Insuficienţa renală cronică

Diagnostic

Analizele sanguine sunt esenţiale şi arată creşterea concentraţiei ureei şi creatininei, produşi finali de me¬tabolism care sunt în mod normal filtraţi la nivel renal, în mod tipic, sângele este uşor acid. Nivelul potasiului este normal sau uşor crescut, însă când insuficienţa renală ajunge într-un stadiu avansat şi pacientul ingeră mult potasiu, acesta poate creşte foarte mult. De obicei pacienţii prezintă scăderea numărului de globule roşii (anemie). Concentraţia trigliceridelor este de obicei crescută. Nivelul de calciu şi calcitriol se reduce, iar nivelul de fosfat şi hormon paratiroidian creşte.
Volumul urinar rămâne aproximativ constant, indiferent de aportul lichidian. Analiza urinei identifică numeroase anomalii, inclusiv prezenţa de proteine şi celule anormale.
Determinarea cauzei precise devine din ce în ce mai dificilă pe măsură ce insuficienţa renală ajunge în stadii avansate. Cel mai bun test este biopsia renală, însă aceasta nu este recomandată dacă la ecografie se observă că rinichii sunt mici şi fibrozaţi.

Prognostic şi tratament

In final, insuficienţa renală cronică se agravează la majoritatea pacienţilor, indiferent de tratament. Când insuficienţa renală este severă (denumită uneori insuficienţă renală terminală), supravieţuirea este limitată la numai câteva luni în absenţa tratamentului, însă cei trataţi prin dializă supravieţuiesc mulţi ani. Medicul trebuie să fie atent la afecţiunile care cauzează sau agravează insuficienţa renală şi la consecinţele insuficienţei renale care pot afecta negativ starea generală de sănătate. De exemplu, infecţiile se tratează prompt cu antibioticele, iar obstrucţiile tractului urinar trebuie îndepărtate cât mai rapid.
Rata declinului funcţiilor renale depinde de boala care a condus la insuficienţa renală. De exemplu, controlul glicemiei şi hipertensiunii la persoanele cu diabet zaharat reduce semnificativ rata de deteriorare a rinichilor. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) şi blocanţii receptorilor angiotensinei reduc rata declinului funcţiilor renale la unii pacienţi cu insuficienţă renală cronică.

Controlul atent al dietei ajută la prevenirea multor probleme potenţial severe. Uneori acidoza uşoară poate fi controlată prin creşterea aportului de carbohidraţi şi reducerea aportului de proteine. însă acidoza moderată sau severă necesită tratament cu bicarbonat de sodiu. Rata de declin a funcţiilor renale poate fi redusă uşor prin restricţionarea cantităţii de proteine consumate zilnic. Nivelul trigliceridelor poate fi scăzut prin limitarea aportului dietetic de grăsimi. Tot în acest scop se poate folosi medicamentul gemfibrozil.
Aportul de sare (sodiu) nu trebuie de obicei să fie restricţionat decât dacă în organism se acumulează lichid (care este reţinut în ţesuturi) sau apare hipertensiune arterială. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie să reducă aportul de sodiu. Simptomele de insuficienţă cardiacă pot fi ameliorate şi prin administrarea de diuretice, chiar dacă funcţiile renale sunt reduse, însă uneori lichidul în exces trebuie eliminat prin dializă.
în timpul insuficienţei renale cronice, aportul de apă este determinat de modificările senzaţiei de sete. Ocazional, ingestia de apă trebuie restricţionată pentru a preveni scăderea prea puternică a concentraţiei sanguine a sodiului. Alimentele care conţin foarte mult potasiu, cum sunt substanţele care înlocuiesc sarea, trebuie evitate, iar alimentele care conţin o cantitate moderată de potasiu, cum sunt curmalele şi smochinele, nu trebuie consumate în cantitate mare. Creşterea concentraţiei sanguine a potasiului determină creşterea riscului de aritmii cardiace şi de stop cardiac. Când nivelul potasiului creşte prea mult, administrarea de medicamente poate fi de ajutor, însă uneori este necesară efectuarea dializei de urgenţă.

Creşterea concentraţiei sanguine a fosforului conduce la formarea'de depozite de calciu şi fosfor în ţesuturi, inclusiv în pereţii vaselor de sânge. Restricţia consumului de alimente bogate în fosfor, cum sunt produsele lac¬tate, ficatul, legumele, alunele şi majoritatea băuturilor răcoritoare, determină reducerea concentraţiei sanguine a fosforului.

Anemia cauzată de insuficienţa renală răspunde la administrarea de eritropoietină sau darbepoietină. Se fac transfuzii sanguine numai când anemia este severă, simptomatică şi nu răspunde la eritropoietină sau darbepoietină. De asemenea, medicii încearcă să corecteze şi alte cauze ale anemiei, în specia deficitele dietetice de fier, acid folie (folat) şi vitamina B12, sau excesul de aluminiu din organism. Majoritatea pacienţilor care primesc eritropoietină sau darbepoietină în mod regulat trebuie să primească şi fier intravenos pentru a se preveni deficitul acestui element, care diminuează răspunsul organismului la aceste medicamente. Anemia prezentă la persoanele în vârstă trebuie adeseori tratată mai agresiv, deoarece aceşti pacienţi au mai frecvent afecţiuni cardiace, care sunt agravate de anemie. Riscul de sângerare poate fi controlat temporar prin transfuzii de plachete sau plasmă proaspătă congelată, sau prin administrarea de desmopresină sau estrogeni. Un astfel de tratament poate fi necesar după un traumatism sau înainte de o intervenţie chirurgicală sau stomatologică.
Creşterea moderată sau severă a presiunii sanguine se administrează cu medicamente specifice, astfel încât să fie prevenită deteriorarea funcţiilor cardiace şi renale.
Când tratamentul insuficienţei renale cronice nu mai este eficace, singura opţiune rămâne dializa pe termen lung sau transplantul renal A. In ciuda existenţei dializei, majoritatea persoanelor cu insuficienţă renală avansată decedează în decurs de 5-10 ani. îngrijirile acordate către sfârşitul vieţii sunt foarte importante M.