Poezie modernist-simbolista cu referire la creatia studiata
Arta poetica bacoviana
Plumb
de George Bacovia
	George Bacovia ramane cel mai insemnat poet simbolist al literaturii romane, apartinand perioadei interbelice.Toata creatia lui se inscrie in modernismul-simbolist. Este modernist in sensul ca se inscrie in estetica acestui curent, care a aparut ca reactie impotriva traditionalismului, urmarind innoirea literaturii romane, ancorarea ei la marea literatura europeana, prin imprumutarea unor formule estetice moderne, fiind vorba de simbolism. Mai exact, poezia sa se inscrie in lirica simbolista, atat prin unele motive cat si limbaj, comunicand sentimentele cu ajutorul simbolurilor, realizate pe baza de: asemanari, afinitati, analogie, prin folosirea sugestiei drept cale de exprimare, a corespondentelor intre planul exterior si interior, prin preocuparea pentru muzicalitatea interioara a versurilor, prin cromatica etc. Toate aceste trasaturi fac din poezia bacoviana un exemplu pentru estetica simbolista si il particularizeaza pe Bacovia, in sensul ca reuseste sa ne sugereze anumite stari sufletesti precum: moartea, singuratatea, pustiire sufleteasca, nevroza, disperare etc.
	Plasata in fruntea primului volum de versuri intitulat „Plumb", aparut in 1916, poezia poate fi socotita o arta poetica si o sinteza nu doar a poeziilor acestui volum pe care il deschide, ci si a intregii lirici bacoviene.
	Volumul „Plumb", aparut in 1916, a trecut aproape neobservat in epoca, mai intai pentru faptul ca Romania se pregatea sa intre in Primul Razboi Mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum au fost cunoscute, fiind publicate in revistele vremii.
{Geneza poeziei}
	Sursa de inspiratie o constituie o vizita pe care poetul a facut-o prin 1900 la cavoul familiei Sturdza, din cimitirul bacauan, fiind profund impresionat de sicriile si florile, care intrate in putrefactie, aveau culoarea plumbului si dadeau interiorului o nota stranie.
{Semnificatia titlului}
	Titlul poeziei este simbolul-cheie „plumb", cuvant care are drept corespondent in natura metalul cu acelasi titlu, ale carui trasaturi specifice sugereaza stari sufletesti, atitudini poetice.
	Intre semnificatiile simbolului plumb mentionam: greutatea metalului, care sugereaza apasarea sufleteasca simtita de poet. Il apasa parca obiectele materiale cu greutatea plumbului. Astfel, totul i se pare de plumb: „sicriele de plumb, florile de plumb, coroanele de plumb, aripile de plumb". Dar nu numai greutatiile vietii materiale il apasa cu greutatea plumbului, dar si cele ale vietii spirituale, pana si amorul e de plumb.Culoarea cenusie, care sugereaza uratul, monotonia, plictisul din viata poetului.Sonoritatea surda a metalului, aceea de gol semnifica golul psihic trait de poet.Maleabilitatea metalului sugereaza labilitatea psihica, dezorientarea poetului. Sonoritatea surda a cuvantului plumb: alcatuit din patru consoane: „p,l,m,b" si o singura vocala: „u"-cea mai inchisa din limba romana-sugereaza inchistarea sufleteasca-sugereaza inchiderea definitiva a sufletului poetului, fara solutii de iesire.
{Incadrarea in gen si specie}
	Poezia „Plumb" este o creatie lirica, deoarece comunica direct sentimentele poetului, inscriindu-se in lirismul subiectiv. Ca specie literara este o arta poetica, deoarece exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea bacoviana despre poezie, aderenta la simbolism, intr-un limbaj care-l particularizeaza.
{Tema poeziei}
	Tema poeziei o constituie conditia de damnat a poetului cinstit, care a fost Bacovia, nevoit sa traiasca intr-o lume superficiala, neputincioasa sa aprecieze valoarea poeziei adevarate, lume care nu-l intelege si de aici, dorinta poetului de izolare. Pe drept cuvant, ne punem intrebarile urmatoare: Unde ar putea fi un om mai singur decat intr-un cavou si in ce conditii ar putea fi mai trist decat alaturi de sicriul iubitei.
{Ideea poetica}
	Ideea poetica exprima starea de melancolie, tristete, singuratate a poetului, care se simte incatusat, sufocat spiritual, in aceasta lume apasatoare, in care se simte definitiv, fara a avea vreo solutie de evadare.
