Identitatea disociativă

Diagnostic

Pentru a stabili diagnosticul de identitate disociativă, medicul discută cu pacientul şi analizează răspunsurile acestuia. Poate fi necesară efectuarea unui examen clinic, pentru a se determina dacă nu cumva este prezentă o boală organică ce ar explica unele dintre simptome. Au fost puse la punct chestionare speciale, cu ajutorul cărora doctorii pot identifica mai uşor această afecţiune.

Interviurile se pot prelungi, fiind necesară folosirea cu prudenţă a hipnozei sau facilitării medicamen¬toase ' . Hipnoza sau medicamentele fac ca pacientul sâ permită mai uşor medicului să discute cu celelalte personalităţi, sau să îşi recapete amintirile din perioada afectată de amnezie. însă unii medici consideră că interviurile facilitate de hipnoză şi medicamente nu ar trebui practicate, deoarece tehnicile pot genera chiar ele manifestări ale identităţii disociative.

Tratament şi prognostic

Unele simptome pot fi tranzitorii (fluctuante), însă identitatea disociativă nu se vindecă de la sine. Scopul tratamentului este de obicei integrarea tuturor personalităţilor într-o personalitate unică. însă acest lucru nu este întotdeauna posibil. în aceste situaţii, scopul este obţinerea unei interacţiuni armonioase între personalităţile diferite, astfel încât individul să ducă o viaţă relativ normală.
Tratamentul medicamentos poate ameliora unele dintre simptomele existente, cum ar fi anxietatea sau depresia, însă nu influenţează boala propriu-zisă.

Psihoterapia este adeseori dificilă şi produce suferinţă emoţională pentru pacient. Acesta poate trăi numeroase crize emoţionale induse de acţiunile diferitelor personalităţi şi de disperarea care poate însoţi reamintirea unor evenimente traumatice. Pot fi necesare internări repetate în spital până când pacientul trece de perioadele dificile, ajungând să poată suporta relativ normal amintirile neplăcute. în general, se efectuează cel puţin două şedinţe de psihoterapie săptămânal, timp de minim 3-6 ani. Hipnoza poate aduce unele beneficii.

Prognosticul persoanelor cu această boală depinde de simptome şi de trăirile pe care le au. De exemplu, la cei care au şi alte boli mintale severe, cum ar fi tulburări de personalitate, ale stării de dispoziţie, alimentare, sau abuz de substanţe, prognosticul este mai rezervat.