ECG: interpretarea traseelor

O electrocardiogramă (ECG) prezintă sub formă grafică impulsul electric care circulă prin inimă în timpul unei bătăi cardiace. Deplasarea impulsului este împărţită în mai multe etape, iar fiecărei etape i s-a atribuit o literă pe electrocardiogramă.
Fiecare bătaie cardiacă debutează cu un impuls generat de pacemakerul inimii (nodul sinusal sau sinoatrial). Acest impuls activează camerele superioare ale inimii (atriile). Unda P reprezintă activarea atriilor.
Apoi curentul electric se transmite către camerele inferioare ale inimii (ventriculii). Complexul QRS reprezintă activarea ventriculilor.
în etapa următoare impulsul circulă în sens invers prin masa ventriculară, în toate direcţiile. Această activitate se numeşte undă de repolarizare (recuperare) şi este reprezentată de unda T.
Pe electrocardiogramă se pot vizualiza mai multe tipuri de tulburări. De exemplu, ritmul cardiac poate fi anormal: prea rapid, prea lent, neregulat. Prin inter-pretarea ECG-ului medicul poate să determine de obicei unde este localizată anomalia la nivel cardiac şi care este cauza acesteia.



Ritm neregulat precum şi îngroşarea. (hipertrofierea) muşchiului cardiac (care poate apărea din cauza hipertensiunii arteriale). ECG-ul poate detecta bombarea unui perete cardiac (anevrism), care apare acolo unde rezistenţa peretelui pete scăzută; arievrismui poate fi consecinţa unui infarct rn c~rdic.
Pentru a obţine electrocardiograma, examinatorul plasează electrozii (senzori mici, rotunzi care se lipesc pe suprafaţa corpului) pe braţele, pe picioarele şi pe pieptul pacientului. Electrozii măsoară amplitudinea şi direcţia impulsului electric la nivelul inimii în timpul fiecărei bătăi. Aceştia sunt conectaţi prin fire la un aparat care produce o înregistrare (traseu) pentru fiecare elec¬trod. Fiecare traseu arată activitatea electrică a inimii din diferite unghiuri. Aceste înregistrări constituie ECG-ul. Efectuarea unui ECG durează aproximativ 3 minute, este nedureroasă şi nu expune pacientul la nici un risc.

