Colita ulcerativă

Prognostic şi tratament

De obicei colita ulcerativă are evoluţie cronică, cu acutizări repetate urmate de perioade de remisiune. Un atac iniţial rapid progresiv conduce la apariţia compli¬caţiilor la aproximativ 10% dintre pacienţi. Recuperarea completă după un atac unic poate să apară tot la 10% din persoanele afectate. însă unii indivizi care au numai un singur atac pot în realitate avea ulceraţii determinate de o infecţie nedepistată şi nu de colita ulcerativă.

Persoanele cu proctită ulcerativ (inflamaţie şi ulceraţii limitate la nivelul rectului) au cel mai bun prognostic. Complicaţiile severe apar rareori; însă la aproximativ 10-30% din aceşti pacienţi boala se extinde la nivelul intestinului gros (evoluând astfel spre colită ulcerativă).

Scopurile tratamentului sunt controlul procesului inflamator, reducerea simptomelor şi înlocuirea lichi¬delor şi elementelor nutritive pierdute.

Restricţiile dietetice. Administrarea de suplimente cu fier poate compensa anemia, produsă prin pierderea constantă de sânge în scaun. Fructele şi legumele crude ar trebui evitate pentru a se reduce leziunile mucoasei inflamate a intestinului gros. O dietă fără produse lac¬tate poate ameliora simptomele şi trebuie încercată, însă nu ar trebui prelungită dacă nu se observă niciun beneficiu.

Medicamentele antidiareice. Pentru diareea relativ uşoară care apare se administrează anticolinergice sau doze mici de loperamid sau difenoxilat. în caz de diaree mai puternică, poate fi necesară administrarea unor doze mai mari de diefnoxilat sau tinctură de opiu deodorizată, loperamid sau codeină. Iar în cazurile severe, medicul monitorizează îndeaproape pacientul, pentru a evita apariţia megacolonului toxic.

Medicamentele antiinflamatoare. Pentru a reduce infla¬maţia din colita ulcerativă şi a preveni acutizările bolii se administrează sulfasalazină, olsalazină, mesalamină Şi recent balsalazidă, Aceste medicamente se iau de obicei pe cale orală, însă mesalamina se poate administra şi sub formă de clismă sau ca supozitor. Indiferent dacă se dau pe cale orală sau rec tală, aceste medicamente au în cel mai bun caz eficacitate moderată în ceea ce priveşte menţinerea remisiunii.

La pacienţii cu forme moderat-severe de boală, care nu sunt imobilizaţi la pat, se,administrează de obicei corticosteroizi pe cale orală, de exemplu prednison. Prednisonul în doze relativ mari produce frecvent remi- siunea rapidă a bolii. După ce procesul inflamator este controlat cu prednison, se administrează sulfasalazină, olsalazină sau mesalamină pentru a menţine beneficiile obţinute. Doza de prednison se reduce treptat până când tratamentul este întrerupt. Budesonida, un corticoste- roid de generaţie nouă, are mai puţine efecte secundare decât prednisonul, însă este mai puţin eficace. Când colita uşoară sau moderată este limitată la jumătatea stângă a intestinului gros (colonul descendent) şi la rect, se pot administra corticosteroizi sau mesalamină sub formă de clisme.
Dacă boala se agravează, pacienţii sunt internaţi în spital şi li se administrează intravenos corticosteroizi şi lichide. Persoanele cu hemoragii rectale severe pot necesita transfuzii sanguine.

Medicamentele imunomodulatoare. Pentru menţinerea remisiunilor la pacienţii cu colită ulcerativă care altfel ar necesita tratament pe termen lung cu corticosteroizi s-au folosit medicamente precum azatio- prină şi mercaptopurină. Aceşti agenţi inhibă funcţiile celulelor T, care sunt componente importante ale siste¬mului imunitar. însă acţiunea terapeutică se instalează lent, astfel încât beneficiile se văd numai după 2-4 luni de tratament. De asemenea, medicamentele pot avea efecte secundare severe, care trebuie monitorizate îndea¬proape de către medic. La unii pacienţi cu episoade se¬vere de boală, care nu au răspuns la corticosteroizi, s-a administrat ciclosporină. Multe dintre aceste persoane răspund iniţial la ciclosporină, însă unele vor necesita în final intervenţ ie chirurgicală.

Tratamentul chirurgical. Intervenţia chirurgicală poate fi necesară în cazul formelor cronice ale bolii, care nu prezintă remisiuni şi care fac pacientul dependent de doze mari de corticosteroizi sau determină handicap major. Rareori, operaţia poate fi impusă de existenţa unor probleme severe non-intestinale determinate de colită, cum ar fi apariţia unorulceraţii roşii-albăstrui pe tegumente, care conţin puroi (piodermită gangrenoasă) sau formarea de cheaguri în venele profunde ale membrelor.

Intervenţia chirurgicală se realizează la rece atunci când se pune diagnosticul de cancer sau când în intestinul gros se identifică leziuni precanceroase (displazie). De asemenea, operaţia poate fi necesară în cazul îngustării lumenului intestinului gros sau atunci când boala deter¬mină întârzierea creşterii la copii. Extirparea completă a intestinului gros şi a rectului vindecă definitiv colita ulce¬rativă. însă preţul care trebuie plătit pentru acest tratament este practicarea unei ileostomii permanente (o cale de comunicare creată chirurgical între porţiunea terminală a intestinului subţire şi un orificiu efectuat la nivelul peretelui abdominal) şi folosirea pentru tot restul vieţii a unei pungi de ileostomie. însă în prezent sunt disponibile diferite proceduri alternative, dintre care cea mai comună este denumită anastomoză ileo-anală! în cadrul acesteia, se extirpă intestinul gros şi cea mai mare parte a rectuhy , iar din intestinul subţire se creează cm mic rezervor care se ataşează de segmentul rectal restant, imediat superior de anus. Se păstrează astfel continent a anală, cu toate că pot apărea diverse complicaţii, cum ar fi inflamaţia rezervorului creat chirurgical.

La pacienţii cu proctită ulcerativă, intervenţia chirur¬gicală este rareori necesară, iar Speranţa de viaţă este normală. însă la unele persoane simptomele se pot dovedi deosebit de rezistente la tratament.
Colita toxică reprezintă o urgenţă medicală care poate impune intervenţia chirurgicală. Imediat ce medicul diagnostichează sau suspectează megacolonul toxic, administrarea medicamentelor antidiareice este întreruptă, pacientului i se interzice alimentaţia pe cale orală, se introduce un tub prin cavitatea nazală până în stomac sau în intestinul subţire, acesta conectându-se la un dispozitiv de aspirare intermitentă, iar toate lichidele, elementele nutritive şi medicamentele sâ administrează intravenos. Pacientul este monitorizat îndeaproape pentru a se identifica semnele de peritonită sau de perforaţie. Dacă aceste măsuri nu ameliorează starea pacientului în 24 până la 48 de ore, este necesară intervenţia chirurgicală de urgenţă. Se extirpă complet sau aproape complet intestinul gros.