Not a member of Pastebin yet?
Sign Up,
it unlocks many cool features!
- Efuziunea pleurală
- Tratament
- Efuziunile pleurale mici necesită tratament numai pentru boala cauzatoare. Efuziunile pleurale mai mari, în special cele care cauzează dispnee, necesită drenajul lichidului. De obicei dispneea este mult ameliorată în unna efectuării acestei proceduri. Adeseori, lichidul poate fi drenat prin toracenteză. O arie cutanată dintre două coaste este anesteziată, apoi se inserează un ac subţire care este împins încet până când ajunge în lichid. De obicei peste acul de puncţie este amplasat un cateter subţire din plastic, care are rolul de a reduce riscul, de puncţie pulmonară şi de apariţie a pneumotoraxului. Deşi toracenteza se efectuează de obicei în scop diagnostic, medicul poate îndepărta fără nici un pericol până la 1,5 litri de lichid odată folosind această procedură.
- Atunci când trebuie îndepărtate cantităţi mai mari de lichid, prin peretele toracic este introdus în spaţiul pleural un tub de dren (tub toracic). După anestezierea ariei cutanate prin injectarea unui anestezic local, medicul introduce tubul de plastic în cavitatea toracică printre două coaste. Apoi tubul este conectat la un sistem de drenaj special, care împiedică pătrunderea aerului în spaţiul pleural. Se efectuează o radiografie toracică pentru a verifica poziţia tubului. Drenajul lichidului poate fi blocat dacă tubul.de dren.este poziţionat incorect sau dacă se îndoaie sau este comprimat.. Dacă lichidul este foarte vâscos sau conţine numeroase cheaguri, atunci curgerea acestuia prin tub este împiedicată.. .
- Acumularea de puroi din cauza unei infecţii (empiem) necesită administrarea de antibiotice .pe caleintravenoasă şi drenajul puroiului. Tuberculoza sau infecţiile fungice, Gn» ar fi coccidioidomicoza necesită tratament prelungit
- cu antibiotice sau cu agenţi antifungici. Dacă puroiul este foarte vâscos sau dacă s-au format compartimente fibroase în spaţiul pleural, atunci drenajul este mai dificil. "Uneori în spaţiul pleural se instilează medicamente denumite agenţi fîbrinolitici, astfel încât drenajul să se poată realiza şi să fie evitată intervenţia chirurgicală. Dacă este necesară operaţia, aceasta se poate realiza prin debridare toracoscopică video-asistată sau prin toracotomie. în timpul intervenţiei chirurgicale, de pe .. suprafaţa plămânului respectiv este îndepărtat un strat gros de material fibros, astfel încât expansiunea plămâ¬nului să se poată realiza în mod normal.
- Acumularea de lichid din cauza tumorilor pleurale este dificil de tratat, deoarece lichidul are tendinţa de a se reacumula rapid. Drenajul lichidului şi administrarea unor medicamente antitumorale previne uneori acumularea ulterioară a lichidului. însă dacă efuziunea pleurală persistă, se efectuează alipirea foiţelor pleurale (pleurodezie). întreaga cantitate de lichid este drenată cu ajutorul unui tub, prin care apoi se introduce în spaţiul pleural o substanţă cu efect iritant asupra pleurei, cum ar fi doxiciclină sau talc. Agentul iritant determină unirea între ele a celor două straturi, ale pleurei, astfel încât lichidul nu mai are unde să se acumuleze
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment