INSUFICIENTA CARDIACA SIMPTOME SI SEMNE

Simptomele insuficienţei cardiace se pot instala brusc, mai ales în cazul în care insuficienţa cardiacă este cauzată de un atac de cord. Totuşi, la majoritatea pacienţilor simptomele se instalează pe parcursul mai multor zile sau luni. Simptomele pot rar tâne stabile perioade lungi de timp, dar de cele mai multe ori, progresează incet şi insidios.
Persoanele cu insuficienţă cardiacă se simt obosite şi slăbite atunci când desfăşoară o activitate fizică deoarece muşchii lor nu primesc suficient sânge. La persoanele vârstnice insuficienţa cardiacă provoacă simptome nespecifice, cum ar fi somnolenţă, confuzie, dezorien¬tare, precum şi slăbiciune şi oboseală.
Insuficienţa cardiacă dreaptă şi cea stângă produc simptome diferite. Deşi ambele tipuri de insuficienţă cardiacă pot fi prezente, simptomele unui tip de insu-ficienţă cardiacă sunt de obicei predominante. Simp¬tomul dominant în insuficienţa cardiacă dreaptă este acumularea de lichid şi umflarea (edemul) picioarelor, gleznelor, ficatului şi a abdomenului. Locul unde se acumulează fluidele depinde de cantitatea de lichid în exces şi de acţiunea gravitaţiei. Dacă o persoană stă în picioare, lichidul se acumulează la nivelul labei piciorului şi al gambei. Dacă stă întinsă, lichidul se acumulează de obicei la nivelul 1' riunii s ici ate Când există mult lichid, acesta se acumulează d îr ibdomen Acumularea de lichid în stomac d în ficat poate cauza şi greaţă şi pier¬derea anetinilfi î.i fnal îb.oibnaprincipiilor ilimentare se r Ju J ~ iu ~ . "ide"1 in greutate topi/e a m > -1-» i n1. 'ui I->\ -'0-^1.Ji .ituaţje este denaniiă ca- <»- vc ,1
Iacului- nţ i cardncă stânga conduce la acumularea de Iv-bid îri plămâni, cu apariţia dificultăţilor respiratorii. Ir jt 1 1 iii ic irrţJe de respr itie ,'par numai îr timpul efortului, du p- mă --ură ce insuficienţa cardiacă pirogi sează acestea apar h eforturi din ca în ce mai nici, 1 ir î cele clin urmă apar ra In repaus. Persoanele cu insuficienţă cardiacă stângă severă pot avea dificultăţi ale respiraţiei când stau întinse (situaţie care se numeşte ortopnee A), deoarece în această poziţie gravitaţia favorizează acumularea lichidului In plămâni. Aceste persoane se trezesc frecvent gâfâind sau prezentând wheezing (situaţie cunoscută ca dispnee paroxistică nocturnă). Poziţia, ridicată face ca o parte din lichid să se retragă mai jos în plămâni, uşurând respiraţia. Cu timpul, insufi¬cienţa cardiacă stângă duce la instalarea insuficienţei cardiace drepte.
Acumularea bruscă a unei cantităţi mari delichid în plămâni (edemul pulmonar) produce dificultăţi foarte mari ale respiraţiei, respiraţii rapide, piele cianotică, sentimentul de nelinişte, anxietate şi sufocare. Unele persoane au spasm sever ale căilor respiratorii (bronho- spasm) şi prezintă wheezing, această situaţie fiind cunoscută cu numele de astm cardiac, care seamănă cu astmul, dar are o cauză diferită. Edemul cardiac acut este o urgenţă ameninţătoare de viaţă.
Când insuficienţa cardiacă este avansată, poate apărea respiraţia Cheyne-Stokes (respiraţie periodică). Acest tip anormal de respiraţie presupune ca persoana să respire rapid şi adânc apoi din ce în ce mai încet sau chiar deloc pentru câteva secunde. Respiraţia Cheyne- Stokes apare deoarece fluxul sanguin către creier este redus şi ariile corticale care controlează respiraţia nu primesc suficient oxigen
Când inima nu poate pompa o cantitate normală de sânge se pot forma trombi deoarece sângele stagnează la nivelul ventriculilor. Trombii pot părăsi cavităţile ventriculare (devenind emboli), sunt transportaţi prin torentul sanguin şi în final blochează parţial sau complet o arteră din organism. Dacă trombul blochează o arteră de la nivel cerebral se poate produce un accident vascular cerebral.

