Ascita

Ascită reprezintă acumularea în cavitatea abdominală de lichid care conţine proteine (lichid de ascită).
Apare de obicei la pacienţii cu boli cronice şi mai rar la cei cu afecţiuni acu te. Este întâlnită cel mai frecvent în ciroză (fibroză hepatică severă), în special la persoanele cu ciroză cauzată de alcoolism. Alte boli hepatice în care apare ascită sunt hepatita alcoolică fără ciroză, hepatita cronică şi obstrucţia venei hepatice. De asemenea, ascita poate apărea în caz de boli extrahepatice, cum ar fi can¬cerul, insuficienţa cardiacă, insuficienţa renală, infla-maţia pancreasului (pancreatita) şi tuberculoza care afectează membrana peritoneali (ce tapetează cavitatea abdominală).
La persoanele cu boli hepatice, lichidul de ascită pro¬vine de la suprafaţa ficatului şi intestinelor. Există mai mulţi factori cauzali, cum ar fi hipertensiunea portală, scăderea capacităţii vaselor sanguine de a reţine lichid, retenţie lichidiană renală şi modificări ale concentraţiilor diferiţilor hormoni şi substanţe chimice care reglează echilibrul hidric al organismului.

Simptome şi diagnostic

Prezenţa unei cantităţi mici de lichid în cavitatea abdominală este de obicei asimptomatică, însă volumele lichidiene mari produc distensie abdominală şi disconfort abdominal. Presiunea exercitată asupra stomacului poate conduce la scăderea apetitului, iar compresia plămânilor produce dispnee. La percuţia abdomenului se aude un zgomot mat. Când abdomenul conţine o cantitate mare de lichid, peretele abdominal este în tensiune, iar ombilicul este aplatizat sau chiar proeminent. La unele persoane cu ascită, gleznele sunt umflate din cauza acumulării locale de lichid (edem).
Dacă nu se ştie cu certitudine că pacientul are ascită sau nu se cunoaşte cauza acesteia, se poate folosi eco¬grafia. în plus, se poate preleva o cantitate mică de lichid de ascită prin inserţia unui ac prin peretele abdominal - procedură denumită paracenteză diagnostică A. Analiza lichidului în laborator ajută la stabilirea cauzei.

Tratament

Tratamentul de bază la pacienţii cu ascită constă în repaus la pat şi dietă desodată (fără sare), împreună cu administrarea unor medicamente denumite diuretice, care stimulează formarea de urină la nivel renal. Când, din cauza ascitei, pacientul are dificultăţi respiratorii sau de alimentaţie, se poate extrage lichid cu ajutorul unui ac - procedură denumită paracenteză terapeutică. Acesta se reacumulează dacă nu se efectuează tratament diuretic. Deoarece în lichidul de ascită există cantităţi mari de albumină (principala proteină plasmatică), se poate administra albumină intravenos.
Lichidul de ascită se infectează uneori fără a exista o cauză evidentă, infecţie denumită peritonită bacteriană spontană, în special la persoanele cu ciroză alcoolică. In absenţa tratamentului, această infecţie poate fi fatală. Supravieţuirea depinde de iniţierea precoce a tratamen¬tului intensiv cu antibiotice.