DEGETELE HIPOCRATICE

ANAMNEZA Şl EXAMENUL FIZIC
Medicul întreabă iniţial pacientul despre simptomele pe care acesta le prezintă. Durerea toracică, dificultăţile respiratorii (dispneea), tuşea, expectoraţia de sânge (hemoptizia), wheezingul şi prezenţa unui zgomot aspra în timpul respiraţiei (stridorui) sugerează prezenţa unei boli pulmonare sau a căilor respiratorii. Alte simptome mai generale, cum ar fi febra, starea de slăbiciune, obo-seala şi starea generală de boală sau disconfort (indispo-ziţia) pot indica de asemenea prezenţa unei boli pulmo-nare sau a căilor respiratorii.
După aceea medic i 11 întreabă pe pacient desp-c infecţiile pe care le-3 a ut ia trecut, despie expuneie 1 la substanţe chimic*-, u - pr consumul d» medicamenta, de alcool si d^spi uruit despre domicilui şi de 4) ° locul de muncă, d'1 ; i- "datoriile pe caie le-i făcut, 31 despre activităţile pi acte dfe in timpul liber De asemenea medicul îl va întreba pe pacient dacă membra familia acestuia au în prezent sau au avut o boala pulmonară sau a căilor aeriene sau dacă au alte boli care ar putea atecta plămânii sau căile aeriene.
în timpul examenului fizic, medicul observă greutatea pacientului şi starea generală a acestuia. Remarcă de asemenea şi starea de dispoziţie a pacientului şi felul in care acesta se simte. Medicul îl poate ruga pe pacient să meargă sau să urce câteva trepte, pentru a vedea dacă aceste activităţi determină apariţia dispneei.
Evaluarea coloraţiei tegumentare este importantă, deoarece paloarea sau cianoza pot indica prezenţa anemiei sau aunor tulburări circulatorii. Aceste constatări indică faptul că tegumentul primeşte o cantitate insuficientă de oxigen din cauza unei boli pulmonare
Utilizarea spirometrului
Spirometru! este alcătuit dintr-o piesă bucală, un tub şi un dispozitiv de înregistrare. Pentru a folosi spirometrul, pacientul, inspiră profund, apoi expiră în tub puternic şi cât mai rapid. Dispozitivul de înregistrare măsoară volumul de aer inspirat sau expirat şi durata fiecărei faze a respiraţiei.


sau a căilor aeriene. Degetele sunt examinate pentru identificarea aspectului hipocratic.
Medicul observă toracele pentru a stabili dacă frecvenţa respiratorie şi mişcările respiratorii sunt normale. Prin lovirea uşoară (percuţia) a toracelui, medicul determină dacă plămânii sunt plini cu aer, aşa cum este normal, sau conţin lichid, situaţie anormală. Cu ajutorul stetoscopului medicul auscultă zgomotele respiratorii pentru a determina dacă fluxul aerian este normal sau dacă există obstacole şi dacă în plămâni există lichid din cauza insuficienţei respiratorii sau pneumoniei. Pe lângă examinarea toracelui, este necesară şi efectuarea unui examen, fizic complet, deoarece numeroase afecţiuni care nu afectează plămânii in mod direct se manifestă prin diverse probleme pulmonare (de exemplu, lichidul pleural poate indica prezenţa de metastaze pornite de la nivelul unei tumori abdominale).