lemon2xx

Untitled

Dec 19th, 2013
81
0
Never
Not a member of Pastebin yet? Sign Up, it unlocks many cool features!
text 1.89 KB | None | 0 0
  1. Schizofrenia
  2.  
  3. Schizofrenia este o boală mintală caracterizată prin pierderea contactului cu realitatea (psihoză), halucinaţii (de obicei pacientul aude voci), iluzii (idei false legate de realitate), gândire anormală, atrofie emoţională (restrângerea paletei de emoţii), scăderea motivaţiei şi afectarea capacităţii de a munci şi de a interacţiona social.
  4.  
  5. Schizofrenia este o problemă majoră de sănătate în întreaga lume. Boala afectează de obicei persoanele tinere in momentul în care acestea urmează să devină independente şi poate conduce la handicap şi stigmatizare pe viaţă. Din punct de vedere personal şi economic, schizofrenia a fost descrisă ca fiind printre cele mai grave boli care afectează omenirea.
  6.  
  7. Afecţiunea este considerată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind a noua cauză de handicap în toată lumea, afectând aproximativ 1% din populaţie, cu toate că au fost identificate regiuni în care schizofrenia este mai frecventă. Bărbaţii şi femeile sunt afectaţi în mod egal. în Statele Unite, este responsabilă pentru aproxi¬mativ 1 din 5 zile de handicap luate în calcul de Serviciile Sociale şi 2,5% din toate cheltuielile de sănătate. Schizofrenia este mai frecventă decât boala Alzheimer şi scleroza multiplă.
  8.  
  9. Stabilirea momentului debutului este adeseori dificilă, deoarece lipsa de familiarizare cu simptomele poate întârzia cu câţiva ani acordarea îngrijirilor medicale. Vârsta medie a debutului schizofreniei este de 18 ani Ia bărbaţi şi 25 ani la femei. Debutul în copilărie sau devreme în adolescenţă 11 este rar întâlnit. De asemenea, boala debutează rareori la vârste avansate.
  10.  
  11. Deteriorarea relaţiilor sociale poate conduce la abuz de substanţe, sărăcie şi pierderea domiciliului. Persoa¬nele netratate pot pierde contactul cu familia şi prietenii şi adeseori trăiesc pe străzile marilor oraşe.
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment