Toxiinfecţia alimentară stafîlococică

Toxiinfecţia alimentara stafîlococică apare în urma ingerării de alimente contaminate cu toxine produse de anumite tipuri de stafilococ, care determină diaree şi vomă.
Stafilococii sunt bacterii care se dezvoltă în alimente, unde produc toxine specifice. Aşadar, toxiinfecţia alimentară stafîlococică nu este produsă de ingestia bacteriilor, ci a toxinelor deja prezente în alimentele con¬taminate. Cel mai frecvent sunt contaminate frişca, produsele de patiserie care conţin cremă, laptele, mezelurile şi carnea de peşte. Riscul unei epidemii este ridicat atunci când persoanele care manipulează alimentele şi au infecţii cutanate, iar apoi alimentele sunt lăsate la temperatura camerei.

Simptome şi diagnostic

Simptomele debutează brusc, cu greaţă şi vomă se¬vere care apar la 2-8 ore după ingestia alimentelor con¬taminate. Alte simptome includ crampe, diaree şi uneori dureri de cap şi febră. Pierderile importante de lichide şi electroliţi produc slăbiciune şi scăderea marcată a presiunii sanguine (şoc). De obicei simptomele persistă mai puţin de 12 ore, iar recuperarea este completă. Uneori toxiinfecţia alimentară stafîlococică este fatală, în special la persoanele foarte tinere, foarte în vârstă şi la cele slăbite de bolile cronice.
Medicul poate stabili diagnosticul de gastroenterită numai pe baza simptomelor. Un diagnostic mai spe¬cific, de toxiinfecţie alimentară stafîlococică, este suspectat atunci când alte persoane care au consumat aceleaşi alimente prezintă afectare similară şi când se poate descoperi o sursă unică a contaminării. Pentru confirmarea diagnosticului, în urma analizelor de laborator trebuie identificaţi stafilococi în alimentele suspectate, însă de obicei aceste analize nu se efectuează. Stafilococii pot fi identificaţi şi în specimene microscopice de lichid de vomă.

Profilaxie şi tratament

Pregătirea corectă a alimentelor poate preveni toxi¬infecţia alimentară stafîlococică. Persoanele care au o infecţie cutanată nu ar trebui să prepare alimente pentru altcineva până când infecţia se vindecă.
Tratamentul constă de obicei numai în ingestia de lichide în cantitate suficientă. Se poate administra un medicament, sub formă injectabilă sau ca supozitor, pentru controlul stării de greaţă severe şi al episoadelor de vomă. Uneori pierderile lichidiene sunt atât de importante încât este necesară administrarea de lichide intravenos.