Concurenţa este o manifestare specifică economiei de piaţă o trasatura esenţială a acesteia şi un instrument dinamizator .

Ca model de comportament al agenţilor economici, în cadrul fîecărei componente a sistemului de pieţe, concurenţa reprezintă raportul de forţe dintre protagoniştii pieţei, opoziţia şi rivalitatea permanentă dintre aceştia,in privinţa producerii şi vânzării bunurilor materiale şi a serviciilor, a plasării capitalurilor, pentru efectuarea operaţiunilor bancare şi a altor activităţi cu caracter economic.

Acest lucru decurge din intersectarea pe piaţă a intereselor lor, interese care cel mai adesea nu sunt numai diferite şi nu se suprapun, ci sunt contrare, realizarea interesului unuia contravine sau jenează înfăptuirea interesului altuia.

Concurenţa ca procedeu deschis de confruntare se poate desfăşura între producători sau consumatori putând avea loc o anumită dispută între aceştia, în procesul stabilirii preţurilor produselor ce fac obiectul vânzării-cumpărării.

Scopul principal a concurenţei îl constituie obţinerea de cât mai multe avantaje private, a profiturilor cât mai mari şi mai sigure. Realizarea intereselor private. ale agenţilor economici nu poate avea loc în afara confruntării „acestora pentru: atragerea factorilor de producţie cei mai eficienţi; cucerirea unor segmente cât mai mari ale pieţei fiecărui bun; diversificarea produselor şi îmbunătăţirea calităţii acestora; sporirea cifrei de afaceri; reducerea costurilor unitare, etc.

Concurenţa reprezintă un puternic factor de stimulare pentru producătorii care au o activitate eficientă (productivitate şi calitate ridicate, costuri mici) dar şi un important factor coercitiv pentru cei cu activitate cu eficienţă redusă sau cu pierderi, care sunt constrânşi prin concurenţă să-şi restrângă sau chiar să-şi înceteze activitatea. In absenţa concurenţei, un agent economic (singur producător) îşi poate fixa în mod liber preţul fără confruntarea cu alţi producători si fără să ţină seama prea mult de opţiunile beneficiarilor. Dacă însă un produs este fabricat de mai mulţi producători ,nici unul din ei nu poate: determina piaţa si pretul, ci numai toţi la un loc. Din dorinţa de a-şi atrage mai mulţi clienţi unii producători pot reduce preţul, clar fenomenul se propagă pe piaţă şi, ca efect al concurenţei, preţul poate să atingă cel mai coborât nivel. Prin urmare, concurenţa între producători exercită o permanentă presiune asupra scăderii preţurilor şi contribuie la lărgirea pieţei prin creşterea cantităţii cerute de consumatori, care este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic. Concurenţa devine cu atât mai puternică între consumatori cu cât preţurile sunt mai mici.

Prin mecanismul preţurilor, al jocului cererii si ofertei, concurenţa face posibil ca în economie să se producă numai ceea ce este necesar, ceea ce este cerut de consumatori, şi la costurile cele mai scăzute. Astfel, concurenţa, alături de celelalte elemente ale mecanismului pieţei, poate contribui la repartizarea şi alocarea resurselor disponibile ale societăţii în
funcţie de nevoile reale ale acesteia şi la folosirea lor cu eftcientă ridicată.

În anumite situaţii concurenţa poate fi însoţită şi de unele urmări negative ca, de exemplu: poate genera o tendinţă de încetinire a progresului tehnic datorită păstrării secretului tehnologic; poate antrena o creştere a costurilor datorită cheltuielilor excesive pentru reclamă şi alte acţiuni; poate avea ca urmare creşterea preţurilor pe seama creşterii costurilor provocată de înăsprirea luptei de concurenţă între competitori.

Concurenţa dusă la absurd poate deveni periculoasă pentru agenţii economici atrăgând după sine şi unele practici negative ca: alegerea preferenţială a clienţilor, reclamă falsă, folosirea unor intermediari. pentru revânzare şi poate duce la contradictie,ciocniri de interese si conflicte,ori poate antrena o stare de anarhie , de dezordine în funcţionarea organismului economic,insotita de o risipa de resurse . O mare importanţă o are concurenţa manifestata intre producători, deoarece, sub presiunea concurenţa şi in dorinţa de a-şi maximiza profitul, producătorii sunt determinăţi să ia următoarele măsuri: să reducă costurile individuale de producţie;
să ridice calitatea produselor;
să introducă progresul tehnic în „toate fazele activităţii;
să investească în cercetarea ştiinţifică;
să migreze dintr-o ramură în alta.

Concurenţa se manifestă indirect ca o competiţie între agenţii economici pentru eficienţă, de aceea concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la Viaţa economică.

Instrumentele luptei de concurenţă sunt atât de natură economica cat şi de, natură extraeconomică.

În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă utilizate de agenţii economici, concurenţa poate fi departajată în: concurenţă loială şi concurenţă neloială.

Concurenţa loială se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie, de către toţi agenţii angrenaţi în competiţie, a unora din instrumentele amintite, în condiţiile accesului liber pe piaţă şi ale deplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor vânzător-cumpărător.