{Analiza demersului liric}
	Poezia este alcatuita din doua secvente poetice, care corespund celor doua catrene, fiind prezentate doua planuri ale existentei: unul exterior, la nivelul primei secvente, sugerat de cavou, sicriu, flori de plumb, „funerar vestmant" si planul interior sugerat de sentimentul de iubire, a carui invocare se face cu disperare, provocandu-i poetului deprimare, dezolare.
	Prima secventa poetica: Incipitul este marcat de un verb la imperfect „Dormeau", urmat de adverbul „adanc" ceea ce sugereaza absenta oricaror trairi interioare, intr-un spatiu inchis.
	In primul catren ne este prezentat planul exterior, in care realitatile prezentate sugereaza sentimente subliniate de prezenta la nivel semantic al cuvintelor folosite: sicriile de plumb, florile de plumb, funerar vestmant, cavou-toate trimit la starea de iminenta a mortii.
	Starea poetului de singuratate este sugerata de sintagma „Stam singur", iar prezenta fenomenului naturii „Era vant" sugereaza pustiirea sufleteasca, dar si de nevroza, sugerata de faptul ca „scartaiau coroanele de plumb".
	Apasarea sufleteasca, monotonia, plictisul, uratul, golul psihic din viata poetului sunt sugerate prin repetarea de trei ori in fiecare catren a simbolului „plumb", plasat ca rima imbratisata la primul si ultimul vers al strofei, dar si in versul al doilea, inainte de cezura.
	A doua secventa poetica corespunde strofei a doua, in care poetul ilustreaza mai ales spatiul poetic interior, din care aflam ca pana si amorul e de plumb.
	Emotia poeziei este declansata de versul al cincilea, versul-cheie, cu care debuteaza strofa a doua: „Dormea intors amorul meu de plumb". Cuvantul „intors" realizeaza misterul poeziei. Este vorba de marea intoarcere, cum va spune Blaga, cu fata spre Apus, care inseamna moartea.
	Disperarea poetului este sugerata prin cuvintele „si-am inceput sa-l strig", intr-o singuratate totala „stam singur langa mort" si de durere simte ca ii ingheata inima „era frig", fara niciun fel de perspectiva de implinire, caci „atarnau aripile de plumb". Aripile sugereaza inaltarea, dar daca sunt de plumb, ele presupun acel zbor in jos, cadere grea, din care nimic si nimeni nu se mai poate inalta.
	Si in acest catren, apasarea sufleteasca este subliniata de aceeasi repetare obsesiva, de trei ori, a cuvantului „plumb", dispus in rima imbratisata si inainte de cezura din al doilea vers.
{Realizare estetica}
	O particularitate compozitionala a acestei poezii ramane relatia de simetrie constatata la nivelul celor doua catrene si data de: prezenta simbolului „plumb", asezat in rima imbratisata si inainte de cezura din versul al doilea. In ambele catrene, incipitul secventei poetice este exprimat de verb la imperfect: „Dormeau", „Dormea", care exprima o stare durativa.Debutul versului al treilea este identic si se exprima prin sintagma „Stam singur".In ambele catrene, in concordanta totala cu sufletul poetului, sunt prezente manifestarile stihiale ale naturii: „era vant" si „era frig".
	O alta particularitate artistica se refera la faptul ca poezia Plumb este o confesiune lirica, Bacovia exprimandu-si starile sufletesti prin persoana I singular, asa dupa cum vom constata din terminatia verbelor.
	O alta particularitate artistica consta in imaginile inedite, surprinzatoare, obtinute prin alaturarea simbolului plumb cu alte cuvinte, formand sintagme deosebit de sugestive: „flori de plumb"-viata-moarte, „amor de plumb"- sentiment apasator, „aripile de plumb"-imposibilitatea implinirii idealului.
	Tristetea si disperarea poetului este sugerata si prin verbele auditive cu sonoritate stridenta, precum „sa strig", „scartaiau". Muzicalitatea este ilustrata de rima cuvintelor cu sonoritate surda: „plumb", „vestmant", „vant", cat si prin cuvintele cu sonoritate stridenta precum: „frig", „strig".
{Versificatia}
	Poezia este alcatuita din doua catrene, cu versuri lungi, in masura de zece silabe, rima imbratisata, ritmul iambic(picior metric din doua silabe, cu accentul pe a doua), ceea ce sporeste nota elegiaca a poeziei.
{Concluzii}
	Impresionat de valoarea certa a poeziilor lui Bacovia, incluse in volumul Plumb, Alexandru Macedonski publica urmatoarea epigrama intitulata Lui G. Bacovia: „Poete scump, pe frunte porti mandre flori de laur/ Caci singur, pana astazi, din plumb facut-ai aur".