Buncărul de Nicu Ștefan Cristian

Buncărul de Nicu Ștefan Cristian


1

		- Totul în numele răului și totul în numele Agrippei, spuse unul dintre proto-Agrippari. (Purici uriaşi zburători făcuţi din plumbul gloanţelor irosite în timpul celui de-al treilea război mondial. Umflaţi ca nişte dirijabile, aceştia aveau braţe de om şi elibrau gaz metan din găurile lor nazale, fiind responsabili de moartea a câtorva miliarde de oameni.)
	Cei care au supravieţuit gazului acela inflamabil, nu au scăpat de valul de napalm care a urmat. Majoritatea buncărelor, bazelor militare, cât şi ascunzişurile omenești au fost distruse, sau au suferit daune majore, irecuperabile. Toate, in afară de unul, Buncărul.
	Acesta nu era un buncăr oarecare, pentru că în el se afla un întreg oraș subteran, înconjurat de o cupolă uriașă de oțel. Trapa care ducea la lumea de afară fuse închisă de cațiva ani buni. Iar scara din lemn șubred de sub trapă era și ea pricajită și ruptă.


2

	Sunetul asurzitor al mitralierelor încinse se putea auzi dintr-un capăt în altul al holului. Ușile robuste și străvezii erau încuiate zdravăn, pentru bunul motiv care era teama și incertitudinea morții.
	În interiorul apartamentului optzeci și șepte al blocului H-cincizeci, din cartierul Nordului, îl puteai găsi pe cel mai tînăr membru al familiei Răznache Cap-de-Coif, Anton, un băiat de cinsprezece anișori, care trăgea cu urechea la ușă. Ochii săi urmareau cu înverșunare trecerea timpului. Curiozitatea l-a ațîțat de cadranul de nichel care-i despărțea viața de o moarte subită.
Urechiile-i erau ciulite și lipite de rama de metal a ușii. Încetul cu încetul și cu o grijă considerabilă, el invîrte un mic mecanism cilindric din interiorul zăvorului și iese pe hol. Se uită împrejur, dar nu gasește pe nimeni.
În timp ce el își risca pielea, familia lui se ascundea ca o adunatură de ratoni împuțiți și lași, în spatele unui butoi plin cu fețele pline de ciumă ale Agrippei.

3

După două ceasuri, și mai jos cu un etaj, Anton Răznache găsi originea arșitei metalice, auzindu-i pe acei oameni înarmați pînă-n dinți cu mitralierele lor mecanice.
- Stimați locatari ai apartamentului șaptezeci și nouă, ați fost aleși să fiți sacrificați în numele lui Iorc! (Iorc fiind un zeu antic care a fost uitat de omenirea care i-a dat naştere, o capsulă primitivă făcută din țărînă şi piele de om. Acesta comunica cu ajutorul unor furtunuri cu trompete care atârnau din partea superioară a capetelor de ciuperci şi mormoloci care ieşeau din el. Fiind numit de către păgâni, Patronul-Nefericit.)
- În cazul în care nu veți veni de bună voie, tot blocul va fi evacuat. Spuse santinela din al ei dispozitiv ciudat, care arăta ca un femur compresat și găurit de la un capăt la altul. De asemenea, acesta avea multe brațe firave, ca niște trestii de zahăr cu sfere la fiecare capăt. Fiecare sferă avea o voce diferită care zicea cîte ceva meschin o dată la cateva secunde, o față ca de Iorc (Erau sfere-capsule sau capsule sferice, fiecare din ele fiind un avatar sau o reprezentare fizică a sa.), cît și o trompă de nichel forjat in forma unei omizi blege.
Văzut din față, acest dispozitiv arăta ca o insectă cu multe picioare, cu-n vîrf din care emana o lumină stranie. Și, partea cea mai stranie era că acest dispozitiv îi ieșea din gură, ca și cum ar fi fost atașat de limba sa.
- Te voi omorî, Anton! Șopti un Iorc.
Îmi ştie numele, gîndi băiatul. Știe unde sunt. Voi fi detectat.
De asemenea, santinela nu era singură, ci era însoțită de doi subalterni, care cărau o cutie cu-n fir uriaș de păr care ieșea din ea, deși nu era un fir de păr, ci o sîrmă de fier groasă și ascuțită. Care scuipa sînge pe jos, murdărind persanul proaspăt spalat, in aceeași zi de către sărăcuța femeie de serviciu. (Cu-n ceas sau două-n urmă.)
Niște chegulețe de sînge se formaseră în țesătura covorului. Ca niște mărgele.
Subalternii erau responsabili pentru hrănirea Iorcilor, iar aceştia erau lihniţi. După o scurtă pauză, se întind şi incep să se îndoape cu acele mătănii sângerii.


4

	Buncărul era împarțit in patru cartiere principale, cel al Nordului, Sudului, Estului și al Vestului.
	Cartierul Sudului era cunoscut sub numele de Nac. (Numit in onoarea conului de gelatină din temnița de sub el.)
	Putoarea lui solidă era recoltată și transportată într-un autocamion responsabil de aprovizionarea cu hrană a cartierelor deja menționate.
	În cartierul Vestului, un vraci pe nume Mozambic făcea dansul ploii. Acesta purta o mască asemănătoare cu chipul plin de ciumă al Agrippei. Cu-n toiag plin de pene-n mînă, lovi moleculele de aer în sus și-n jos, creând o ploaie artificială.