Enigma Otiliei

FIŞĂ DE LUCRU

Enigma Otiliei
G. Călinescu

GEN, SPECIE  

1.	Enigma Otiliei de G. Călinescu poate fi încadrat în mai multe tipuri de roman. Argumentează acest lucru.

Obiectiv: Enigma Otiliei este un roman obiectiv intrucat perspectiva narativa apartine unui narator obiectiv,omniscient si omniprezent,ce relateaza intamplarile la persoana a treia („se-ntoarse”, „Otilia a plecat”).In plus,focalizarea este zero,iar viziunea este „din spate”
Realist:Enigma Otiliei este un roman realist intrucat prezinta caracteristici specifice acestui curent literar. Astfel,se remarca obiectivitatea textului, prin prezenta unui narator omniscient si omniprezent ce relateaza intamplarile la persoana a treia(„facuse”, „rase”),narator ce are un rol important in transmiterea temei principale a romanului si anume raportarea unei societăți degradate moral la ban ca valoare supremă.
O alta caracteristica a realismului prezenta in aceasta opera literara o constituie existenta personajelor tipice precum Felix,ce reprezinta tipul studentului ambitios,Otilia,tipul cochetei materialiste,mos Costache,tipul avarului iubitor de copii etc.
In plus,este folosita tehnica detaliului semnificativ,ce faciliteaza redarea unei realitati fictionale(„Zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri,si din crapaturile dintre fatada casei si trotuar ieseau indraznet buruienile”)
Interbelic:Romanul este unul interbelic intrucat contine elemente moderniste,centrandu-se asupra lumii citadine,fiind prezent realismul balzacian.
Citadin(Călinescu realizează romanul citadin cu cea mai bogată galerie de caractere din literatura română. – Al. Piru): Enigma Otiliei are un caracter citadin prin spatiul de desfasurare al actiunii si anume lumea urmana a Bucurestiului de la inceputul secolului al XX-lea.
Doric:Romanul este unul doric prin structura acestuia,fiind impartit in douazeci de capitole,fiind relatat la persoana a treia(„facu un gest de oroare”, „o barfeste” ) prin intermediul  unui narator ubicuu ce prezinta atat sentimentele personajelor cat si trecutul acestora( De exemplu,trecutul tragic al studentului Felix Sima,care ramane orfan)
Balzacian:Enigma Otiliei este un roman balzacian intrucat sunt regasite trasaturi comune operelor marelui scriitor Balzac, actiunea fiind centrata in jurul temei banului,fiind prezente motive precum cel al mostenitii,cel al orfanului si cel al parvenitului .Naratorul ,omniscient si omniprezent prezinta conflictul dintre doua familii (Tulea si Giurgiuveanu),conflict cauzat in urma problemei mostenitii averii lui Costache Giurgiuveanu.
Frescă:Enigma Otiliei e un roman-fresca prin ampla descriere a numeroase aspecte referitoare la monografia Bucurestiului la inceputul secolului XX.(„intra in strada Antim” , „curtile marelui sat ce era atunci Capitala”)
De tipologie:Caracterizarea personajelor are la baza tipuri de personaje intalnite in literatura clasica:tipul fetei batrane,tipul avarului,tipul ipohondritului etc.
Roman al educaţiei sentimentale:O caracteristica importanta a romanului este modul de descriere a sentimentelor traite de personaje,in special cele traite de Felix si Otilia,sentimente a caror complexitate este resimtita pe tot parcursul lecturii(„Te iubesc!, Stiu asta!”, „Eu am crezut in tine,am fost devotat cuvantului dat!”)
Bildungsroman:Enigma Otiliei este un Bildungsroman intrucat prevede evolutia si maturizarea protagonistului Felix Sima,maturizare care consta in diverse etape: indragostirea lui de Otilia, confuzia retraita de student fata de sentimentele sale in momentul plecarii fetei, „tradarea” Otiliei cu o „fata faina”,cat si repulsia simtita fata de familia Tulea si gelozia purtata mosierului Pascalopol.(etape in urma carora destinul protagonistului se implineste,acesta devenind un doctor si profesor universitar renumit)
Fresca sociala: Enigma Otiliei e un roman-fresca prin ampla descriere a numeroase aspecte referitoare la monografia Bucurestiului la inceputul secolului XX.(„intra in strada Antim” , „curtile marelui sat ce era atunci Capitala”)


