Cancerul de prostată

Diagnostic

Prezenţa cancerului de prostată poate fi suspectată pe baza simptomelor sau a rezultatelor obţinute la testele screening. Primii paşi în diagnosticarea unui cancer de prostată sunt tuşeul rectal şi dozarea PSA. Dacă aceste teste sugerează prezenţa cancerului, de obicei se efectuează o ecografic. La bărbaţii cu cancer de prostată, ecografia nu depistează întotdeauna tumora.

Dacă rezultatele tuşeului rectal şi valoarea PSA sugerează existenţa cancerului de prostată, sunt prelevate mostre tisulare prostatice în vederea examinării la microscop (biopsie). în timpul biopsiei, medicul obţine iniţial imagini ale prostatei prin plasarea sondei ecografice la nivel rectal (ecografie transrectală). Ulterior, mostrele tisulare se obţin cu ajutorul unui ac introdus prin această sondă. Procedura durează numai câteva minute şi poate fi efectuată cu/sau fară anestezie locală.
Există doi parametri care îi ajută pe medic să stabilească evoluţia probabilă a bolii şi cel mai bun tratament pentru aceasta: cât de anormale (maligne) apar celulele la microscop (gradul de diferenţiere) şi cât de departe s-a răspândit neoplasmul (stadializare).

Gradul de diferenţiere. Când celulele tumorale prostatice sunt slab diferenţiate, acestea de obicei cresc şi se răspândesc rapid. Pentru evaluarea gradului de diferenţiere se foloseşte cel mai frecvent scorul Gleason. Pe baza examinării microscopice şi a testelor biochimice efectuate asupra ţesuturilor obţinute la biopsie, celulelor tumorale li se atribuie un scor cuprins între 2 şi 10. Cel mai frecvent, scorul acordat este între 4 şi 6. Cu cât scorul este mai mare (gradul tumorii este mai ridicat), cu atât creşte riscul de răspândire a cancerului. Cancerele limitate la o mică regiune a glandei prostate şi cu scor Gleason de 5 sau mai mic (grad scăzut) conduc rareori la decesul pacientului în următorii 15 ani de la stabilirea diagnosticului. Aces t lucru este valabil indiferent de vârsta pacientului. Prin contrast, când scorul Gleason este mai mare de 7, până la 80% din pacienţi decedează în următorii 15 ani. Tumorile cu grad scăzut, dar volumi¬noase sunt mai agresive şi necesită tratament.

Stadializarea. Evaluarea stadiului tumoral se face în momentul stabilirii diagnosticului. însă aceasta poate să nu fie necesară dacă riscul de răspândire a tumorii este foarte scăzut.
Neoplasmele de prostată sunt stadializate în funcţie de trei criterii: cât de mult a progresat tumora la nivelul prostatei, în ce măsură s-a răspândit tumora la ganglionii limfatici regionali şi dacă neoplasmul s-a răspândit la organe aflate la distanţă. Extensia tumorii la nivel prostatic poate fi stabilită pe baza rezultatelor obţinute la tuşeul rectal, ecografie şi biopsie. Pentru a stabili extensia la ganglionii limfatici se efectuează tomografie computerizată (CT) a pelvisului sau marcare cu anticorpi radioactivi, iar pentru depistarea metastazelor osoase se face scintigrafie osoasă. Când se suspectează răspândirea tumorii la creier sau la măduva spinării, se efectuează CT sau RMN pentru aceste structuri.

Tratament
Alegerea opţiunii terapeutice adecvate poate fi dificilă şi adeseori depinde de stilul de viaţă al pacientului. Adeseori, medicul nu poate fi sigur care tratament este cel mai eficace şi care este beneficiul potenţial care ar putea fi obţinut în ceea ce priveşte prelungirea vieţii. Unele tratamente reduc calitatea vieţii. De exemplu, intervenţiile chirurgicale majore, radioterapia şi tratamentul hormonal determină adeseori incontinenţă şi disfuncţie erectilă (impotenţă). Atunci când alege tratamentul, medicul trebuie să ţină coht de potenţialele avantaje şi dezavantaje. Din aceste motive, preferinţele pacientului sunt foarte importante la alegerea tratamentului pentru cancerul de prostată comparativ cu alegerea tratamentului pentru alte boli.
In general, tratamentul implică una din următoarele trei strategii: supraveghere atentă, terapie cu intenţie curativă şi terapie paliativă.

Supravegherea atentă înseamnă amânarea oricărei intervenţii până la apariţia simptomelor (dacă acestea apar). Această strategie este optimă la bărbaţ ii cu tumori care au risc scăzut de a se răspândi şi care nu produc simptome. De exemplu, majoritatea cancerelor limitate la o mică regiune a prostatei şi cu scor Gleason mic au creştere foarte lentă. Acestea nu se răspândesc de obicei timp de mulţi ani. Bărbaţii vârstnici decedează de obicei din alte cauze înainte ca neoplasmul prostatic să devină simptomatic sau să conducă la deces. Supravegherea atentă evită incontinenţa şi disfuncţia erectilă asociată cu multe tratamente. în această perioadă, eventualele simptome pot fi tratate. Se fac evaluări periodice pentru a vedea dacă tumora creşte rapid sau s-a răspândit. Ulterior, dacă investigaţiile arată creşterea sau răspândirea cancerului, pacientul poate alege să înceapă tratamentul curativ.

Tratamentul curativ este o strategie terapeutică folosită adeseori la bărbaţii cu cancer limitat la prostată, la care probabilitatea de apariţie a simptomelor sau de producere a decesului este crescută. Aceste tumori sunt cele cu creştere rapidă. Tratamentul curativ (numit şi tratament definitiv) este util şi la pacienţii cu tumori mici şi cu creşterelentă, dacă aceştia au speranţă de viaţă ridicată. Aceste tumori pot rămâne asimptomatice timp de un deceniu, iar uneori chiar până la 15 ani. De asemenea, tratamentul curativ oferă beneficii pacienţilor cu cancer răspândit în organism, la care probabilitatea de apariţie a simptomelor într-un timp relativ scurt este crescută, însă acest tip de tratament are şanse bune de reuşită numai în cazul tumorilor limitate la regiunea prostatică. Terapia curativă poate prelungi viaţa şi reduce sau elimina simptomele severe produse de anumite cancere. însă efectele secundare, cele mai semnificative fiind disfuncţia erectilă permanentă şi incontinenţa, pot afecta calitatea vieţii..

Tratamentul paliativ are ca scop tratarea simptomelor şi nu cancerul în sine. Această strategie este optimă la bărbaţii cu cancer foarte răspândit în organism, care nu poate fi vindecat. Creşterea sau răspândirea acestor cancere pot de obicei fi încetinite sau inversate temporar, cu ameliorarea consecutivă a simptomelor. Deoarece aceste tratamente nu vindecă neoplasmul, în final simptomele se agravează. în cele d|n urmă se ajunge la deces cauzat de cancer.