele pulmonare sunt denumite macrofage alveolare. Atunci când plămâ¬nul este expus unor ameninţări serioase, celulele albe din circulaţie, cum sunt neutrofilele, sunt recrutate pentru a ajuta la îndepărtarea pericolului. De exemplu, atunci când persoana inhalează foarte mult praf sau când suferă de o infecţie respiratorie, este produs un număr crescut de macrofage alveolare şi sunt recrutate mai multe neutrofile.