2.	Numeşte cel puţin două opere şi autorii lor din literatura universală care să corespundă speciei amintite mai sus.

Quo Vadis(Henry Sienkievikz)
Casa Buddenbrook(Thomas Mann)



CATEGORII ESTETICE

Comicul   
Alături de tragic, ridicol, sublim, comicul este o categorie estetică fundamentală care identifică una din atitudinile esenţiale ale spiritului uman în faţa vieţii şi artei. Comicul îşi are originea în sesizarea şi prezentarea unui contrast în planul existenţei, pe care publicul îl poate sancţiona printr-o gamă largă de reacţii morale (de la compasiune la dispreţ). Comicul implică o participare afectivă specifică din partea spectatorului, manifestată prin râs. Se face cunoscut printr-o mare diversitate de nuanţe, de unde dificultatea ela¬borării unor definiţii.
Aristotel atribuie comicul „oamenilor cu o morală inferioară", lipsiţi de curaj şi fermitate în a înfrunta viaţa sau în a-i îndura loviturile. În lumea modernă, la Hegel, comicul şi tragicul se află într-un raport dialectic (DEX – (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr.).
Henri Bergson, în eseul Râsul sintetizează natura comicului în formula: „du mecanique plaque sur du vivant" (ceea ce este mecanic suprapus pe ceea ce este viu). Reacţia spectatorului în faţa situaţiilor comice presupune o anu¬me detaşare a inteligenţei care sesizează adevărul sub aparenţa falsă, dar şi o insensibilitate şi cruzime a observaţiei, elemente care însoţesc râsul.
Comicul se defineşte prin nuanţele sale.
	Comicul bonom se asociază cu compasiunea.
	Comicul spiritual se manifestă prin jocuri de cuvinte, ironie şi glume abstracte, adresate inteligenţei.
	Comicul buf este extravagant şi rezultă din evidenţierea unor automatisme comportamentale, amintind jocul arlechinilor şi al bufonilor.
	Comicul burlesc coboară în vulgar şi în caricatură situaţii grave şi solemne sau personaje eroice.
	Eroi-comicul tratează la modul eroic, epopeic, întâmplări şi personaje derizorii.
	Comicul tragic (tragi¬comicul) implică sensuri tragice sub aparenţe comice.
Comicul se asociază cu grotescul, ironia, satira, sarcasmul, batjocura.
(Gheorghe Crăciun)

1.	Defineşte, cu ajutorul dicţionarului, următorii termeni:
Grotesc=Categorie estetica ce reflecta realitatea printr-un comic excesiv, dat de aspectul caricatural, neobosnuit de caraghios, ridicol si disproportionat al situatiilor
Ironie= Categorie estetică desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate
Autoironie= ironieindreptata spre propria persoana

Satiră= Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva, ridiculizand defectele morale ale oamenilor sau aspectele negative ale societii
Sarcasm= ironie aspra

Batjocură= Atitudine obraznica si dispretuitoare, mustrare umilitoare.


2.	Comicul provine din discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă, care este enormă.  Găseşte astfel de exemple având în vedere următoarele repere: spaţiul, descrierea fizică a personajelor, comportamentul personajelor (ex. instinctul de posesie, care se manifestă uneori în gol; scopul urmărit orbeşte, nu raţional), limbajul personajelor etc.

