SINDROMUL GUILLAIN-BARR£

Sindromul Guillain-Barre (polineuropatia inflamatorie demielinizantă) este o formă de polineuropatie care produce slăbiciune musculară progresivă, ajungându-se la paralizie.
Se presupune că boala este cauzată de o reacţie auto- imună: sistemul imunitar atacă teaca de mielină, care înconjoară axonii neuronilor. La aproximativ 80% dintre persoanele cu acest sindrom, simptomele debutează după un interval cuprins între 5 zile şi 3 săptămâni de la o infecţie uşoară, intervenţie chirurgicală, sau imunizare.
Există două forme ale sindromului Guillain-Barre. în forma acută, slăbiciunea musculară se dezvoltă rapid; în forma cronică, se dezvoltă treptat.

Simptome şi diagnostic

Forma acută debutează de obicei la ambele membre inferioare, iar apoi progresează ascendent către membrele superioare. Uneori, simptomele se instalează în ordine inversă. Manifestările includ slăbiciune musculară şi senzaţie de înţepături sau pierderea sensibilităţii. Slăbiciunea este mai pregnantă decât senzaţiile anormale. La 90% dintre persoanele cu sindrom Guillain-Barre, slăbiciunea ajunge la severitate maximă în decurs de 2-3 săptămâni. La 5-10% dintre cazuri, muşchii care con¬trolează respiraţ ia devin atât de slăbiţi încât este necesară ventilaţia mecanică. Din cauza slăbiciunii muşchilor faciali şi ai deglutiţiei, aproximativ 10% dintre pacienţi trebuie alimentaţi intravenos sau printr-un tub introdus direct prin peretele abdominal până în stomac (tub de gastrostomie). Dacă boala este foarte severă, pot să apară fluctuaţii ale presiunii sanguine, tulburări ale ritmului cardiac, sau anomalii ale altor funcţii controlate de sistemul nervos autonom.

Intr-o formă neobişnuită a bolii, denumită sindromul Miller-Fisher, apar numai câteva simptome: paralizia muşchilor globilor oculari, dificultăţi la mers şi dispariţia reflexelor normale.
Forma cronică produce simptome similare cu cele întâlnite în forma acută, însă acestea se dezvoltă mai lent, de obicei în decurs de 8 săptămâni. Simptomele sunt de asemenea mai persistente şi pot deveni permanente.
Stabilirea diagnosticului se bazează pe constelaţia de simptome şi pe .rezultatele procedurilor diagnostice. Analiza lichidului cefalorahidian obţinut printr-o puncţie lombară (spinală) A, electromiografla, studiile de conducere nervoasă şi analizele sanguine îi ajută pe medici să excludă alte cauze posibile ale slăbiciunii musculare severe, cum ar fi mielită transversă şi trauma¬tismele măduvei spinării. Sindromul Guillain-Barre este sugerat de existenţa unei concentraţii crescute a proteinelor în lichidul cefalorahidian, fără celule infla¬matorii, care se asociază cu rezultate specifice obţinute la electromiografie.