Fibrilaţia atrială şi flutterul atrial

Fibrilaţia atrială şi flutterul atriul sunt tipuri de descărcări foarte rapide ale impulsurilor electrice carefac ca atriile să se contracte cu o frecvenţă foarte mare; unele impulsuri electrice se transmit la ventriculi, astfel încât aceştia se contractă rapid şi mai puţin eficace decât în mod normal.
Fibrilaţia şi flutterul atrial sunt mai frecvente la persoanele vârstnice.

Fibrilaţia si flutterul atrial pot fi intermitente sau persistente. în timpul fibrilaţiei sau flutterului atrial contracţiile atriilor sunt atât de rapide, încât peretele atrial tremură (vibrează). Ca urmare, sângele nu este pompat eficient în ventriculi. în timpul fibrilaţiei atriale ritmul atrial este neregulat, ceea ce face ca ritmul ventriculilor să fie şi el neregulat. în timpul flutterului atrial ritmul atrial este regulat, iar ritmul ventriculilor poate fi regulat sau neregulat. în ambele situaţii ventriculii bat mai rar decât atriile datorită faptului că nodul atrioventricular nu poate conduce impulsurile descărcate atât de rapid. Ca urmare, numai unele impulsuri reuşesc să treacă. Chiar dacă ventriculii bat mai rar decât atriile, aceştia bat totuşi prea rapid pentru a se umple corespunzător. Toate acestea fac ca funcţia de pompă a inimii să fie ineficientă, astfel încât ten¬siunea arterială poate scădea şi se poate instala insuficienţa cardiacă.
în cazul fibrilaţiei sau a flutterului atriile nu se golesc complet în ventriculi la fiecare bătaie. Cu timpul sângele din atrii poate stagna şi se pot forma trombi. Fragmente din aceşti trombi se pot rupe, frecvent imediat după ce fibrilaţia atrială a fost convertită la ritm sinusal - spontan sau ca urmare a terapiei. Aceste fragmente pot trece în ventriculul stâng, de unde sunt duse de torentul circulator (devenind emboli) şi blochează artere mai mici. Dacă bucăţi dintr-un tromb blochează o arteră de la nivelul creierului se poate dezvolta un accident vascular cerebral Rareori, accidentul vascular cerebral este primul semn al unei fibrilaţii atriale.
Fibrilaţia atrială sau flutterul atrial pot apărea chiar şi atunci când nu există semne de boală cardiacă. Mai frecvent însă această situaţie este cauzată de febra reumatică, de hipertensiune arterială, de boala corona-riană ischemică, de abuzul de alcool, de o glandă tiroidă care funcţionează excesiv (hipertiroidism) sau de un defect congenital al inimii. Febra reumatică (care duce la anomalii ale valvelor cardiace) şi hipertensiunea arterială fac ca atriul să se mărească, ceea ce creşte riscul apariţiei fibrilaţiei atriale sau a flutterului atrial.

Simptome şi diagnostic

Simptomele şi diagnosticul flutterului atrial depind foarte mult de cât de rapid bat ventriculii. O creştere modestă a frecvenţei ventriculilor - la mai puţin de 120 bătăi pe minut - poate fi asimptomatică. La o frecvenţă mai mare apar palpitaţii neplăcute sau disconfort toracic.
La persoanele cu fibrilaţie atrială pulsul este de obicei neregulat şi rapid. La persoanele cu flutter atrial de cele mai multe ori pulsul este regulat şi ritmul este rapid.
Reducerea capacităţii inimii de a pompa sânge poate cauza slăbiciune, leşin şi dificultăţi ale respiraţiei. Unii pacienţi, mai ales cei vârstnici,pot dezvolta insuficienţă cardiacă sau durere toracică. Foarte rar poate apărea şocul * (tensiune arterială extrem de scăzută) la persoanele care suferă de fibrilaţie sau flutter atrial şi boală cardiacă extrem de severă. .	=

