Sindromul umăr-mână

Sindromul umăr-mână este un tip de distrofic simpatică reflexă   caracterizat prin apariţia durerii şi limitarea mişcărilor la nivelul umărului şi mâinii corespunzătoare braţului afectat.

Cauzele acestui sindrom includ traumatismele (cum ar fi căderea pe mână, fracturarea încheieturii mâinii [fractură Colles]), infarctul miocardic, accidentul vascu¬lar cerebral şi posibil administrarea anumitor medicamente (cum ar fi barbituricele). Nu se cunoaşte modalitatea exactă în care sindromul umăr-mână se dezvoltă, cu toate că anumite persoane par a fi mai predispuse la această boală în comparaţie cu altele.

Simptomele evoluează în trei stadii.

Stadiul 1 începe cu debutul brusc al tumefacţiei întinse (edem) şi al durerii în partea superioară a mâinii şi cu paloare a mâinii din cauza îngustării (constricţiei) vaselor sanguine locale. Apar dureri la nivelul umărului şi mâinii, în special în timpul execuţiei mişcărilor. Pe radiografiile de mâini se observă frecvent arii de resorbţie osoasă (osteoporoză)
Stadiul 2 se caracterizează prin reducerea tumefacţiei şi sensibilităţii; durerea devine mai puţin severă.
In stadiul 3 dispare edemul, sensibilitatea şi durerea, însă mişcările mâinii sunt limitate din cauza faptului că degetele pot fi rigide sau fixate în formă de gheară, semănând cu contractura Dupuvtren. Pe radiografiile efectuate în acest stadiu se observă frecvent scăderea densităţii osoase pe arii extinse.

Cauzele sindromului ar trebui să fie tratate sau elimi¬nate. Curbarea permanentă a degetelor poate fi prevenită, de obicei prin efectuarea unor exerciţii cu mâna afectată, însă numai boala este diagnosticată şi tratată suficient de devreme. Frecvent este necesară efectuarea repetată de injecţii cu un anestezic local, cu scopul de a bloca nervii simpatici. Această abordare conduce de obicei la ameliorarea durerii, permiţându-i persoanei să îşi reia activitatea normală, insă până la aceste rezultate tratamentul trebuie continuat uneori timp de mai multe săptămâni sau luni. Un tratament alternativ constă în administrarea de corticosteroizi în doze mari pe cale orală. Această metodă terapeutică este recomandată de anumiţi medici numai pe durate scurte, deoarece utilizarea pe termen lung ^corticosteroizilor poate cauza probleme grave şi potenţial permanente V.