Meningita bacteriană acută

Diagnostic

Dacă un copil de 2 ani sau mai mare are febră de cauză necunoscută şi părinţii consideră că acesta este bolnav, atunci ar trebui mers imediat la medic. Când copilul devine din ce în ce mai iritabil şi neobişnuit de somnolent, refuză să mănânce, vomită, are convulsii, sau prezintă redoare de ceafa, atunci este necesară acordarea imediată de îngrijiri medicale. La adulţ j, apelul de urgenţă la medic trebuie luat în considerare în caz de febră asociată cu dureri de cap, erupţii cutanate, confuzie, neresponsivitate (stupor), convulsii şi redoare de ceafa.

In timpul examenului fizic medicii caută să identifice semnele tipice de meningită, cum ar fi redoarea de ceafa şi erupţia cutanată caracteristică. O modalitate în care medicii pot testa prezenta meningitei este încercarea de flexie anterioară a gâtului pacientului atunci când acesta este întins pe spate. La o persoană cu meningită manevra determină flexia involuntară a genunchilor. în continuare, doctorii pot încerca să îndrepte genunchii flexaţi ai persoanei; manevra este dificilă la indivizii cu meningită. Aceste reacţii apar deoarece manevrele întind (şi astfel irită) meningele inflamate.

Când se suspectează prezenţa meningitei, trebuie decis dacă tratamentul va fi început imediat sau mai întâi se vor efectua proceduri pentru a se stabili cauza specifică a bolii. Dacă persoana are o stare generală alterată, se administrează imediat unul sau mai multe antibiotice, înainte de aflarea rezultatelor procedurilor diagnostice. Când starea generală este ceva mai bună, tratamentul poate fi amânat până când se stabileşte dacă meningita este cauzată de o bacterie, un virus sau un alt organism, sau dacă are etiologie non-infecţioasă (cum ar fi o reacţie autoimună sau administrarea anumitor medicamente).

De obicei, pentru diagnosticarea meningitei şi stabilirea cauzei acesteia se efectuează o puncţie lombară (spinală) ■. Printre două vertebre lombare se introduce un ac subţire, prelevându-se o mostră de lichid cefalorahidian. Se măsoară concentraţia glucozei şi a proteinelor, precum şi numărul şi tipul globulelor albe din LCR; informaţiile, obţinute îi ajută pe medici să diferenţieze infecţiile bacteriene de cele virale. Se examinează lichidul la micro¬scop pentru a verifica dacă sunt prezente bacterii şi pentru a le identifica. Dacă nu există bacterii în lichid, se efectuează alte teste pentru identificarea rapidă a anumitor bacterii, cum ar fi Neisseria meningitidis şi Streptococcus pneumoniae.
Aceste teste includ analiza lichidului cefalorahidian pentru a se identifica anticorpi contra acestor bacterii, precum şi reacţia în lanţ a polimerazei (PCR), o metodă cu ajutorul căreia se amplifică ADN-ul bacterian.

O mostră se lichid cefalorahidian se trimite îa labo¬rator, unde bacteriile pot fi cultivate şi apoi identificate. Se poate testa susceptibilitatea bacteriilor la diferite antibiotice, astfel încât antifrioterapia care a fost iniţiată imediat să fie ajustată dacă este cazul.

De asemenea, medicii trebuie să ia în considerare şi alte cauze ale simptomelor, cum ar fi o infecţie virală sau fungică. Se pot efectua analize speciale ale lichidului cefalorahidian pentru a se identifica virusuri, cum ar fi herpes simplex, precum şi alte microorganisme care nu pot fi identificate prin procedurile de rutină.
Medicii pot realiza şi culturi din sânge, urină, mucus (din nas şi gât), şi puroi (din infecţiile cutanate) pentru a putea stabili diagnosticul cu certitudine.