Cardiomiopatia hipertrofică

Cardiomiopatia hipertrofică include un grup de afecţiuni în care pereţii ventriculilor se măresc (se hipertrofiază) şi devin rigizi, chiar dacă sarcina inimii nu este crescută.
în general cardiomiopatia hipertrofică afectează în mod egal bărbaţii şi femeile. însă la persoanele vârstnice cardiomiopatia hipertrofică este mai frecventă la femei decât la bărbaţi deoarece femeile trăiesc mai mult. Această afecţiune apare la aproximativ 4% din persoanele în vârstă.
Cardiomiopatia hipertrofică poate fi prezentă la naştere (congenitală) sau poate apărea mai târziu. Cardiomiopatia hipertrofică congenitală apare din cauza unui defect genetic. Cardiomiopatia hipertrofică dobândită poate fi cauzată de boli precum acromegalia (creştere excesivă din cauza producţiei în exces de hormon de creştere - cel mai frecvent când există o tumoră hipofizară benignă) sau feocromocitomul (tumoră care produce în exces hormonul epinefrină). Neurofibromatoza. o boală gene¬tică, poate produce de asemenea cardiomiopatie hipertrofică.

Simptome şi diagnostic

Simptomele includ: leşin (sincopă), durere toracică, dificultăţi la respiraţie şi perceperea bătăilor cardiace (palpitaţii) atunci când există o tulburare de ritm cardiac (aritmie). Leşinul, care se produce de obicei după efort, apare deoarece creierul nu mai primeşte suficient sânge. Inima nu mai poate pompa suficient sânge, deoarece ritmul cardiac este neregulat sau din cauza faptului că ventriculul cu pereţi îngroşaţi şi rigizi nu se umple corespunzător cu sânge şi nu evacuează sângele în moo adecvat. Le anul apare cu precădere după efort, deoarece în aceste condiţii frecvenţa cardiacă creşte şi este pompat mai mult sânge, depăşind într-o oarecare măsură obstacolul existent în calea fluxului sanguin. După efort, frecvenţa cardiacă scade şi inima nu mai depune un efort suficient de mare pentru a învinge obstacolul.
Dificultăţile respiratorii apar deoarece fluidele se acumulează în plămâni. Aceasta se întâmplă dm cauza faptului că inima dilatată şi rigidă opune rezistenţa sângelui care revine de la plămâni, astfel încât acesta stagnează în venele pulmonare.
■Deoarece pereţii cardiaci se hipertrofiază, valva mitrală (prin care atriul stâng comunică cu ventriculul stâng) nu se mai închide normal, apărând un mic grad de regurgitare. Această afecţiune creşte riscul endo- carditei infecţioase la persoanele cu cardiomiopatie hipertrofică. La unii pacienţi muşchiul hipertrofiat blochează fluxul sanguin către aortă, această varietate de boală fiind cunoscută sub denumirea de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Medicul poate stabili un diagnostic preliminar de cardiomiopatie hipertrofică pe baza rezultatelor exame-nului fizic. De exemplu, la auscultaţia inimii se percep modificări caracteristice ale zgomotelor cardiace. Ecocardiografia ** este de obicei cea mai bună metoda pentru confirmarea diagnosticului. Electrocardiografia
şi radiografia toracică s^m: de asemenea de ajutor. Cateterizarea cardiacă ", o procedură invazivă, se efectuează pentru a se măsura presiunea din cavităţile cardiace, dar este indicată doar dacă se ia în calcul o eventuală intervenţie chirurgicală.

Prognostic şi tratament .

Aproximativ 4% din persoanele cu cardiomiopatie hipertrofică decedează în fiecare an. Moartea este de obicei subită, fiind probabil cauzată de tulburări de ritm. Decesul din cauza insuficienţei cardiace este mai puţin frecvent. Persoanele - care află că au o boală' moştenită pot dori să obţină consiliere genetică atunci când îşi planifică o familie.	. -