Paralizia supranucleară progresivă

Paralizia supranucleară progresivă este o boală carac¬terizată prin rigiditate musculară, incapacitatea de mişcare a globilor oculari şi slăbiciunea muşchilor faringelui.

Paralizia supranucleară progresivă, care este mult mai rară decât boala Parkinson, distruge regiuni din ganglionii bazali şi din trunchiul cerebral (ganglionii bazali au rolul de a creşte fluenţa mişcărilor şi de a coordona modifi-cările posturii; trunchiul cerebral reglează funcţii critice ale organismului — cum ar fi respiraţia, frecvenţa cardi-acă şi deglutiţia - şi contribuie la ajustarea posturii). Cauza leziunilor acestor arii cerebrale este necunoscută.

Această boală debutează de obicei la persoanele de vârstă medie şi se manifestă prin anomalii ale posturii şi prin incapacitatea de a deplasa globii oculari în jos. Per-soanele bolnave nu îşi pot fixa privirea asupra unui obiect staţionar şi nu pot urmări un obiect în mişcare. Vederea poate fi înceţoşată sau dublă. Pleoapele superioare pot fi trase înapoi, astfel încât pacienţii au o expresie de uimire. Mersul este instabil, cu tendinţa de cădere pe spate.

Vorbirea şi deglutiţia sunt dificile, iar mişcările sunt lente. Alte simptome includ insomnia, agitaţia, iritabilitatea, apatia şi modificările rapide ale emoţiilor.

In stadiile avansate ale bolii se întâlnesc frecvent depresia şi demenţa. La fel ca şi boala Parkinson, para¬lizia supranucleară progresivă conduce la rigiditate musculară severă şi la handicap, de obicei în decurs de 3-5 ani. Decesul, cauzat frecvent de o infecţie, se pro¬duce în decurs de 10 ani de la debutul simptomelor.
Stabilirea diagnosticului are la bază simptomatologia. Nu există niciun tratament eficace, însă medicamentele folosite pentru tratamentul bolii Parkinson pot ameliora uneori simptomele.