Angina

Terapia medicamentoasă
Beta-blocantele antagonizează efectele epinefrinei (adrenalinei) şi norepinefrinei (noradrenalinei) la nivel cardiac şi la nivelul altor organe. Aceşti hormoni stimulează
inima să bată mai rapid şi mai puternic şi produc
- ..O i-hr 1 1 tu-lil»" i\.-ta '1 j	l„l< , j
11-la>,<es'er-.'rrsiurLiaTp'u1' > ^stel et_-i 1 a- •
-djf.c'"' t oxi	st	>	1
t 1 pid nmilh" - - 11 "iR^ar 11 . (ji -
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, reducând astfel necesarul de oxigen. Beta-blocantele reduc riscul de infarct miocardic şi de moarte subită, îmbunătăţind prognosticul pe termen lung al pacienţilor cu boală cardiacă ischemică.
Nitraţii (cum ar fi nitroglicerina) sunt medicamente care dilată vasele de sânge. Se pot administra nitraţi cu acţiune pe termen lung sau pe termen scurt. Luând cazul nitroglicerinei, un mtrat cu aciiure scurtă, aceasta re¬mite un episod de angină în 1 până la 3 minute. Efectul durează aproximativ 30 de mmute. Nitroglicerina se administrează de obicei sub formă de tablete, sublingual, sau ca spray inhalator prin gură. Ca o alternativă, tableta poate fi plasată lângă gingii. Persoanele cu angină pectorală stabilă ar trebui să poarte permanent la ele tabletele sau sprayul cu nitroglicerină. De asemenea, poate fi de folos administrarea unei pastile de nitro¬glicerină înaintea efectuării unui efort de intensitate despre care se ştie că declanşează criza anginoasă.
Nitraţii cu acţiune prelungită (ca de exemplu isodinitul) se administrează oral o dată până la patru ori pe zi. Plasturii cu nitraţi, cu ajutorul cărora medicamentul se absoarbe prin piele pe durata mai multor ore, sunt de asemenea de folos. Nitraţii cu acţiune prelungită administraţi timp îndelungat îşi pierd rapid capacitatea de a alina durerea. Majoritatea specialiştilor recomandă ca pacienţii să nu-şi administreze medicamentul la intervale mai mici de 8-12 ore zilnic, mai ales seara, decât dacă apar dureri anginoase. Această abordare a tratamentului permite păstrarea eficacităţii pe termen lung a acestui medicament. Spre deosebire de beta-blo- cante, nitraţii nu reduc riscul de infarct miocardic şi de moarte subită, dar reduc simţitor simptomele la pacienţii cu boală cardiacă ischemică.
Blocantele canalelor de calciu previn îngustarea vaselor de sânt;1 şi pot contracara spasmul arterial. Aceste medicamente sunt de asemenea eficace în tratarea anginei variante. Toate blocantele canalelor de calciu scad tensiunea arterială. Unele din medicamentele acestei clase, ca de exemplu verapamilul şi diltiazemul, pot reduce frecvenţa cardiacă. Acest efect poate fi benefic la mulţi pacienţi, mai ales la cei la care nu se pot administra beta-blocante.
Inhibitorii enzimei de conversie, cum ar fi ramiprilul, sunt frecvent administraţi la pacienţii cu manifestări ale bolii cardiace ischemice, inclusiv cu angină. Aceste medicamente pot reduce riscul intarctului miocardic şi al decesului din cauza bolii cardiace ischemice.
Medicamentele antiplachetfe - cum ar fi aspirina, ticlopidiua sau clopidogrelul - modifică agregarea plachetelor (tjombocite1otj, astfi 1 încât acestea uu se mai agregă la nivelul leziunilor pereţilor vasculari. Plachetele, care circulă prin sânge, contribuie la formarea cheagurilor de sânge (tromboza) atunci când un vas de sânge este lezat. Totuşi atunci când plachetele se adună la nivelul unei plăci ateromatoase din peretele unei artere cheagul care rezultă poate îngusta sau chiar bloca artera, provocând infarct miocardic. Aspirina modifică ireversibil plachetele şi reduce riscul de deces cauzat de boala cardiacă ischemică. Medicii recomandă majorităţii pacienţilor cu boală cardiacă ischemică să-şi admi¬nistreze aspirină zilnic (în doză ca pentru copii, o jumătate din doza pentru adulţi sau o aspirină întreagă) pentru a reduce riscul de infarct miocardic. Persoanele cu alergie
• z aspu.nâ v.a c. abe.i.a* vă r	5 ^av
r-ido^rei. Medicamentele amiplac^etar se adm1 nistreaza pacie*~tdri cu arj^i ă do*± in caz.-l >1 care <.AistIi_Oii:i.imdicai u, cim „ t- ct< uliapsisuaiulec J .
