Atacurile de panică

Panica reprezintă anxietate acută cu debut brusc, persistentă scurt timp şi însoţită de manifestări fizice.
Atacurile de panică pot să apară în cadrul orie e tulburări de anxietate, de obicei ca răspuns la o situaţi specifică asociată cu principala caracteristică a bol t D exemplu, o persoană cu fobie faţă de şerpi va intra în panică atunci cândva întâlni un şarpe. însă aceste atacuri de panică situaţionale sunt diferite de atacurile de panică spontane şi neprovocate, care caracterizează această boală.

Atacurile de panică sunt frecvente, fiind întâlnite anual la peste o treime dintre adulţi. Femeile sunt de 2-3 ori mai predispuse decât bărbaţii de a suferi un atac de panică. Majoritatea persoanelor îşi revin după un astfel de atac fără a fi necesar tratament; câteva dezvoltă atacuri de panică recurente. Recurenţa este întâlnită la 2% din populaţie în decurs de un an. De obicei, atacurile recu¬rente de panică debutează târziu în adolescenţă sau la adulţii tineri.
Un atac de panică presupune apariţia bruscă a cel puţin patru din simptomele de mai jos:
•	Durere toracică sau disconfort
•	S enzaţ ie de înecare
•	Ameţeală, pierderea echilibrului, sau leşin
•	Teamă de moarte
•	Teama de a „înnebuni" sau de a-şi pierde controlul
•	Sentimente de irealitate, de înstrăinare, sau de detaşare de mediu
•	înroşirea feţei sau frisoane
•	Greaţă, dureri gastrice, diaree
•	Amorţeală sau senzaţie de furnicături
•	Palpitaţii sau creşterea frecvenţei cardiace
•	Dispnee sau senzaţia de sufocare
•	Transpiraţii
•	Tremor sau agitaţie

De obicei dispar în câteva minute, astfel încât medicul nu poate observa multe modificări, cu excepţia fricii pacientului de un alt atac. Deoarece atacurile de panică sunt uneori neaşteptate sau se produc fără vreun motiv aparent, în special când sunt recurente, persoanele afectate adeseori anticipează şi îşi fac griji în legătură cu atacul următor — o afecţiune denumită anxietate de anticipare - şi încearcă să evite locurile în care anterior au intrat în panică.

Deoarece simptomele unui atac de panică implică multe organe vitale, pacienţii îşi fac frecvent griji că ar putea avea o boală periculoasă care afectează inima, plămânii, sau creierul, căutând ajutor medical de specia¬litate. însă diagnosticul corect poate să nu fie stabilit, astfel încât aceştia continuă să îşi facă griji că boala lor a rămas netratată. Deşi atacurile de panică sunt incon- fortabile - uneori chiar până la extrem, acestea nu sunt periculoase.
Diagnosticul de atacuri de panică recurente se stabileşte atunci când un individ prezintă cel puţin două atacuri neprovocate şi neaşteptate, urmate de minim i lună în care există teama că s-ar putea produce un alt atac. Frecvenţa atacurilor poate varia foarte mult; unii pacienţi au atacuri săptămânale sau chiar zilnice, care se produc timp de mai multe luni, în timp ce alţii au câteva atacuri pe zi, după care acestea nu mai apar timp de mai multe săptămâni sau luni.

Persoanele care prezintă atacuri de panică în cadrul manifestărilor Unei tulburări generale de anxietate diferite de atacurile de panică recurente, precum şi unele persoane cu atacuri de panică recurente care manifestă anxietate de anticipare şi comportament de evitare, îşi revin fără niciun tratament. în cazul altor pacienţi, atacurile de panică apar şi dispar pe parcursul vieţii.

Indivizii cu atacuri de panică recurente răspund mai bine la tratament dacă înţeleg faptul că boala are atât o componentă fizică cât şi una psihologică, ce trebuie tratate împreună. Tratamentul medicamentos şi terapia compor¬tamentală pot de obicei controla manifestările.
Medicamentele folosite pentru tratamentul atacurilor de panică sunt antidepresivele şi anxioliticele, precum benzodiazepinele. Majoritatea tipurilor de anti¬depresive - triciclice, inhibitori de monoamin oxidază (IMAO) şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) - sunt eficace A. Benzodiazepinele acţionează mai rapid decât antidepresivele, însă pot produce dependenţă 13 şi dau mai frecvent somnolenţă, tulburări de coordonare şi scăderea timpului de reacţie. SSRI sunt preferaţi altor antidepresive şi benzodiazepinelor deoarece au eficacitate crescută, mai puţine efecte secundare, în special somnolenţă şi nu dau dependenţă.
Când un medicament este eficace, acesta previne atacurile de panică sau reduce semnificativ frecvenţa acestora. Tratamentul poate fi continuat mult timp. deoarece adeseori atacurile revin atunci când adminis¬trarea medicamentului este întreruptă.

Terapia de expunere, un tip de terapie compor¬tamentală în care persoana este expusă în mod repetat la factorii care declanşează un atac de panică, ajută adeseori la diminuarea senzaţiei de teamă. Terapia de expunere se practică până când pacientul se simte confortabil în situaţia care anterior determina apariţia anxietăţii. în plus, persoanele care se tem că vor leşina în timpul unui atac de panică pot practica un exerciţiu în timpul căruia se învârtesc cu scaunul sau respiră rapid (hiperventilează) până când simt că urmează să leşine. Acest exerciţiu le învaţă că nu vor leşina în timpul atacului de panică. Exersarea unei respiraţii lente, superficiale (controlul respirator) este de ajutor în cazul multor persoane care au tendinţa să hiperventileze.

Psihoterapia suportivă, care include educaţie şi consiliere, este benefică deoarece terapeutul îi poate oferi pacientului informaţii generale despre boală, tratamentul acesteia, speranţe realiste pentru ameliorare şi sprijinul care provine dintr-o relaţie de încredere cu un medic.