Pe parcursul operei,comicul isi face simtita prezenta sub diferite forme,reprezentand rezultatul procedeelor critice folosite de prozator.Acesta este folosit inca din incipit atat pentru a descrie portretul grotesc al lui Costache Giurgiuveanu („Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata parea aproape spana, si din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene [...] acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os.”),cat si detaliile de arhitectura a strazii Antim,detalii ce contureaza o copie esuata a esteticului,inspirand prost-gust si kitch(„ strada avea un aspect bizar. Nici o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior. Insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii (opera indeobste a zidarilor italieni), marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirii, ciubucaraia, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa clin var si lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, si uscaciunea, care umfla lemnaria, faceau din strada bucuresleana o caricatura in moloz a unei strazi italice. ”)
O alta situatie in care este utilizat comicul este in cazul descrierii evolutiei catre nebunie a lui Simion Tulea, „"un barbat in varsta, cu papuci verzi in picioare si cu o broboada pe umeri", cu mustati "pleostite si un mic smoc de barba". Starea lui se manifesta prin crize de melancolie sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de mancare, si intr-un final, se crede Iisus Hristos
(„Ereticii imi fura banii,s-au unit toti sa-mi chinuie hainele,uitati-va la pantaloni(erau scurti) cum mi i-au decolorat,mi-au batut hainele pe cruce.”)
In plus,comicul de limbaj este evidentiat la nivelul balbaielii lui mos Costache(„pu-pungasii”).


3.	Sursa comicului, conform lui Paul Georgescu, este socială. Efortul micii burghezii, încăpăţânate pe mica ei posesie, e ridicol într-o epocă în care averile nu se fac prin straşnică agonisire, ci prin lovituri îndrăzneţe. Explică această afirmaţie, având în vedere contextul istorico-economic de la începutul secolului XX.

In contextul  istorico-economic la inceputul secolului XX, afirmatia data prezinta realitatea cruda a acelei epoci,evidentiand contrastul dintre cei saraci si cei bogati. La nivelul romanului,acest contrast apare intre  mos Costache,un batran instarit si zgarcit,a carui scop in viata este sa agoniseasca o avere considerabila si Stanica Ratiu,un avocat fara succes care isi doreste o ascensiune usoara(in societate ) bazată pe înşelăciune, care perorează principii în care nu crede si pe care nici nu le aplica. Astfel, Costache Giurgiuveanu,reprezentant al micii burghezii incapatanate pe mica ei posesie este jefuit de catre Stanica Ratiu printr-o lovitura indrazneata,batranul avand un sfarsit tragico-comic in momentul in care isi vede banii in mainile murdare ale „inamicului”,fiind evidentiat efortul zadarnic al acestuia de-a lungul unei vieti secate de avaritate si deprivate de placeri.

Tragicul    
Categoria estetică a tragicului a fost definită filosofic, aducându-se în centrul analizei ideea de destin (eroul nu se poate sustrage, orice ar face, forţei distrugătoare a sorţii), de vinovăţie (involuntară, din neştiinţă, sau asumată, din orgoliu) sau de conflict extrem, fără alternativă, între forţe măreţe sau caractere grandioase, al cărui deznodământ este înfrângerea şi moartea eroului.
Tragicul presupune un anumit mod de raportare a omului la univers sau la existenţă, bazat pe o valoare morală superioară apărată cu preţul autodis¬trugerii, ori pe credinţa într-un ideal care să triumfe şi după dispariţia pro¬tagonistului.
Tragicul se exprimă, de regulă, printr-o structură închisă (începutul ac¬ţiunii anticipează deznodământul): eroul tragic se află în luptă cu forţe de neînvins (exterioare sau psihologice), ceea ce duce la un deznodământ dinainte stabilit. Măreţia eroului se păstrează nealterată chiar prin înfrângere. Idealul moral pe care el îl întruchipează capătă dimensiune de simbol. De aceea, o dată cu dispariţia eroului tragic, se prăbuşeşte o întreagă ordine morală / existenţială, fiind înlocuită, în final, de alta nouă.
În concepţia lui Gabriel Liiceanu, „cu tragicul ne aşezăm într-o zonă a fiinţei populate de existenţe finite şi conştiente. Situaţia tragică nu este compatibilă decât cu fiinţe conştiente finite confruntate cu limita.1'''
Tragicul nu se limitează la tragedie, nici la genul dramatic. El se poate exprima în orice artă, precum şi în diferite specii ale genului epic (mai ales nuvelă şi roman) şi chiar ale genului liric. Se poate astfel analiza condiţia tragică a personajului Ghiţă (din nuvela Moara cu noroc a lui Ioan Slavici), a lui Ilie Moromete, eroul lui Marin Preda, a lui Dionis (Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu), sau a lui Hyperion (din poemul eminescian Luceafărul), a emirului din Bagdad {Noaptea de decemvrie de Al. Macedonski) ori a prinţului levantin din balada Mistreţul cu colţi de argint a lui Şt. Aug. Doinaş.
         În drama lui Lucian Blaga, Meşterul Manole, tragicul este exprimat prin situaţia existenţială fără ieşire în care se află protagonistul pus să aleagă între dragostea pentru soţie şi patima de creaţie. Destinul lui Manole - erou tragic - dezvăluie valoarea arhetipală a creaţiei, născută prin sacrificiul omenesc suprem.