au afecţiuni car^ 1 predi^pun la sângerare.
Angioplastia coronariană
Angioplastia în general (numită şi angioplastie coronariană transluminală percutanată - PTCA) este preferată operaţiei de bypass deoarece este o procedură mai puţin invazivă. Totuşi zona arterei coronare afectate poate să nu se preteze angioplastiei din cauza localizării, lungimii, cantităţii de calciu acumulate, sau altor v.Oiidi-1 - A.e!, x.ed'cui 'id'i >- -1 >TaHeasca a- are^ţie dacă pacientul este an bir, candida» wtrn această orocdura. Atuna câ: d zor a afeitatâ e.^e da- definită n-iu---ne * uCui ■ 1 >tax_ fcait-g avă uigiophiba je poat» efectua în timrrul' rgiografiti Pacientul este de obicei treaz în timpul acestei intervenţii.
Mai puţin de 1-2% din pacienţi mor în timpul angio-plastiei, iar 3-5% suferă de infarcte miocardice non-fatale. Operaţia de bypass coronarian devine necesară imediat la 2-4% din pacienţi.
Pentru această intervenţie un ac lung se introduce într-o arteră periferică mare, de obicei artera cea mai mare de la nivelul coapsei (artera femurală). Apoi prin ac se introduce în arteră un fir de ghidaj care este avansat şi în cele din urmă ajunge la nivelul aortei şi al arterelor coronare îngustate. Un cateter având un balon ataşat în vârf se introduce pe lângă firul de ghidaj până la nivelul arterei stenozate. Cateterul se poziţionează astfel încât balonul să se găsească la nivelul zonei îngustate. Apoi balonul este umflat şi menţinut astfel câteva secunde. Umflarea şi dezumflarea pot fi repetate de mai multe ori.
Pacientul este monitorizat atent Î11 timpul intervenţiei deoarece umflarea balonului blochează momentan fluxul sanguin în teritoriul arterei stenozate. Acest blocaj poate produce la unii pacienţi durere toracică şi modificări ale activităţii electrice a inimii (înregistrate pe ECG). Balonul umflat comprimă placa de aterom care a îngustat artera şi lărgeşte astfel lumenul vasului. Când angioplastia a reuşit stenoza este mult redusă. La 80-90% din pacienţi arterele stenozate pe care se intervine sunt reper- meabilizate.
La aproximativ 20-30% din cazuri artera se reste- nozează în decurs de 6 luni - de cele mai multe ori în primele săptămâni după intervenţie. Se efectuează frecvent o a doua intervenţie, care poate controla boala cardiacă ischemică pentru mult timp. Pentru a menţine artera deschisă medicii pot introduce în arteră un tub confecţionat dintr-o plasă (metalică sau nu) (un stent). Această intervenţie pare să reducă riscul de restenoză la acelaşi nivel la jumătate. Stenturile se utilizează la 60% până la 85% din cei care sunt supuşi angioplastiei.
Puţine studii au comparat rezultatele angioplastiei faţă de terapia medicamentoasă. Ratele de succes ale angioplastiei se pare că sunt similare cu cele ale operaţiei de bypass coronarian. într-un studiu care a comparat angioplastia cu operaţia de bypass perioada de recuperare a fost mai mică după angioplastie, iar riscul de deces şi de infarct miocardic a rămas la fel la peste 2 ani şi jumătate de urmărire în studiu. Persoanele cu diabet par a avea un pronostic mai bun după operaţia de bypass decât după angioplastie.