Polimiozita şi dermatomiozita

Tratament şi prognostic

Adeseori este utilă limitarea activităţii în perioadele în care intensitatea procesului inflamator este maximă, în general, administrarea unui corticosteroid pe cale orală - de obicei prednison - în doză mare conduce la creşterea lentă a forţei musculare şi ameliorează durerea şi tumefacţia, controlând astfel manifestările bolii. După un interval de 6 până la 12 săptămâni, atunci când enzimele musculare au revenit la valori normale şi forţ a musculară a crescut, doza este redusă treptat. Pentru prevenirea recăderilor la majoritatea adulţilor este necesară administrarea în continuare a unei doze mici de prednison timp de mulţi ani sau uneori indefinit. La copii însă administrarea prednisonului poate fi oprită după aproximativ un an, aceştia rămânând în continuare asirnptorriatici.

Uneori efectele secundare ale prednisonului agravează simptomatologia A. în aceste cazuri se foloseşte în locul prednisonului sau asociat cu acesta un medica¬ment imunosupresor (metotrexat, ciclofosfamidă, clorambucil, azatioprină sau ciclosporină). Când toate medicamentele sunt ineficace este necesară administrarea intravenoasă de gamaglobuline (un grup de substanţe care conţine cantităţi mari de anticorpi de diferite tipuri).

Când polimiozita este asociată cu un cancer, atunci aceasta nu răspunde de obicei bine la administrarea de prednison. însă boala se ameliorează de obicei dacă neoplasmul este tratat cu succes.
Adulţii cu forme severe şi progresive de boală - la care apar dificultăţi la deglutiţie, malnutriţie, pneumonie sau insuficienţă respiratorie - pot deceda din cauza bolii.