Cancerul anal

Cancerul anal se dezvoltă din celulele tegumentare situate în imediata vecinătate a anusului, sau din mucoasa zonei de tranziţie dintre anus şi rect (canalul anal). Spre deosebire de rect şi de intestinul gros, unde tumorile sunt aproape întotdeauna adenocarcinoame, neoplasme^ anale simt în principal carcinoame cu celule scuamoase.
Cancerul anal afectează anual în Statele Unite aproximativ 1 din 100.000 de persoane. Este aproape de două ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Cauza cancerului anal este necunoscută. Practicarea sexului anal a fost asociată cu cancerul anal, iar o altă cauză posibilă este infecţia cu un anumit tip de virus transmis la om pe cale sexuală, numit papillomavirus uman (HPV tip 16).

Simptome şi diagnostic

Persoanele cu cancer anal prezintă frecvent hemoragie în timpul defecaţiei, dureri, iar uneori prurit perianal. Aproximativ 25% dintre aceştia sunt asimptomatici; în aceste cazuri cancerul este descoperit numai în timpul examinării clinice de rutină.
Pentru diagnosticarea cancerului anal, medicul inspectează iniţial tegumentul din jurul anusului, pentru a vedea dacă există vreo anomalie. Cu degetul înmănuşat se palpează anusul şi porţiunea inferioară a rectului, verificând dacă există regiuni ale mucoasei care sunt diferite de ariile înconjurătoare. Ulterior se prelevă o mostră de ţesut dintr-o regiune anormală, care se examinează la microscop (biopsie).

Tratament

In locul intervenţiei chirurgicale, sau după efectuarea acesteia, se poate folosi radioterapia combinată cu chimioterapie. Intervenţia chirurgicală este evitată pe cât posibil, deoarece aceasta poate interfera cu funcţio¬narea inelului muscular care menţine anusul închis până când persoana doreşte să aibă scaun (sfincterul anal), astfel încât se poate pierde controlul asupra defecaţiei (incontinenţă pentru materii fecale). Multe neoplasme anale se vindecă prin aplicarea unei asocieri a radio¬terapiei cu chimioterapia, sau a radioterapiei cu intervenţia chirurgicală; peste 70% dintre pacienţi supra¬vieţuiesc mai mult de 5 ani. Uneori este necesară o intervenţie chirurgicală mai extensivă, dacă rezultatele biopsiilor efectuate după tratamentul iniţial arată recurenţa cancerului.