Diagnostic

Medicii suspectează diagnosticul de insuficienţă cardiacă de obicei doar pe baza simptomelor. Diag-nosticul este susţinut de rezultatele examenului fizic, cum ar fi pulsul shb, frecvenţa cardiaci ridicată, scă¬derea tensiunii arteriale, zgomote cardiace anormale, acumularea lichidelor în plămâni ^ambele diaqr" sdcate cu ajutorul stetoscopuli u), inima mărită, dilatar- a /aselor gâtului, mărirea ficatului, umflarea pici*ian si a abdomenului. Radiografia toracică arată mărirea numii si acumularea de lichid în plămâni.
Se efectuează investigaţii pentru evaluarea funcţiei cardiac?. Electrocarirjgrafia (ECG)/- este apioape întotdeauna efectuată pentru a determina dacă ritmul caidii- «-st0 norn* J1 daca p*reţii ventriculului sunt ir ^rosdisau a ac persoana a sufe-it un infarct miocardic.
-- vezi pagina 122 vezi oagxna 125
*	vezi pagina 125
•	vezi pagina 205 şi 210
Ecocardiografia ,fi, care foloseşte ultrasunetele j. entru
a obţine o imagine a inimii, este una din cele mai bune investigaţii pentru a evalua funcţia cardiacă, ihclusiv capacitatea de pompă a acesteia şi funcţionarea valvelor. mitrale. Aceasta poate arăta dacă pereţii ventriculilor sunt îngroşaţi, dacă valvele funcţionează normal, dacă funcţia contractilă este normală şi toate zonele miocardului se contractă norm'al. Ecocardiografia ajută la diferenţierea insuficienţei cardiace sistolice de cea diastolică, permiţându-i medicului să estimeze grosimea pereţilor cardiaci şi fracţia de ejecţie. Fracţia de ejecţie, un parametru important care măsoară funcţia cardiacă, este procentajul din sângele existent în cavitatea ventriculară care este pompat de inimă la fiecare bătaie. Un ventricul normal pompează aproximativ 60% din sângele care există la nivelul său. Dacă fracţia de ejecţie este mai mică este posibil să existe disfuncţie sistolică; dacă fracţia de ejecţie este normală sau mai mare este probabilă disfuncţia diastolică.
Alte investigaţii - cum ar fi imagistica cu radionuclizi şi cateterismul cardiac cu angiografie * - pot fi efectuate pentru a stabili cauza insuficienţei cardiace. Rareori poate fi nevoie de o biopsie, mai ales când medicii suspectează infiltrarea miocardului (cum ar întâmplă în amiloidoză) sau o miocardită cauzată de o infecţie bacteriană virală sau de altă natură.

Profilaxie şi tratament

Unele boli care cauzează insuficienţă cardiacă - cum ar fi hipertensiunea arterială, anemia severă, hipofuncţia sau hiperfuncţia tiroidiană - pot fi tratate înainte de a se instala insuficienţa cardiacă. Prevenirea infarctului de miocard prin tratarea bolii coronare ischemice contribuie şi la prevenirea insuficienţ ei cardiace.
Deşi la majoritatea pacienţilor insuficienţa cardiacă este o boală cronică, se pot face multe pentru ca activitatea fizică să fie mai confortabilă, pentru a ameliora calităţii vieţii şi pentru- a prelungi supravieţuirea. Obiectivele constau în tratarea bolilor care provoacă insuficienţă cardiacă, tratarea factorilor care agravează insuficienţa cardiacă (factorii favorizanţi) şi pe tratarea bolii propriu— zise.
Tratamentul cauzelor care au condus Ia insuficienţă cardiacă. Dacă insuficienţa cardiacă este cauzată de îngustarea sau de închiderea incompletă a valvelor cardiace, sau de o comunicare anormală între cavităţile cardiace, atunci intervenţia chirurgicală poate remedia frecvent aceste probleme. Obstruarea unei artere coronare poate necesita tratament medicamentos, chirurgical, sau prin angioplastie " -.