În practică, sunt situaţii când, din dorinţa de a câştiga piaţa, unele firme apelează la mijloace mai puţin legale, necinstite, prejudiciind în mod direct şi cu ştiinţă activitatea concurenţilor. O astfel de competiţie e considerată concurenţă neloială şi, mai frecvent, se realizează prin următoarele practici: denigrarea concurenţilor prin punerea în circulaţie a Unor informaţii inexacte despre activitatea lor; obţinerea de avantaje ca urmare a confuziei care poate apare între activitatea proprie şi a concurenţilor (confuzie de mărci), cunoscută şi sub denumirea de concurentă parazitară; încălcarea legilor, în
special a celor fiscale şi obţinerea pe această bază a unor costuri mai reduse şi posibilitatea practicării unor preturi joase.

FORMELE CONCURENTEI ŞI ROLUL CONCURENTEI

Formele concurenţei se pot structura in funcţie de următoarele criterii:

a) concurenţă omogenă sau cu produse nesubstituibile; b) concurenţă eterogenă sau cu produse substituibile.

2. În funcţie de posibilităţile de intrare ale agenţilor economici într-o ramură de activitate, deci în funcţie de gradul de libertate al acestora putem distinge:

a) concurenţă deschisă; _ _ b) concurenţă închisă (restricţionată).

3. După instrumentele economice utilizate pentru a, influenţa piaţa bunului, se cunosc:

&) concurenţa prin variaţia preţului;

c) concurenţa prin calitatea si nivelul tehnic al produselor . Considerand piaţa ca o interdependenţă între productie şi schimb, tipurile concurenţei sunt: , a) concurenţa de piaţă care: se desfăşoară prin relaţiile de piaţă; b) concurenţa din afara pieţei, în afară relaţiilor directe de vanzare cumpărare.

Structurile diversificate ale pietelorsi rivalitatile dintre interesele firmelor si ale oamenilor de afaceri scot in evidenta 4 structuri de piata :
a)concurenta perfecta care are loc intre un numar mare de agenti economicicu o putere concurentiala relativ egala intre ei .

b) monopolul se află la cealaltă extremă fată de concurenţa perfectă, totul fiind concentrat într-o singură firmă.

c) concurenţa monopolistică se desfăşoară între mai multi producători fiecare producând o varietate specifică de produse;

d) oligopolul este o firmă dintr-o ramură care se confruntă cu foarte puţini competitori, aceştia putând să acţioneze la tot ceea ce ea întreprinde.

În economia de piaţă, concurenţa, prin funcţiile ei generale, îndeplineşte un rol foarte important de mecanismmonetar al economiei de piaţă. Prin intermediul pieţei şi al pârghiilor acesteia concurenţa pune în mişcare întregul sistem de legături dintre operatorii economici, realizându-se conexiunea dintre acţiunile subiective şi egoiste ale agenţilor economici privaţi şi necesităţile obiective ale societăţii. Concurenţa este apreciată ca o lege economică importantă, având un mare rol în realizarea progresului tehnico-economic, astfel încât putem aprecia că mecanismul concurenţial are virtuţi incontestabile.

În primul rând, concurenţa stimulează progresul general, prin emulaţia şi competiţia pe care o întreţine între întreprinderi, ea deschide perspective de profituri convenabile pentru toţi participanţii, favorizându-i pe cei abili şi eliminandu-i pe cei care nu au mobilitatea necesara de adaptare la noile cerinţe.

In al doilea rând, concurenţa duce la reducerea preturilor de vânzare. Raporturile între cantităţile vândute şi preţurlle de Vânzare practicate fac să rezulte un profit mai mare din sporirea desfacerilor, dar o cale mai importantă de creştere a vânzărilor fiind tocmai diminuarea preţului şi nu creşterea lui, Un preţ mai redus, sporeşte creşterea şi creează condiţiile producţiei de serie mare. Presiunea exercitată de concurenţă asupra preţurilor, adaptarea preţului fiecărui producător la preţul mediu de piaţă, sunt prezente într-o economie de piaţă în care se realizează echilibrul forţelor pieţei. Un preţ accesibil sau redus sporeşte cererea şi devine o premisă pentru producţia de serie mare.

În al treilea rând mecanismul concurenţei, fiind subordonat în principal obţinerii profitului, îndeplineşte şi o funcţie psihologică, inducând optimismul în rândul agenţilor economici, stimulându-le iniţiativa şi creativitatea, determinându-i să se ocupe permanent de eficienţa şi raţionalizarea activităţii desfăşurate.

În al patrulea rând concurenţa miiloceşte reglarea reciprocă a cererii şi ofertei, pentru toate domeniile de activitate economică. Piaţa „cumpărătomlui” sau piaţa dominantă de ofertă şi piaţa „vânzătorului“, respectiv piaţa dominantă de cerere implică strategii de concurenţă particularizate.

Prin mecanismul preţurilor, al jocului cererii si ofertei, concurenţa face posibil ca în economie să se producă ceea ce este necesar, ceea ce este cerut de consumatori la costurile cele mai scăzute. Astfel, concurenţa, alături de celelalte elemente ale mecanismului pieţei, poate contribui la repartizarea şi alocarea resurselor disponibile ale societăţii în funcţie de nevoile reale ale acesteia şi la folosirea lor cu eficienţă ridicată.

În ansamblu însă, concurenţa reprezintă un factor esenţial al progresului economic, o pârghie fundamentală .