HIPOFOSFATEMIA

In caz de hipofosfatemie, nivelul sanguin al fosfatului este mai, mic decât valoarea normală. Hipofosfatemia cronică este întâlnită la persoanele cu hiperparatiroidism, hipotiroidism (hipofuncţie a glandei tiroide), afectare renală, sau care sunt tratate pe termen lung cu diuretice.

Ingestia repetată a unor cantităţi mari de antiacide care conţin aluminiu, sau tratamentul de durată Cu teofilină, pot de asemenea epuiza depozitele de fosfat ale corpului. Aceste depozite sunt epuizate la persoanele cu subnu¬triţie severă, cetoacidoză diabetică, intoxicaţie alcoolică severă, sau arsuri grave. Concentraţia sanguină a fosfa¬tului poate scădea rapid şi marcat la persoanele care sunt în recuperare după astfel de afecţiuni, deoarece necesităţile de fosfat ale organismului sunt deosebit de crescute în această perioadă.

Simptomele apar numai atunci când concentraţia fosfatului scade foarte mult. Slăbiciunea musculară evoluează către stupor, comă şi deces. în cazul hipofo- sfatemiei uşoare cronice poate apărea diminuarea rezistenţei osoase, cu dureri la nivelul oaselor şi creşterea riscului de fracturi. Diagnosticul se stabileşte prin identificarea fosfatemiei scăzute.

Poate fi utilă ingestia a 1 litru de lapte degresat, care conţine o cantitate mare de fosfat. Persoanele cu hipofosfatemie uşoară, care nu prezintă simptome, pot lua fosfat pe cale orală, dar suplimentele produc de obicei diaree. Când hipofosfatemia este foarte severă, sau când nu se poate administra fosfat pe cale orală, se adminis-trează fosfat intravenos.