 Câţiva din Actorii rare favorizează insuficienţa cardiacă pot fi minimalizaţi sau chiar eliminaţi prir schimbarea stilului de viaţă. Persoanele care suferă de insuficienţă cardiacă ti ebuie ă m-^n'rră rât mai ani J ' ch-ir daca nu pot face e^ercin p ca m ~nse Fersoanf <c ca'° a1 mmficier că cardiacă u oar 1 ti^buie sâ urmeze un prog-atn de exerciţii iecomard.it d° 1 n meaic P»j sonde cu ins ifia^nţ? cardiacă mai sevua cot uecesitc efectuarea ue exerciţii m centre speciale cie recuperare pentru bolnavii cardiovasculari, sub supravegherea personalului specializat.
în cazul persoanelor care suferă de insuficienţă cardiacă şi sunt supraponderale inima trebuie să muncească mai mult in timpul exerciţiilor fizice, astfel încât insuficienţa cardiacă se agravează. Aceste persoane trebuie să urmeze o dietă pentru a scădea în greutate. —
Fumatul alterează vasele de sânge, crescând riscul de infarct miocardic. Cantităţile mari de alcool pot avea efect toxic la nivel cardiac. Aşadar fumatul şi consumul de alcool pot agrava insuficienţa cardiacă şi trebuie întrerupte.
Efortul fizic, scăderea în greutate, oprirea fumatului, împreună cu controlul diabetului şi scăderea nivelelor de colesterol, reduc riscul de boală coronariană ischemică.
Excesul de sare (sodiul) în alimente favorizează retenţia de lichide acţionând antagonic cu medicamentele care cresc excreţia de apă (cum ar fi diureticele) şi diminuează acumularea de lichide. Aşadar, aportul excesiv de sare agravează simptomele. Aproape toţi pacienţii cu insuficienţă cardiacă ar trebui să-şi limiteze aportul de sare la masă, aportul de alimente sărate şi adăugarea de sare la prepararea mâncării. Determinarea catitbâ t ii dc sare care există în alimentele ambalate poite fi aflată citind eticheta. Persoanelor cu insuficienţă cardiacă severă li se dau de obicei informaţii detaliate despre cum să-şi limiteze aportul de sare. Persoanele care-şi limitează aportul de sare pot de obicei să consume cantităţi normale de apă doar dacă nu au retenţie severă de lichide. Nu este recomandată consumarea unor canti¬tăţi exagerate de apă.
O modalitate simplă şi de încredere prin cart se poate verifica di că organismul reţine apă este cea a cântăririi zilnice a pacientului.
Multe persoane c .re 1,1 1 -mt azi mortul rle sate prezintă toruşi edeme A.func, câad pe scana, stă px, aceasta trebuie să îşi ţină picioarele umflate ridicate pe un taburet. Acea îta o u iută organismul să reab- soarbă lichid	excesul de lichid. De asemenea, unele pe ~ necesită ciorapi elastici care să prevină acumular 1 li< ude în ţesuturi. Dacă lichidele se acumulează m pin < m , lonnitul pe mai multe perne sau cu patul ri -	spiraţia.
Tratamentul insf Kt» cardiace. Insuficienţa cardiacă poate fi n+4 r ut iH ^s-- de m. IV mente. Aflarea în evidenţa unui o. Tc si 'xamiria ea ţ eriodică de către medic siprrsomlui n^di-^Rf1 r ^at ir liatarea insuficienţei caidnxe si" "enţiale deoarece insufi¬cienţa cardiaca se poate igiava brusc. De exemplu, asistentele medicale îl pot examina pe pacientul cu insuficienţă cardiacă 'pentru a vedea modificările de greutate şi modificările simptomelor. Acestea pot hotărî dacă persoana respectiv" t ebuie să fie văzută de medic.
Dacă restricţia de sare nu reduce retenţia de fluide medicii prescriu diuretice ~ Aceste medicamente ajută rinichii să elimine sarea şi lichidele în exces prin creşterea ratei de formare a urinei, scăzând astfel volumul sanguin din organism. Diureticele cele mai folosite în insuficienţa cardiacă sunt furosemidul şi bumetamiria, care fac parte din clasa diureticelor de ansă. Aceste diuretice se admi-nistrează de cele mai multe ori pe cale orală pe te lung, dar în situaţii de urgentă sunt foarte efica e administrarea intravenoasă. Diureticele de ansă 1 preferate in -azul insufici ^nţei cardiace moderate şi severe, în timp ce diureticele tiazidice - care acţionează mai blând - sunt pi iferate în cazul insuficient ei cardiace uşoare. Deoarece diureticele de ansă şi cele tiazidice pot provoca pierderi urinare de potasiu, aportul de potasiu trebuie suplimentat sau trebuie administrat un diuretic care nu favorizează eliminarea potasiului sau care creşte nivelul sanguin al pota mlui (diuretic care economiseşte potasiul). La persoanele cu insuficienţă cardiacă severă cauzată de disfuncţia diastolică diureticul de elecţie care economiseşte potasiul este spironolactona, care 'trebuie adăugată la schema de tratament. Acest medicament poate prelungi viaţa pacienţilor cu insuficienţă cardiacă. Administrarea unui diuretic poate agrava incontinenţa urinară.