Rolul diafragmului în respiraţie

Atunci când diafragmul se contractă, volumul cutiei toracice creşte, astfel încât presiunea din interiorul acesteia scade. Pentru a egaliza presiunea, aerul pătrunde în plămâni. Atunci când diafragm ul se relaxează, elasticitatea plămânilor şi a peretelui toracic expulzează aerul din plămâni.

Diafragmul, un strat muscular în formă de clopot care separă plămânii de cavitatea abdominală, reprezintă cel mai important muşchi implicat în pătrunderea aerului în plămâni (pro¬cesul este denumit inhalare sau inspiraţie). Diafragmul este ataşat de baza sternului, de segmentele inferioare ale cutiei toracice şi de coloana vertebrală. Atunci când diafragmul se contractă, acesta determină creşterea lungimii şi a diametrului cutiei toracice şi astfel produce expansiunea plămânilor. Muşchii intercostali contribuie la mişcările executate de coaste şi astfel asistă respiraţia. Toţi muşchii utilizaţi în timpul respiraţiei se contractă numai dacă nervii care realizează legătura dintre ei şi creier sunt intacţi. In cazul anumitor traumatisme ale gâtului sau spatelui se poate produce secţionarea trans¬versală a măduvei spinării, iar persoana va muri dacă nu se efectuează ventilaţie artificială.
Eliminarea aerului din plămâni (proces denumit expiraţie) se realizează de obicei pasiv atunci când persoana nu depune un efort. Energia conservată în timpul distensiei elastice a plămânilor şi a peretelui toracic este folosită pentru expulzarea aerului din plămâni. De aceea, atunci când persoana este în repaus, nu este necesară efectuarea unui efort expirator. însă în timpul activităţii fizice intense expiraţia este asistată de mai mulţi muşchi. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt muşchii abdominali. Contracţia muşchilor abdominali produce creşterea presiunii intraabdominale şi astfel împingerea diafragmului relaxat către plămâni, determinând astfel eliminarea aerului.