Diareea

Diareea reprezintă creşterea volumului, conţinutului de apă şi frecvenţei scaunelor.
Frecvenţa scaunelor considerată singură nu defineşte diareea. Unele persoane au în mod normal între 3 şi 5 scaune pe zi. Indivizii care consumă multe fibre vegetale pot elimina peste 0,5 kilograme de materii fecale zilnic, însă în aceste situaţii materiile fecale sunt bine formate şi nu sunt apoase. Diareea apare atunci când din intestin nu este îndepărtată suficientă apă, astfel încât materiile fecale devin lichide. Se asociază frecvent cu prezenţa de gaze intestinale, crampe, nevoia imperioasă de a avea scaun, greaţă şi vomă.

Cauze

In mod normal, materiile fecale conţin între 60% şi 90% apă; diareea apare în principal atunci când pro¬centajul depăşeşte 90%. Materiile fecale pot conţine prea multă apă dacă tranzitul intestinal este accelerat, dacă anumite componente ale lor împiedică absorbţia apei din intestin, sau dacă apa este secretată în intestin. Există numeroase cauze care determină diaree: medica¬mente, infecţii virale, bacteriene sau parazitare, ingestia anumitor componente alimentare, stresul, diferite substanţe chimice, tumorile, bolile cronice (cum ar fi sindromul de intestin iritabil). Sindroamele de malab¬sorbţie, în care alimentele nu pot fi digerate normal, pot de asemenea produce diaree.

Tranzitul intestinal accelerat. Pasajul intestinal rapid al materiilor fecale este una dintre cele mai frecvente cauze de diaree. Pentru a atinge o consistenţă normală, materiile fecale trebuie să rămână în intestinul gros un anumit timp. Dacă sunt evacuate prea rapid, atunci acestea vor fi apoase. Multe boli şi tratamente reduc timpul petrecut în intestinul gros; printre acestea se numără hiperfimcţia glandei tiroide (hipertiroidismui), sindromul Zollinger-Eîiison; extirparea chirurgicală a unei porţiuni din stomac, intestinul subţire, sau intestinul gros; tratamentul chirurgical al ulcerului gastric, în care se secţionează nervul vag; bypassul chirurgical al unei porţiuni din intestin; şi medicamentele, cum ar fi anti¬acidele care conţin magneziu, laxativele, prostaglan- dinele, serotonina şi chiar cafeina. Multe alimente, în special cele acide, accelerează tranzitul intestinal. Unele persoane nu pot tolera anumite alimente şi dezvoltă întotdeauna diaree după consumul acestora. Stresului anxietatea sunt de asemenea cauze frecvente de diaree.

Retenţia de apă în materiile fecale. Diareea osmotică apare atunci când anumite substanţe care nu pot fi absorbite în circulaţia sanguină rămână în intestin. Acestea determină rămânerea unor cantităţi mari de apă în intestin, ceea ce conduce la apariţia diareii. Anumite alimente (unele fructe şi leguminoasele uscate) şi hexitolii, sorbitolul şi manitolul (folosite ca substituenţi de zaharuri în anumite produse dietetice, în bomboane şi guma de mestecat) pot produce diaree osmotică. De asemenea, deficitul de lactază poate conduce la diaree osmotică (lactaza este o enzimă produsă în mod normal de celulele intestinului subţire, care are rolul de a converti lactoza - un zahar conţinut în lapte - în glucoză şi galactoză, astfel încât acestea să poată fi absorbite în circulaţia sanguină). Când persoanele cu deficit de lactază consumă lapte sau produse lactate, lactoza rămâne nedigerată. Severitatea diareii osmotice depinde de cantitatea de substanţă care este consumată. Diareea încetează la scurt timp după ce individul întrerupe consumul substanţei cauzatoare.

Sângele prezent în tractul digestiv acţionează de asemenea ca agent osmotic şi determină colorarea materiilor fecale în negru, aspectul fiind similar cu cel al păcurei (melenă). O altă cauză de diaree osmotică este proliferarea excesivă a bacteriilor care colonizează în mod normal intestinul sau proliferarea bacteriilor patogene. Infecţiile cu anumiţi paraziţi (de exemplu, amibele) determină de asemenea diaree osmotică. Antibioticele pot produce diaree osmotică prin distrugerea florei intestinale normale.

Secreţia de apă în lumenul intestinal. Diareea secretorie apare atunci când în intestinul subţire şi gros sunt secretate săruri (în special clorură de sodiu) şi apă. Anumite toxine - cum ar fi toxina produsă de bacteriile care produc holeră sau în timpul anumitor infecţii virale -pot determina o astfel de secreţie. Infecţiile cu anumite bacterii (de exemplu Campylobacter) şi paraziţi (de exemplu Cryptosporidium) stimulează de asemenea secreţia intestinală. Diareea poate fi masivă - peste 1 litru de materii fecale pe oră în caz de holeră. Alte sub¬stanţe care produc secreţie intestinală de săruri şi apă sunt anumite laxative (cum ar fi uleiul de ricin) şi acizii biliari (care pot fi secretaţi în cantitate crescută după intervenţia chirurgicală de extirpare a unui segment din intestinul subţire). Anumite tumori rare - cum ar fi carcinoidul, gastrinomul şi vipomul, precum şi anumiţi polipi intestinali pot de asemenea produce diaree secretorie.

Diareea exsudativă apare alunei când mucoasa intestinului gros se inflamează, este ulcerată sau distrusă, iar la nivelul ei sunt eliberate proteine, sânge, mucus şi alte lichide, care cresc volumul şi conţinutul lichidian al materiilor fecale. Acest tip de diaree poate fi produs de numeroase boli, cum ar fi colita ulcerativă, boala Crohn (enterita regională), tuberculoza şi diferite tumori (limfomul, adenocarcinomul). Când este afectată mucoasa rectală, pacientul resimte nevoia imperioasă de a avea scaun şi are scaune frecvente, deoarece rectul inflamat devine mai sensibil la distensia produsă de materiile fecale.