4.	Paul Georgescu spune, în Sensul clasicismului (Polivalenţa necesară), că romanul este o tragedie, în sensul că, în tragedie, finalul nu produce surprize, e cunoscut sau previzibil. Viitorul este anulat, el fiind conţinut în caracterul eroului, aşa cum în sâmbure preexistă copacul. Analizează finalul romanul, pe baza informaţiilor cunoscute despre următoarele personaje: Otilia, Felix, Pascalopol, moş Costache, familia Tulea.
(Gabriela Dinu)
Finalul operei este centrat pe medierea conflictelor iscate pe parcursul sau (dintre cele doua familii in legatura cu mostenirea averii lui mos Costache; dintre Felix si Pascalopol,in legatura cu iubirea purtata Otiliei), acesta fiind centrat pe moartea lui Costache Giurgiuveanu,moarte ce este cauzata de Stanica Ratiu in momentul in care il jefuieste pe batran(acesta era la pat cu o stare de sanatate precara in urma unui atac de cord,iar astfel,panica in urma pierderii banilor i-a provocat moartea iminenta in fata “inamicului”sau).In lipsa unui testament, restul averii(nejefuite)  ii  revine Aglaei Tulea(sora batranului),Otilia nefiind capabila sa mosteneasca banii intrucat nu fusese adoptata official.Relatia dintre Felix si Otilia ajunge la un sfarsit tragic(pentru Felix),studentul nedumerit afland dupa o noapte petrecuta cu aceasta ca a fost parasit pentru Pascalopol,un mosier cu bani,cuplul nou-casatorit plecand la Paris. Romanul ne spune ulterior ca “[...]. razboiul dadu lui Felix, peste cativa ani, prilejul de a se afirma inca de tanar.” Acesta deveni un om foarte important in lumea medicinei si se casatori „intr-un chip care se cheama stralucit.” Afla, dintr-o intamplatoare intalnire cu Stanica Ratiu, ca Otilia s-a despartit de Pascalopol, iar acum este casatorita cu un „oarecare” conte. La vederea unei poze cu actuala Otilie,pe care fostul ei sot i-o arata,Felix constata ca Otilia nu mai este fata plina de castitate de care s-a indragostit acesta,ci o femeie “picanta” ce nu reprezinta altceva decat o enigma ingropata in trecutul sau.
Finalul valorifica principiul compozitional al simetriei si circularitatii, intrucat romanul se incheie cu imaginea initiala a casei lui mos Costache. Felix isi aminteste de figura acestuia(„...I se paru ca teasta lucioasa a lui mos Costache apare la usa si vechile vorbe ii rasunara limpede in ureche : Aici nu sta nimeni!”)
                     Concluzie: Deci, viitorul abolit, destinul interior al personajelor fac din Enigma Otiliei o tragedie, discrepanţa dintre efortul depus şi ţelul urmărit îi generează comicul superior. (Paul Georgescu)


AUTOR – „Scriitorul realist urmăreşte lucid desfăşurarea mecanismului declanşat, fără a încerca, prin trucuri ieftine, să rupă evoluţia firească, înnodând caracterele.”
 (Paul Georgescu)

1.	Unul dintre personajele romanului este întruchiparea(ca atitudine) scriitorului, este o reprezentare a spiritului critic. Numeşte acest personaj, argumentând alegerea ta!

Pe parcursul romanului,scriitorul este intruchipat,prin atitudine,de protagonistul Felix Sima,un student ambitios,cu valori morale bine stabilite.Baiatul reprezinta vocea autorului prin secventele de monolog interior: „Voi cauta sa fiu bun cu toata lumea, si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios.”,fiind evidentiata importanta educatiei si a evolutiei si dezvoltarii ca persoana rationala.


2.	Conform lui Nicolae Manolescu, Balzac are vocaţia de a crea viaţă, iar G. Călinescu o are pe aceea de a o comenta(Nicolae Manolescu). Găseşte citate care să ilustreze cea de a doua parte a enunţului.






NARATOR – „Atitudinea naratorului din Enigma Otiliei faţă de personajele sale nu diferă în mod esenţial de atitudinea pe care o are, în general, criticul literar faţă de personajele ce populează un univers ficţional.”(Carmen Muşat)

1.	Efortul constă în a vedea sobru, obiectiv şi pe eroii favoriţi. Obiectivitatea este paradoxală, căci nu mai desemnează absenţa din evenimente a unui narator imparţial sau a demiurgului balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant şi expert, care în loc să înfăţişeze lumea, o studiază pe probe de laborator.(N. Manolescu)
Motivează că, prin perspectiva lui Felix, avem de a face, de fapt(de nenumărate ori), cu „ochiul unui estet”, adică, ne aflăm în faţa părerilor, impresiilor naratorului.











2.	Naratorul călinescian este deci un specialist. Ilustrează următoarele competenţe prin citate:
muzicale


plastice


psihologice


sociale


estetice




3.	Se comentează,  cu ironie blândă şi plină de simpatie tabieturile lui Pascalopol sau neîndemânarea în relaţiile sentimentale de care dă dovadă Felix(S. Damian). Găseşte citate care să dovedească acest lucru.




CURENT LITERAR – „Nu există în realitate un fenomen artistic pur, clasic ori romantic. […] Clasicism – Romantism sunt două tipuri de ideale, inexistente practic în stare genuină[…]”.                                                                                                           (G. Călinescu)


Dovedeşte validitatea următoarele afirmaţii:

În favoarea realismului clasic(balzacianismului):   ۩
1.	Centrarea unui caracter pe o trăsătură dominantă(+ realizarea personajelor):
	Felix
	Otilia
	Moş Costache
	Pascalopol
	Aglae
	Stănică
	Aurica
	Olimpia
	Titi
	Simion
2.	Echilibrul mijloacelor.



3.	Fixează în nişte cadre sociale bine precizate o frescă din viaţa burgheziei bucureştene.



4.	Arhitectura(structura) romanului.



5.	Tema

6.	Naraţiunea
7.	Narator

În favoarea romantismului:

8.	Antiteza dintre unele personaje.(N.M.)


9.	Decorul de ruine.

10.	Bărăganurile aistorice cu fertilităţi enorme de Atala.


11.	Coexistenţa tragicului şi a comicului face parte din programul romanticilor.(P.G.)


Depăşirea realismului clasic…
12.	…prin spiritul critic şi polemic
13.	…prin spiritul parodic, ludic
14.	…prin elemente ale modernităţii
	ambiguitatea personajelor






	 interesul pentru procesele psihice deviante (naturalism), motivate prin ereditate şi mediu






