Sindromul Sjogren

Sindromul Sjogren se caracterizează prin uscarea excesivă a ochilor, a cavităţii bucale şi a altor membrane mucoase.
Se consideră că sindromul Sjogren este o boală autoimună, însă cauza acestuia nu este cunoscută. Este mai frecvent la sexul feminin decât la sexul masculin.

Glandele care secretă fluide - cum ar fi glandele salivare din cavitatea bucală şi glandele lacrimale de la nivelul ochilor - sunt infiltrate de celule sanguine albe (leucocite). Leucocitele produc leziuni glandulare, ceea ce conduce la uscăciunea gurii şi a ochilor - simptomele caracteristice ale acestui sindrom.

Simptome şi semne

La anumite persoane sunt uscate numai gura şi ochii (o situaţie denumită complex sicca sau sindrom sicea). Uscăciunea ochilor poate conduce la apariţia unor leziuni corneene severe, care se manifestă prin mâncărime sau iritaţie locală intensă, iar lipsa lacrimilor poate conduce la apariţia unor leziuni permanente ale globilor oculari. Din cauza lipsei de salivă simţul gustului şi simţul mirosului se reduc, alimentaţia şi înghiţirea devin dure¬roase şi pacienţii sunt predispuşi la apariţia cariilor. La aproximativ o treime dintre pacienţi glandele salivare de la nivelul obrajilor (glandele parotide) se măresc şi sunt uşor sensibile la atingere. Pot fi prezente arsuri ale cavităţii bucale, care indică uneori prezenţa unei infecţii fimgice locale.

La persoanele cu sindrom Sjogren este mult crescută incidenţa limfomului (un cancer al sistemului limfatic) în comparaţie cu populaţia generală.

Diagnostic

Deşi în general uscăciunea gurii şi a ochilor se întâlnesc destul de frecvent, asocierea acestor simptdme cu inflamaţia articulară indică faptul că persoana respectivă, are probabil sindrom Sjogren. Pentru a stabili diagnosticul şi pentru a diferenţia boala de alte afecţiuni ale ţesutului conjunctiv care produc manifestări similare medicul poate efectua diverse teste.

Cantitatea de secreţie lacrimală poate fi estimată prin poziţionarea sub pleoapa inferioară a fiecărui ochi a unei hârtii de filtru şi prin observarea gradului de umezire al acesteia (testul Schirmer). La un pacient cu sindrom Sjogren producţia de lichid lacrimal poate fi mai mică decât o treime din cantitatea normală. Se efectuează un consult oftalmologie pentru a se identifica leziunile de suprafaţă ale globilor oculari. Pot fi -efectuate şi teste mai elaborate cu ajutorul cărora se. evaluează secreţia salivară; medicul poate cere evaluarea imagistică a glandelor salivare sau poate efectua o biopsie glandulară.

La analizele sanguine se poate detecta prezenţa unor anticorpi anormali, inclusiv a anticorpului SS-B, un anticorp foarte specific pentru ♦sindromul Sjogren. Adeseori pacienţii cu sindrom Sjogren au anticorpi care sunt mai caracteristici pentru artrita reumatoidă sau pentru lupus. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), un test prin care se măsoară rata cu care celulele roşii sanguine se acumulează pe fundul unei eprubete care conţine sânge, este crescută la 7 din 10 pacienţi, la aproximativ 1 din 3 pacienţi se constată scăderea numă¬rului de eritrocite (anemie) sau scăderea numărului anumitor tipuri de celule albe sanguine (leucopenie).