Tamponada cardiacă: cea mai gravă complicaţie a pericarditei

Tamponada cardiacă este cel mai frecvent cauzată de acumularea de fluid sau de sânge între cele doua straturi ale pericardului, aşa cum se întâmplă în cancer, în leziunile traumatice sau după intervenţii chirurgicale. Infecţiile virale şi bacteriene şi insuficienţa renală sunt alte cauze importante de tamponada. Fluidul sau sângele acumulat comprimă cordul şi alterează capacitatea acestuia de a pompa sângele. Ca. urmare, atunci când o persoană inspiră tensiunea arterială poate scădea rapid sub valorile normale şi pulsul poate deveni mai slab. Când persoana expiră tensiunea arterială creşte şi pulsul devine mai puternic. Aceste variaţii excesive ale tensiunii arteriale şi ale pulsului produse odată cu respiraţia poartă denumirea de puls paradoxal. Ecocardiografia, care folo¬seşte ultrasunete pentru a produce o imagine a inimii, poate fi folosită pentru a confirma diagnosticul. Această investigaţie detectează modificările caracteristice, cum ar fi comprimarea inimii şi variaţiile fluxului sanguin la nivel cardiac odată cu respiraţia.

Tamponada cardiacă este de obicei o urgenţa medi-cală. Medicii o tratează imediat prin îndepărtarea lichi-dului din pericard folosind un ac sau un cateter pentru a scădea presiunea, procedeu denumit pericardio- centeză. Când este posibil, îndepărtarea lichidului se urmăreşte cu ajutorul ecocardiografiei. lichidul poate fi drenat chirurgical folosind un cateter cu un balon în vârf introdus pe sub piele (procedeu denumit peri- cardiotomie traescutanată cu balon) sau prin folosirea unui tub introdus printr-o mică incizie în torace (proce¬deu numit pericardiotomie inf'raxifoidianâ limitată). Dacă nu se cunoaşte cauza pericarditei medicul poate trimite o mostră din lichidul extras pentru a fi exami¬nată la microscop. Această analiză oferă informaţii care ajută la diagnosticarea cazului.
După ce presiunea este redusă pacientul este de obicei ţinut în spital pentru eventualitatea în care tamponada recidivează. Acesta este de obicei moni-torizat 24 de ore. Durata spitalizării depinde de cauza

Tratament şi prognostic

Indiferent de cauză, medicul internează de obicei pacienţii cu pericardită, le administrează medicamente care reduc inflamaţia şi durerea (de exemplu aspirină, ibuprofen sau alt antiinflamator nesteroidian -) şi îi monitorizează pentru a depista complicaţiile, mai ales tamponada cardiacă. Durerea intensă poate necesita
tamponadei. Dacă este plasat un tub de dren, pacientul rămâne în spital până când pe tubul de dren nu mai curge lichid şî acesta este extras.
Dacă tamponada recidivează se poate practica aceeaşi intervenţie sau se poate. încerca un alt proce-deu. Alte procedee includ injectarea unei substanţe care uneşte între ele foiţele pericardice, prin formarea de ţesut matricial (scleroterapie) sau îndepărtarea pericardului (pericardectoniie).
administrarea de opioide - cum ar fi morfina - sau de corticosteroizi - cum ar fi prednisonul. Prednisonul nu reduce durerea prin mecanism direct, ci prin diminuarea inflamaţiei. Dacă este posibil administrarea medica-mentelor care pot produce pericardită este întreruptă.
Tratamentul ulterior al pericarditei acute variază în funcţie de cauza a esteia. La pacienţii cu insuficienta renală creşterea iiccvenţei cu care fac dializă produce de obicei ameliorarea simptornelor. Persoanele care suferă de cancer pot răspunde L chimioterapie sau la radio-terapie, dai uneori pericardul este extirpat prin intervenţie chirurgicală Atunci când cauza pericarditei este o infecţie bacteriană tratamentul constă în administrarea de antibiotice si în drenarea puroiului din spaţiul pcricardic.
Fluidul poate fi drenat dm pericard prin introducerea transcutanată a unui cateter cu un balon în vârf, urmată de umflarea balonului pentru a crea un orificiu (fereastră) la nivelul pericardului. Acest procedeu denumit pericar- diotomie transcutanată cu balon este de obicei practicat în caz de revărsate cauzate de cancer sau de revărsate recurente. In mod alternativ, se poate practica o mică incizie inferior de stern urmată de extirparea unui fragment de pericard. Apoi se inserează un tub în spaţiul pericardic. Acest procedeu, numit pericardiotomie infraxifoidiană, este frecvent folosit în cazul revărsatelor pericardice de natură infecţioasă bacteriană. Ambele procedee necesită anestezie locală, se pot realiza la patul bolnavului, permit drenajul continuu al fluidului şi sunt eficace.
Dacă pericardita este produsă de un virus, de o leziune traumatică sau de o boală necunoscută, recurentă, atunci aspirina, ibuprofenul sau corticosteroizii pot ameliora simptomatologia. Li unii pacienţi colchicina este eficace. Dacă tratamentul medicamentos nu este eficace pericardul este de obicei înlăturat chirurgical.
Când pericardita se instalează în primele ore sau zile după un infarct de miocard, disconfortul cauzat de peri-cardita este ameliorat de obicei de tratamentul infarctului miocardic, cum ar fi administrarea de aspirină şi de analgezice puternice de tipul morfinei.
Prognosticul pacienţilor cu pericardită depinde de cauza bolii. Când pericardita este cauzată de un virus sau cauza acesteia rămâne neprecizată recuperarea durează de obicei 1-3 săptămâni. Complicaţiile sau recăderile întârzie vindecarea. Pacienţii cu cancer care invadează pericardul supravieţuiesc rareori mai mult de 12 sau 18 luni.