	 aparenta similaritatea incipitului şi finalului



	ambiguitatea unor personaje





	prezenţa unor secvenţe specifice genului dramatic





În favoarea originalităţii:
„Originalitatea nu înseamnă «tabula rasa», şi a ignora tradiţia înseamnă a fi în afara culturii. Scriitorul original nu descoperă roata şi focul, ci le foloseşte adaptat cerinţelor secolului său. Iar marele scriitor este acela care anexează cât mai multe zone ale spiritului uman. Scriitorul original nu este acela care ignoră descoperirile anterioare, ci acela care, într-un echilibru fericit al mijloacelor, sintetizează larg, în spiritul vremii sale, o cât mai cuprinzătoare imagine a umanului.”                                                                                                           (Paul Georgescu)

Concluzie: „G. Călinescu este un clasic care a trecut prin romantism şi curentele contemporane, refăcând clasicismul pe un cerc mai larg, modern, al spiralei.” (Paul Georgescu)


TIMP   
1.	Când se petrece acţiunea?



SPAŢIU – „G. Călinescu parodizează cu nedisimulată voluptate locuri comune ale romanului realist al secolului al XIX-lea.”                                        (Paul Georgescu)


1.	Numeşte locurile acţiunii în romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu.







2.	Reprezintă, prin citate, focalizarea asupra casei(cap. I) arătând cum se transformă spaţiul descris.

























3.	Reprezintă grafic focalizarea asupra casei(cap. I) arătând cum se transformă spaţiul descris.
















4.	Reconstituire spaţiului iniţial se face(subliniază răspunsurile corecte):

	de departe către aproape
	de aproape către departe
	din afară către înăuntru
	di-năuntru către afară.

5.	Casa din strada Antim este descrisă cu lux de amănunte. Aceste informaţii sunt menite să ne introducă în viaţa unei familii. Cu ajutorul străzilor, caselor şi mobilelor cunoaştem oamenii. Dovedeşte veridicitatea celor enunţate, aducând exemple din roman.

















6.	Casa lui Pascalopol este descrisă de el însuşi. Este un prilej de a-şi prezenta biografia.
Găseşte citatele în cauză şi arată cum îl caracterizează obiectele, mobilele pe posesorul lor.





















STRUCTURĂ - „Enigma Otiliei este o reconstrucţie, dar înainte de a fi una a lumii, este una a formulei înseşi de roman.” (Nicolae Manolescu)
1.	Pentru echilibrul cărţii, G. Călinescu a evitat contrastele extreme, care ar fi pretins, poate, o altă manieră de narare, cu participarea declarată a autorului.(S. Damian)
2.	Câte capitole conţine romanul?
3.	Prezintă cele două planuri narative principale ale romanului.


4.	Incipitul şi finalul dau simetria romanului. Dovedeşte acest lucru.









CONFLICTE   
Exemplifică-le!

	2 conflicte succesorale


	conflictul erotic

	conflicte familiale




  TEME, MOTIVE  

1.	Interpretează următoarele teme şi motive la modul general, arată cum sunt ele prezente în roman:
viaţa burgheziei bucureştene







lupta pentru moştenire(temă balzaciană)







familia (paternitatea/ maternitatea)







iubirea(+atitudinea personajelor, din perspectiva deznodământului)







cuplul(şi/sau căsătoria)






parvenirea




Adaugă altele, găsite de tine!





2.	Numeşte cel puţin câte două opere literare din literatura română, respectiv literatura universală în care temele şi motivele de mai sus sunt prezente:











PERSONAJELE -
1.	În realism, personajul a devenit întruchiparea unui viciu sau a unei virtuţi, încetează de a mai fi individ, pentru a fi categorie umană(Ulise, Harpagon, Don Quijote, M-me Bovary etc.). În romanul discutat există caractere date şi se cristalizează în jurul unei trăsături dominante. Indică aceste trăsături.
	Felix
	Otilia
	Moş Costache
	Pascalopol
	Aglae
	Stănică
	Aurica
	Olimpia
	Titi
	Simion

