Diabetul zaharat

Tratament

Tratamentul diabetului constă în regim alimentar, activitate fizică, educaţie şi - în majoritatea cazurilor - medicamente. Dacă o persoană cu diabet reuşeşte să îşi controleze glicemia, riscul apariţiei complicaţiilor este mult diminuat. Scopul tratamentului diabetului este aşadar menţinerea glicemiei la valori normale cât mai mult timp posibil. Tratamentul hipertensiunii arteriale şi hipercolesterolemiei poate preveni de asemenea unele complicaţii ale bolii. Este eficace şi administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină.
Persoanele cu diabet beneficiază foarte mult dacă învaţă despre boala pe care o au, înţelegând modul în care regimul alimentar şi activitatea fizică le afectează glicemia şi aflând cum să evite complicaţiile. Infor¬maţiile pot fi oferite de o asistentă medicală instruită special în acest scop.
Indivizii cu diabet ar trebui să poarte întotdeauna la ei o brăţară medicală care să atragă atenţia medicilor asupra prezenţei acestei boli. Aceste informaţii permit iniţierea rapidă a tratamentului salvator, în special în caz de traumatisme sau alterare a stării mentale.

Adoptarea unui program regulat de activitate fizică ajută de asemenea la controlul greutăţii şi glicemiei.
Menţinerea glicemiei la valori scăzute este dificilă. Cel mai important risc este acela că încercarea de a re¬duce concentraţia sanguină a glucozei poate conduce la scăderea prea accentuată a glicemiei (hipoglicemie) A. Hipoglicemia trebuie tratată de urgenţă. Trebuie administrată glucoză în decurs de câteva minute pentru a preveni leziunile permanente şi a ameliora simptomele. De obicei se administrează zahăr. Cu toate că orice tip de glucide este adecvat, glucoza acţionează mai rapid decât zahărul de masă (zahărul obişnuit conţine sucroză). Multe persoane cu diabet au la ele tablete de glucoză sau recipiente în care există glucoză dizolvată. Alte opţiuni sunt ingestia unui pahar de lapte (care conţine lactoză, un tip de zaharid), apă cu zahăr, suc de fructe, sau consumul de prăjituri, fructe, sau alte alimente dulci. în situaţiile mai grave poate fi necesară administrarea intravenoasă a glucozei.
Un alt tratament pentru hipoglicemie constă în administrarea de glucagon. Glucagonul se poate injecta intramuscular şi induce în numai câteva minute eliberarea hepatică a unor cantităţi mari de glucoză. Există mici truse care conţin o seringă plină cu soluţie de glucagon, care pot fi utilizate de persoanele cu diabet în situaţiile de urgenţă.
Cetoacidoza diabetică este de asemenea o urgenţă medicală, deoarece poate cauza comă şi deces. Este necesară spitalizarea, de obicei în unitatea de terapie intensivă. Se administrează intravenos cantităţi mari de lichide şi electroliţi, cum ar fi sodiu, potasiu, clor şi fosfat, pentru a substitui pierderile produse prin urinare excesivă. în general se administrează insulină intravenos, deoarece astfel acţionează rapid şi doza poate fi reglată mai uşor. Se măsoară la fiecare 2 ore nivelul glucozei, cetonelor şi electroliţilor. De asemenea, se măsoară şi aciditatea sanguină. Uneori sunt necesare tratamente suplimentare pentru a corecta acidoza crescută. însă Controlul glicemiei şi înlocuirea electroliţilor pierduţi permit restabilirea echilibrului acido-bazic normal al organismului.
Tratamentul comei hiperosmolare hiperglicemice non-cetotice este asemănător cu cel al cetoacidojei diabetice. Trebuie înlocuite pierderile lichidiene şi electrolitice. Glicemia trebuie readusă la normal treptat, pentru a se evita transferurile lichidiene bruşte la nivelul ţesuturilor cerebrale. Concentraţia sanguină a glucozei este mai uşor de controlat în comparaţie cu coma cetoacidotică, iar aciditatea sanguină nu creşte foarte mult.

Tratamentul de substituţie cu insulină
Persoanele cu diabet de tip 1 necesită aproape întotdeauna tratament cu insulină, iar multe persoane cu. diabet de tip 2 beneficiază în urma administrării acestui hormon. De obicei insulina se administrează pe cale injectabilă; în prezent nu se poate administra pe cale orală, deoarece este distrusă în stomac. Se află în studiu preparate noi cu insulină, sub formă de sprayuri nazale sau preparate orale.
Insulina se injectează subcutanat în ţesutul adipos, de obicei la nivelul braţului, coapsei, sau peretelui ab¬dominal. Injecţiile nu produc aproape deloc durere, deoarece se folosesc seringi cu ace mici şi foarte subţiri. La persoanele care nu tolerează acele pot fi utilizate dispozitive care cu ajutorul unei pompe cu aer introduc insulina sub piele. O modalitate foarte convenabilă de transport a insulinei este creionul insulinic, un dispozitiv special care include un cartuş ce conţine mai multe doze de insulină; acesta este deosebit de util în special persoanelor nevoite să îşi administreze mai multe doze pe parcursul zilei. Un alt dispozitiv este pompa de insulină, care introduce insulină în organism în mod continuu, dintr-un rezervor special, printr-un ac montat în piele. Pot fi eliberate doze suplimentare de insulină la anumite momente programate, sau administrarea poate fi efectuată voluntar, în funcţie de necesităţi; pompa simulează mai bine modul în care organismul produce în mod normal insulină. La unii pacienţi pompa oferă o posibilitate crescută de control, în timp ce alţii constată că utilizarea pompei este dificilă sau dezvoltă un proces inflamator în regiunea de inserţie a acului.