Luxaţia gleznei

Diagnostic şi tratament

Examenul fizic al gleznei poate oferi indicii referitoare la amploarea leziunilor ligamentare.
Luxaţiile uşoare se tratează de obicei prm imobilizarea gleznei şi a piciorului cu un bandaj elastic, aplicarea unei pungi cu gheaţă pe zona dureroasă, ridicarea gleznei şi - pe măstră ce luxaţia se vindecă - prin creşterea treptată a distanţei parcurse la mers şi a exerciţiilor fizice. Tratamentul constă aşadar în metoda RICH - repaus (rest), gheaţă (ice), comprimare (compresion) şi menţinerea ridicată a gleznei (elevation). în cazul luxaţ iilor moderate se poate aplica un ghips care permite mersul sau un ghips detaşabil, acestea fiind menţinute timp de până la 3 săptămâni. Se imobilizează astfel gamba, însă pacienţii pot călca pe glezna afectată.

O luxaţ ie severă a gleznei necesită îngrijiri medicale imediate; dacă nu este tratată aceasta poate conduce la instabilitate pe termen lung a gleznei, la dureri cronice şi la apariţia osteoartritei gleznei. Poate fi necesară intervenţia chirurgicală. Iniţial se încearcă însă de obicei fizioterapia. Decizia de intervenţie chirurgicală este controversată; unii chirurgi consideră că reconstrucţia chirurgicală a ligamentelor distruse sau rupte nu con¬duce la rezultate mai bune decât tratamentul obişnuit, non-chirurgical. Fizioterapia - care are ca scop refacerea capacităţii de mişcare, creşterea forţei musculare şi ameliorarea echilibrului şi a timpului de răspuns - este foarte importantă înainte ca persoana să poată efectua o activitate dificilă.

La persoanele care fac frecvent luxaţii de gleznă, acestea pot fi prevenite prin purtarea unor dispozitive flexibile sau rigide pentru fixarea gleznei (în funcţie de tipul şi de amploarea leziunilor). Pantofii mai înalţi (care ţin glezna) şi folosirea unor pernuţe sau dispozitive ortopedice care se amplasează în încălţăminte pot contribui la stabilizarea piciorului şi a gleznei.