Hipertensiunea pulmonară

Diagnostic

Pe baza simptomelor medicul suspectează prezenţa hipertensiunii pulmonare la persoanele care au o boală pulmonară de fond. Pe radiografie se observă uneori că arterele pulmonare sunt dilatate. Prin efectuarea unei electrocardiograme şi a unei ecocardiografii medicul caută să identifice anumite probleme ale inimii drepte înainte de a se ajunge la cord pulmonar. De exemplu, îngroşarea miocardului ventriculului drept sau curgerea retrogradă parţială a sângelui prin valva tricuspidă (dintre atriul drept şi ventriculul drept) poate fi identificată la ecocardiografie. Testele funcţionale pulmonare îl ajută pe medic să evalueze amploarea leziunilor pulmonare. Se poate preleva o mostră de sânge arterial pentru a măsura concentraţia sanguină a oxigenului.
Pentru stabilirea definitivă a diagnosticului de hipertensiune pulmonară este necesară de obicei introducerea unui tub printr-o venă de 1a nivelul braţului sau al unui membru inferior până la nivelul inimii drepte, măsurându-se presiunea sângelui in ventriculul drept şi în artera pulmonară.

Tratament

Tratamentul hipertensiunii pulmonare secundare este orientat de obicei asupra bolii de bază. Vasodilatatoarele (medicamente care dilată vasele de sânge) - cum ar fi blocantele canalelor de calciu, oxidul nitric şi prostaciclina
-	sunt adeseori utile în caz de hipertensiune pulmonară secundară asociată cu sclerodermie, cu boală hepatică cronică sau cu infecţie HIV. Prin contrast, aceste medicamente nu s-au dovedit eficace la persoanele cu hipertensiune pulmonară secundară cauzată de o boală pulmonară subiacentă. La. majoritatea pacienţilor cu hipertensiune pulmonară medicamentele vasodilatatoare
-	cum ar fi prostaciclina, reduc foarte mult presiunea sanguină în arterele pulmonare. Prostaciclina admi-nistrată intravenos printr-un cateter implantat pe cale chirurgicală ameliorează calitatea vieţii, creşte supra-vieţuirea şi amână momentul în care transplantul pulmonar devine o urgenţă. Medicul testează însă la început eficacitatea agenţilor vasodilatatori administraţi unui pacient anume prin administrarea acestora în timpul cateterismului cardiac, deoarece aceste medicamente pot avea efecte periculoase la anumite persoane. în prezent este disponibilă prostaciclina cu administrare subcutanată (sub piele), care s-a dovedit a fi eficace la anumite persoane.

Bosentanul, un medicament nou administrat pe cale orală, a fost eficace la anumiţi pacienţi. Un medicament similar cu prostaciclina, denumit Iioprost, se poate administra prin inhalare şi astfel prezintă un risc mult mai mic de complicaţii în comparaţie cu prostaciclina. AiCest medicament nu este însă disponibil în Statele Unite.
Dacă un pacient cu hipertensiune pulmonară prezintă scăderea concentraţiei sanguine a oxigenului, atunci administrarea continuă de oxigen pe canulă nazală sau pe rnască de oxigen poate reduce presiunea sanguină din arterele pulmonare şi poate ameliora dispneea. Administrarea unui diuretic îmbunătăţeşte schimburile gazoase pulmonare, probabil prin eliminarea lichidului acumulat în plămâni şi prin reducerea acumulării de lichid în alte regiuni ale organismului.- Un agent anti-coagulant poate fi administrat pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge şi de embolism pulmonar ulterior .

Transplantul pulmonar simplu sau dublu reprezintă o procedură intrată în uz pentru tratamentul hipertensiunii pulmonare primare. în absenţa unui transplant majo-ritatea pacienţilor decedează după un interval cuprins între 2 şi 5 ani de la stabilirea diagnosticului. Transplantul poate reprezenta un tratament şi în caz de hipertensiune pulmonară secundară severă, în cazul în care tratamentul bolii de bază nu dă rezultatele scontate.