2.	Personajele sunt prezentate la începutul cărţii. Rescrie această secvenţă.












3.	Personajele sunt expresive prin exces de calităţi şi defecte. Alege un personaj şi argumentează acest lucru.









4.	Relaţiile familiale sunt surprinse cu o luciditate analitică remarcabilă. Ilustrează-le!













5.	În romanul Enigma Otiliei, G. Călinescu reuşeşte să contopească două atitudini umane majore, aparent antagonice: tragicul şi comicul. Personajele care reuşesc să scape din acest mecanism tragic, datorită unor calităţi, sunt trei la număr, conform lui Paul Georgescu. Enumără-le şi arată aceste calităţi.(S. Damian spune că aceste personaje se sustrag viziunii comice!)




6.	În aceeaşi ordine de idei, personajele alese la exerciţiul 3 sunt singurele capabile de motivaţia actelor proprii. Celelalte personaje sunt construite din automatisme. Dovedeşte acest lucru.








7.	Clasificând tipurile, G. Călinescu operează ştiinţific, cu imparţialitatea cercetătorului de laborator. În foaia de observaţie clinică sunt notate datele ereditare, antecedentele, starea somatică. Alcătuieşte „foaia de observaţie” a unuia dintre personaje, la alegere.












8.	Evidenţiaţi trăsăturile morale ale lui Costache Giurgiuveanu, prin referire la cele mai semnificative întâmplări şi semnificaţii.











Moş Costache Giurgiuveanu

9.	Relevaţi corelarea elementelor descriptive ale ambientului şi ale celor portretistice în realizarea personajului Costache Giurgiuveanu.














10.	Selectaţi din portretul lui Costache Giurgiuveanu cel puţin cinci dintre cele mai  expresive sintagme.





Felix şi Otilia



















11.	Relevaţi particularităţile de construcţie a personajului Felix.













12.	Argumentaţi că Otilia face parte din „galeria femeilor inaccesibile”: voluntare, spontane şi imprevizibile.













Otilia
























13.	Evidenţiaţi trăsăturile Otiliei evocate prin perspectiva altor personaje: Costache Giurgiuveanu, Felix, Pascalopol, Aglae.







14.	Explicaţi ce trăsături ale Otiliei evocă indirect ultimele sale acţiuni.





15.	Arătaţi trăsăturile fizice ale lui Pascalopol, evidenţiind rolul acestora în relevarea adâncimilor sufleteşti ale personajului





               Stănică Raţiu                                                                         Aglae









































Clanul Tulea


                Olimpia                   Aurica







16.	Precizaţi ce rol îi rezervă autorul , în secvenţa de la pagina 76, lui Simion.





17.	Comentaţi portretul lui Titi.






18.	Relevaţi exemplele care sugerează dificultăţile de comunicare ale lui Titi.





19.	Selectaţi secvenţele în care autorul face referiri ironice la acest personaj.




PROCEDEELE NARAŢIUNII
1.	Romanul adoptă metoda de lucru a lui Balzac: viaţa socială e studiată în spiritul ştiinţelor naturale cu sentimentul unităţii ansamblului şi cu intenţia clasificării indivizilor pe specii. Argumentează!









2.	Tehnica prezentării personajelor prin descrierea mediului în care trăieşte(vezi spaţiul).








3.	Familiarizarea cu mediul se obţine prin procedeul restrângerii treptate a cadrului(tehnica detaliului).









4.	Metodă balzaciană – recurgerea la un element arhitectonic pentru a recompune o casă, o ambianţă, o biografie, o dramă, un destin, întocmai cum Cuvier pornea de la os şi reconstituia o întreagă specie dispărută.












LIMBAJUL

Prozei narative
1.	Argumentează faptul că, deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care sunt personajele.











Limbajul personajelor

2.	În limbajul personajelor se utilizează aceleaşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura lor. Cu toate acestea, Aglae pronunţă învechit cuvintele, marcă a inculturii şi snobismului. Găseşte astfel de exemple.






ÎN LOC DE FINAL
Exprimă-ţi părerea în legătură cu acest roman!