Simptomatologia şi diagnosticul afecţiunilor musculo-scheletice

Analizele de laborator

Analizele de laborator sunt adeseori utile pentru stabilirea diagnosticului unei boli musculo-scheletice. De exemplu, viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH - un test care măsoară rata cu care celulele roşii san-
sânge) creşte în cazul existenţei în organism a unui proces inflamator. De asemenea, se poate măsura concen¬traţia sanguină a creatinkinazei (o enzimă musculară normală care este eliberată în circulaţia sanguină în caz de leziuni musculare). în caz de poliartrită reumatoidă poate fi utilă identificarea în sânge şi dozarea factorului reumatoid. La pacienţii cu gută se constată creşterea concentraţiei sanguine a acidului uric.
Analizele de laborator sunt utile şi pentru moni-torizarea progresului tratamentului (de exemplu, VSH poate fi deosebit de util în monitorizarea eficacităţii trata¬mentului la pacienţii cu artrită reumatoidă sau cu polimialgie reumatică, precum şi pentru confirmarea diagnosticului de osteomielită).

Testele de evaluare a funcţiilor nervoase

Studiile de conducere nervoasă M se folosesc pentru a stabili dacă nervii care inervează muşchii funcţionează normal; aceste teste sunt utilizate pentru diagnosticul unor afecţiuni precum poliartrita nodoasă şi paralizia de nerv ulnar. Electromiograma MU. care de obicei se efectuează simultan cu studiile care măsoară conducerea nervoasă, este un test în cadrul căruia se înregistrează impulsurile care sunt transmise până la muşchi pe cale nervoasă, scopul fiind a se determina dacă muşchii şi regiunile de legătură între nervi şi muşchi (joncţiunile iieuro-musculare) sunt normale. Testul este util pentru a stabili dacă boala afectează în principal muşchii sau nervii care inervează muşchii respectivi. Este de asemenea util pentru diagnosticarea unor boli precum scleroza laterală amiotrofică şi dermatomiozita.

Investigaţiile radiologice

Investigaţiile radiologice sunt utile pentru evaluarea segmentelor osoase dureroase; sunt utile adeseori pentru detectarea fracturilor, a tumorilor, a leziunilor, a infecţiilor şi a deformărilor (cum ar fi displazia congenitală de şold). Pentru a stabili dacă o anumită articulaţie a fost afectată medicul poate recomanda efectuarea unei radiografii obişnuite (simple; sau a uneia in care articulaţia este menţinută într-o poziţie de stres (radiografie de stres).
Artrografia este o procedură radiologică în cadrul căreia o substanţă radioopacă este injectată in spaţiul articulai cu scopul de a contura structurile intfaarticulâre, cum ar fi ligamentele. Este utilă pentru vizualizarea ligamentelor rupte şi a fragmentelor intraarticulare de cartilaj. în prezent însă metoda de elecţie pentru imagistica intraarticulară este rezonanţa magnetică nucleară (RMN).

Absorbţia razelor X cu energie dualâ (DEXA)

Cea mai exactă metodă pentru evaluarea densităţii osoase - un parametru necesar pentru screening-ul sau pentru diagnosticarea osteoporozei - este absorbţia razelor X cu energie duală (DEXA). în cadrul acestui test se folosesc doze mici de raze X cu scopul de a examina ţesutul osos în două locaţii: coloană vertebrală şi şold. Pentru a realiza distincţia între ţesutul osos şi ţesuturile moi se folosesc două intensităţi diferite, astfel încât măsurarea densităţii osoase în regiunile respective se realizează cu acurateţe foarte înaltă.

Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară

Tomografia computerizată (CT) şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sunt metode imagistice care oferă mult mai multe detalii decât investigaţiile radiologice convenţionale şi se efectuează pentru a determina extensia şi localizarea exactă a leziunilor. RMN este deosebit de utilă pentru imagistica structurilor musculare, a ligamentelor şi a tendoanelor; CT este cea mai bună pentru imagistica structurilor osoase. Durata de timp petrecută de pacient la examenul CT este mult mai mică decât la examenul RMN. RMN este o procedură mai scumpă decât CT şi — cu excepţia situaţiilor in care sunt utilizate unităţi deschise în părţile laterale - foarte multe persoane prezintă claustrofobie în interiorul aparatului de RMN.

Scintigrafia osoasă

Scintigrafia osoasă este o procedură imagistică folosită uneori pentru diagnosticarea unei fracturi, în special dacă celelalte metode paraclinice nu identifică linia de fractură. Metoda presupune utilizarea unei substanţe radioactive (pirofosfat marcat cu techneţiu-99), care este captat de structurile osoase la nivelui cărora se desfăşoară un proces de vindecare. Tehnica se poate folosi şi atunci când se suspectează prezenţa unei infecţii osoase sau a unei metastaze osoase (de la nivelul unei tumori cu altă localizare în organism). Substanţa radioactivă se admi¬nistrează intravenos şi este detectată de un dispozitiv special care creează o imagine a structurii osoase, ce poate fi vizualizată pe ecranul unui calculator.

Aspiraţia articulară

Aspiraţia articulară se foloseşte cu scopul de a diagnostica problemele articulare. în spaţiul articular se introduce un ac, dupa care se aspiră lichid articular (lichid sinovial) ce se examinează la microscop. După naliza lichidului, medicul poate adeseori stabili diag- losticul. De exemplu, mostra de lichid sinovial poate onţme bacterii, ceea ce confirmă diagnosticul de infecţie rticulară. Poate conţine cristale de urat, astfel încât este tabiiit diagnosticul de gută sau pseudogută Această irocedură, care de obicei se realizează în cabinetul medi¬al, este în general rapidă, simplă şi aproape complet ipsită de dureri pentru pacient. Riscul de infecţie rticulară este minim.

Artroscopia

Artroscopia este o procedură în cadrul căreia un mic parat cu fibre optice este introdus în interiorul spaţiului rticular, astfel încât medicul poate vizualiza în mod drect structurile intraarticulare, poate preleva o mostră isulară în vederea analizei (biopsie), iar dacă este necesar poate interveni chirurgical pentru a coiecta leziunea. Bolile diagnosticate -ie obic 1 prin artroscopie includ inflamaţia membranei sinoviaie cai <; acoperă suprafaţa internă a capsulei articulare (sino"ită); rupturile liga- mentare, tendinoase sau cartilaginoase; ruptura unui frag¬ment de cartilaj. Toate aceste boli pot fi corectate în timpul artroscopiei. Efectuarea acestei proceduri se asociază cu un risc foarte scăzut de infecţie articulară.

Biopsia	•

Biopsia este o procedură în cadrul căreia se prelevă un mic fragment de ţesut, de obicei cu ajutorul unui ac (ac de biopsie), care este examinat apoi la microscop. Prin biopsie pot fi prelevate mostre din practic orice tip de ţesut, inclusiv ţesut muscular, ţesut osos sau ţesut articular. Riscul de infecţie este minim.