Not a member of Pastebin yet?
Sign Up,
it unlocks many cool features!
- Pancreatita acută
- Complicaţii
- Leziunile pancreasului permit enzimelor activate şi toxinelor (cum ar fi citokinele ) să pătrundă în cavitatea abdominală, unde produc irita ţie şi inflamaţie a mem¬branei care tapetează această cavitate (peritonită) sau a altor organe. Enzimele activate şi citokinele pot fi absorbite din abdomen în vasele limfatice şi ajung în final în circulaţia sanguină, unde produc scăderea presiunii arteriale şi leziuni ale unor organe localizate în afara cavităţii abdominale. Porţiunea pancreasului care produce hormoni, în special insulină, nu este de obicei lezată sau afectată. Una din cinci persoane cu pancreatită acută prezintă tumefacţie în abdomenul superior. Aceasta se întâmplă din cauza opririi tranzi¬tului intestinal (o boală denumită ileus •), sau din cauza faptului că pancreasul hipertrofiat se măreşte şi împinge stomacul către anterior. De asemenea, în cavitatea abdominală se poate acumula lichid (o afecţiune denumită ascită A). -
- In pancreatita acută severă (pancreatită necrozantă), sângele şi sucul pancreatic se pot acumula în cavitatea abdominală, cu scăderea volumului sanguin circulant şi reducerea importantă a presiunii sanguine, care poate evolua până la şoc 11. Pancreatita acută severă poate fi fatală.
- Infecţia pancreasului inflamat reprezintă un risc care trebuie luat în considerare, în principal după prima săptămână de boală. Uneori medicul suspectează prezenţa infecţiei deoarece starea pacientului se agravează şi după ce toate celelalte simptome au început să se amelioreze apare febră şi creşterea globulelor albe sanguine. Diagnosticul se stabileşte prin efectuarea de culturi bacteriene din sânge (hemoculturi, în care se observă prezenţa multor bacterii) pentru a se identifica bacteriile care produc infecţia, precum şi prin efectuarea unei tomografii computerizate (TC).
- Medicul poate preleva o mostră de material infectat din pancreas prin introducerea unui ac prin piele până la nivelul regiunii infectate. Infecţia se tratează cu antibiotice, iar de obicei este necesară intervenţia chirurgicală pentru extirparea ţesutului infectat sau necrozat (mort).
- Uneori, o colecţie de enzime pancreatice, lichid şi resturi tisulare, care seamănă cu un chist (pseudochist), însă fără membrana limitantă întâlnită în mod normal la chisturi, se formează în interiorul pancreasului şi se măreşte asemenea unui balon. Dacă pseudochistul devine mai mare şi produce durere sau alte simptome, medicul trebuie să îl dreneze rapid deoarece, dacă dimensiunile acestuia cresc foarte mult, se infectează, sângerează sau se rupe, pacientul poate deceda. în funcţie de localizare, pseudochistul este drenat fie chirurgical, fie prin introducerea unui cateter prin piele sau printr-un endoscop (un tub flexibil având la capăt o cameră video) introdus prin cavitatea bucală până în stomac sau intestin, care permite drenajul pseudochistului timp de câteva săptămâni.
Advertisement
Add Comment
Please, Sign In to add comment