Testul, de efort

Gradul de toleranţă la efort al unei persoane este direct legat de existenţa şi de severitate bolii coronariene, de alte boli cardiace, de alte afecţiuni (cum ar fi bolile de
plămâni şi anemia), precum şi de condiţia fizică a persoanei. Un test de efort, care constă în înregistrarea unei electrocardiograme şi în măsurarea tensiunii arteriale în timpul efortului, poate detecta problemele care nu apar în repaus. Dacă arterele coronare sunt doar parţial blocate, inima are un aport adecvat de oxigen în repus, dar nu şi atunci când persoana depune efort. Testul de efort îl ajută pe medic să diferenţieze bol ile cardiace de alte afecţiuni deoarece monitorizează în mod specific funcţionarea inimii.
Pentru a înregistra ECG-ul electrozii se ataşează la nivelul peretelui toracic anterior. în timpul testului persoana merge pe o bandă rulantă sau pedalează pe o bicicletă staţionară. Persoanele care nu-şi pot folosi membrele inferioare vor efectua un efort cu ajutorul membrelor superioare, de exemplu prin rotirea unei manivele. Viteza şi rezistenţa care trebuie învinse sunt crescute treptat. Electrocar¬diograma este monitorizată constant şi tensiunea arterială este măsurată la intervale constante. De obicei persoana este solicitată să continue până când se atinge 80-90% din valoarea maximă a pulsului, calculată în funcţie de vârstă şi sex. Dacă anumite simptome - cum ar fi dispneea sau durerea toracică - devin prea supărătoare, sau dacă apar anomalii semnificative pe traseele ECG sau la înregistrarea valorilor tensiunii arteriale, testul de efort este oprit mai devreme. Durata acestui test este de aproximativ 30 de minute. Testul de efort prezintă un risc mic; riscul de a se produce un atac de cord sau un deces este de 1 la 5000.
Persoanele care nu pot face testul de efort pot fi evaluate folosind testul de stres farmacologic cu monitorizare ECG. Acest test oferă informaţii similare cu cele furnizate de testul de efort, dar nu implică efectuarea efortului fizic. în locul acestuia este injectat un medicament - cum ar fi dipiridarnolul, dobutamina sau adenozina - care simulează efectele activităţii fizice asupra circulaţiei sanguine.
Testul de efort sau de stres farmacologic sugerează boală arterială coronariană atunci când pe traseele ECG apar anumite anomalii, când apar dureri toracice sau când scad valorile tensiunii arteriale.
Nici un test nu este. perfect. Uneori aceste teste indică prezenţa unor anomalii la persoane care nu au boală coronariană ischemică (rezultate fals pozitive), iar câteodată testul nu arată modificări la persoane care au boala (rezultate fals negative). La indivizii fară simptome cardiace, mai ales la tineri, probabilitatea de a avea boală cardiacă ischemică este mică în ciuda testului de efort pozitiv. Cu toate acestea, testul de efort este folosit frecvent în scop de screening la oameni aparent sănătoşi - de exemplu înaintea începerii unui program de exerciţii fizice sau pentru evaluarea în vederea întocmirii unei asigurări de viaţă. în astfel de cazuri însă este mai probabil ca un rezultat pozitiv să fie incorect. Aceste rezultate fals pozitive pot provoca nelinişte pacienţilor şi pot conduce la cheltuieli medicale suplimentare. De aceea majoritatea specialiştilor descurajează efectuarea de rutină a testului de efort la persoanele asimptomatice.
Acurateţea testului de efort poate fi foarte mult crescută prin injectarea unei mici cantităţi de substanţă radioactivă (trasor), cum ar fi taliul A. Totuşi, din cauza costurilor suplimentare, această procedură nu se recomandă pentru folosirea de rutină.
Electrocardiograful ambulatorie continuă
Ritmul cardiac anormal şi fluxul sanguin inadecvat către miocard pot fi prezente numai pe perioade scurte de timp, imprevizibile. Pentru a detecta aceste probleme medicul recurge la ECG ambulatoriu continuu, o moda-litate prin care se înregistrează traseele ECG in mod continuu timp de 24 de ore, în acest interval persoana desfaşurându-şi activitatea zilnică normală.
Pentru această investigaţie subiectul poartă un dispozitiv alimentat cu baterii (Holter) susţinut pe umăr cu ajutorul unei curele. Acesta detectează activitatea electrică a inimii prin intermediul electrozilor ataşaţi pe piept şi o înregistrează sub forma traseelor ECG. în timpul monitorizării persoana respectivă notează într-un jurnal tipul şi durata simptomelor care apar. Ulterior traseele ECG sunt descărcate într-un computer, care analizează frecvenţa şi ritmul cardiac, caută modificări ale activităţii electrice care pot să indice un aport sanguin inadecvat către muşchiul inimii şi produce o înregistrare a fiecărei bătăi cardiace. în timpul celor 24 de ore. Simptomele notate în jurnal se pot corela cu modificările găsite pe ECG.	... :.
Dacă este necesar, înregistrarea ECG poate fi transmisă prin internet către cabinetul medicului pentru a fi inter-pretată imediat în momentul în care simptomele apar.
în eventualitatea în care este necesară monitorizarea pentru mai mult de 24 de ore se foloseşte un sistem selectiv de înregistrare. Acesta este similar cu un sistem Holter de monitorizare, însă înregistrează activitatea electrică cardiacă numai când utilizatorul îl activează - adică atunci când simptomele apar.