Diagnosticul de fibrilaţie sau de flutter atrial este sugerat de simptome şi confirmat de electrocardiogramă (ECG).
Tratament	■ • :
Tratamentul fibrilaţiei atriale sau al flutterului atrial este îndreptat spre controlul frecvenţei cu care ventriculii se contractă, spre restaurarea ritmului sinusal şi spre tratarea bolilor care cauzează boala. Se pot, de asemenea, administra medicamente care previn formarea trombilor şi a embolilor (anticoagulante).
De obicei, primul pas în tratarea fibrilaţiei sau a flutterului atrial este acela de a scădea frecvenţa ventri-culilor, astfel încât inima să pompeze sângele mai eficient.
Frecvent, primul medicament folosit este digoxină, care poate încetini conducerea impulsurilor spre ventriculi. Uneori însă digoxină este insuficientă şi trebuie adăugat un alt medicament. Un beta-blocant - cum ar fi propranololul sau atenololul - sau un blocant al canalelor de calciu - cum ar fi verapamilul sau diltiazemul - pot fi folosite cu succes.
Fibrilaţia atrială sau flutterul a trial se pot converti spontan la ritmul normal. Totuşi aceste aritmii trebuie frecvent convertite în mod activ la ritmul sinusal. Anumite medicamente antiaritmice (cel mai frecvent amiodarona, propafenona sau sotalolul) pot fi eficace, dar cardioversia (sau defibrilarea, adică administrarea unui şoc electric inimii) este abordarea cea mai eficientă. Conversia la ritm sinusal prin orice mijloc devine cu atât mai dificilă, cu cât aritmia este mai demult instalată (mai ales după 6 luni), cu cât cavităţile a triale sunt mai dilatate şi cu cât boala cardiacă subiacentă este mai severă. Când conversia este realizată cu succes, riscul recurenţei este mare, chiar şi în cazul administrării unui medicament care previne recurenţele (adică unul din medicamentele folosite pentru a converti aritmia la ritmul normal).
Rareori, când toate tratamentele fibrilaţiei a triale au fost ineficace, se pot distruge părţi ale nodului atrioven-tricular prin abia ţie cu radiofrecvenţă (eliberarea unei energii de o anumită frecvenţă cu ajutorul unui electrod introdus în inimă prin cateterizare). Această procedură scade frecvenţa cardiacă la unii pacienţi care suferă de fibrilaţie sau de flutter a trial. Dacă nu se obţin rezultate ablaţia cu radiofrecvenţă este folosită pentru a distruge întregul nod atrioventricular, oprind astfel conducerea impulsurilor de la nivelul atriilor spre ventriculi. Î11 acest caz este necesar un pacemaker artificial pentru a activa ventriculii. Pentru persoanele care suferă de flutter a trial ablaţia cu radiofrecvenţă poate fi folosită pentru a întrerupe circuitul de flutter şi pentru a restabili perma-nent ritmul sinusal. Această procedură este eficace la aproximativ 85% dintre pacienţi.
De obicei tratarea bolii cardiace de bază nu ameliorează aritmiile a triale. Totuşi, tratarea unei glande tiroide prea active sau operaţia pentru corectarea bolilor valvelor cardiace sau a defectelor congenitale poate fi de ajutor.
Când fibrilaţia sau flutterul a trial sunt convertite la ritm sinusal, riscul ca un tromb să fie dislocat şi şă provoace un accident vascular cerebral este foarte mare. La majoritatea persoanelor care au fibrilaţie atrială sau flutter atrial şi unul sau mai mulţi factori de risc de a dezvolta trombi se administrează un anticoagulant pentru a preveni formarea de trombi, pentru că aceste persoane au risc de accident vascular cerebral (factorii de risc pentru dezvoltarea trombilor includ vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul, 'dilatarea atriului stâng şi boli cardiace, structurale, mai ales bolile valvei mitrale) A. Medicii recomandă majorităţii pacienţilor administrarea timp de 4 săptămâni a medicaţiei antico-agulante înainte de a se încerca conversia fibrilaţiei sau a flutterului atrial la ritm sinusal, cu excepţia situaţiilor în care este necesară cardioversia imediată. Câteodată însă există un motiv special care împiedică folosirea anticoagulantelor. De exemplu, persoanele care suferă de hipertensiune arterială ce nu poate fi controlată sau care au boli ce predispun la sângerare nu pot primi tratament anticoagulant. Terapia anticoagulantă poate cauza sângerări, care poate duce la accidente vasculare cerebrale hemoragice sau la alte complicaţii hemoragice, cum ar fi sângerarea excesivă după o operaţie. Astfel, medicul trebuie să pună în balanţă beneficiile şi riscurile la care este supus pacientul.