Paralizia Bell

Diagnostic

Paralizia Bell poate fi diagnosticată de obicei pe baza simptomelor. Poate fi diferenţiată de un accident vascu-lar cerebral deoarece de obicei produce slăbiciune numai în partea inferioară a feţei şi nu la nivelul întregii feţe. De asemenea, un accident vascular cerebral produce şi slăbiciune la nivelul membrelor.
Medicii pot diferenţia paralizia Bell de alte boli care reprezintă cauze rare de paralizie a nervului facial prin faptul că celelalte boli se dezvoltă de obicei lent. Acestea includ tumorile cerebrale, alte tumori care comprimă nervul facial, infecţiile urechii medii sau ale sinusurilor mastoidiene, precum şi fracturile bazei craniului. De obicei, aceste afecţiuni pot fi excluse pe baza istoricului personal şi a rezultatelor radiografiilor, tomografiei computerizate (TC) sau rezonanţei magnetice nucleare. Se poate efectua o analiză sanguină pentru a se vedea dacă pacientul are boală Lyme sau sarcoidoză. Nu există nicio analiză specifică cu ajutorul căreia să se poată identifica paralizia Bell.

Tratament şi prognostic

Paralizia Bell se tratează ca şi cum cauza acesteia ar fi infecţia cu virusul herpes simplex. Se administrează un medicament antiviral, denumit aciclovir, care împiedică replicarea virusului. Pe cale orală se administrează corticosteroizi, cum ar fi prednisonul, pentru a reduce edemul nervului. Pentru a se obţine beneficii maxime, tratamentul ar trebui început în decurs de 2 zile de la debutul simptomelor şi ar trebui continuat timp de 1-2 săptămâni.

Dacă muşchii faciali paralizaţi împiedică închiderea completă a ochiului, acesta trebuie protejat pentru a nu se usca, reducând astfel riscul de orbire. Până când ochiul va putea fi închis complet, se aplică picături de lacrimi artificiale sau de ser fiziologic. Poate fi necesară şi acoperirea temporară a ochiului.Stimularea electrică uşoară a nervului şi masajul muşchilor f aciali nu au dat niciun rezultat. Dacă mişcările faciale nu revin după 6-12 luni, atunci se poate efectua o operaţie - denumită anastomoză hipogloso-facială - prin care nervul cranian XII (hipoglos) este unit cu nervul facial. Această operaţie poate reface parţial mişcările faciale, însă produce şi dificultăţi de alimentaţie şi vorbire, motiv pentru care este rareori utilizată.

Când paralizia facială este parţială, majoritatea pacienţilor îşi revin complet în decurs de 1-2 luni, indiferent dacă beneficiază sau nu de tratament. Când paralizia este totală, prognosticul este variabil. Mulţi pacienţi nu îşi revin complet; muşchii faciali pot rămâne slabi, astfel încât faţa apare „căzută".