Boala Parkinson

Diagnostic

Stabilirea diagnosticului are la bază simptomatologia. Formele precoce ale bolii pot fi dificil de diagnosticat din cauza manifestărilor subtile. Diagnosticul este deose¬bit de dificil la persoanele in vârstă, deoarece îmbătrânirea produce simptome similare cu cele din boala P irkinson. cum ar fi tulburări de echilibru, mişcări lente, rigiditate musculară şi postură aplecată în faţă. Nu există analize sau proceduri imagistice cu ajutorul cărora diagnosticul să poată fi confirmat în mod direct. însă se poate efectua o tomografie computerizată (CT) sau rezonanţă magne¬tică nucleară (RMN) pentru a se identifica o anomalie structurală care poate cauza simptomele. Diagnosticul de boală Parkinson este probabil dacă tratamentul medicamentos specific al bolii produce ameliorări ale simptomelor.

Tratament
Metodele de.fizioterapie care se folosesc pentru trata¬mentul bolii Parkinson sunt identice cu cele folosite pentru tratamentul parkinsonismului. însă medica¬mentele pentru boala Parkinson nu sunt de obicei eficace la persoanele cu parkinsonism. Tratarea bolii de bază sau întreruperea administrării medicamentului care pro¬duce parkinsonism sunt măsuri mai eficace şi pot con¬duce la vindecare.

Fizioterapia. Pacienţii cu boală Parkinson îşi pot men¬ţine mobilitatea mai mult timp dacă continuă să efectueze pe cât de multe activităţi cotidiene este posibil şi dacă urmează un program regulat de exerciţii fizice. Fizio¬terapia şi terapia ocupaţională pot contribui la menţinerea sau redobândirea tonusului muscular, menţinerea amplitudinii de mişcare şi învăţarea unor strategii adaptative A - Dispozitivele mecanice de ajutor, cum ar fi cadrul pentru deplasare, pot ajuta pacienţii să îşi păstreze independenţa.

O dietă bogată în fibre ajută la combaterea constipaţiei, care poate fi agravată de administrarea de levodopa. Anumite alimente, cum ar fi sucul de prune şi alte sucuri, precum şi laxativele, cum ar fi concentratul de siminichie, pot ajuta la reglarea tranzitului intestinal. Dificultăţile de înghiţire pot conduce la malnutriţie, astfel încât medicii trebuie să aibă grijă ca dieta pacienţilor să fie suficient de bogată. Pacienţii pot învăţa cum să miroasă mai bine alimentele, astfel încât să aibă un apetit mai mare.

Modificări simple ale domiciliului pot face ca acesta să devină mai sigur pentru pacienţii cu boală Parkinson. De exemplu, renunţarea la carpete poate ajuta la evitarea împiedicării, iar instalarea unor balustrade la baie, pe holuri şi în alte locuri reduce riscul de cădere. Activităţile zilnice pot fi simplificate, de exemplu prin înlocuirea nasturilor cu Velcro, sau prin cumpărarea de încălţăminte care se închide în mod similar.
Tratamentul medicamentos. Nu există medicamente care să vindece boala Parkinson sau care să încetinească progresia acesteia, însă multe medicamente pot face ca mişcările să se execute mai uşor şi pacienţii să se poată mişca normal timp de mulţi ani. Poate fi necesară administrarea simultană a două sau mai multe medicamente.

Levodopa este medicamentul cel mai eficace pentru reducerea tremorului şi a rigidităţii musculare şi pentru ameliorarea mişcărilor. Tratamentul cu levodopa poate conduce la ameliorarea marcată a simptomelor la pacienţii cu boală Parkinson, însă persoanele cu parkin¬sonism produs de altă boală nu obţin beneficii dacă primesc acest medicament. Levodopa, care se adminis¬trează pe cale orală, este transformată în dopamină în ganglionii bazali, astfel încât compensează producţia scăzută de dopamină la acest nivel. Administrarea de levodopa le permite multor persoane cu forme uşoare ale bolii Parkinson să aibă diri nou o viaţă aproape normală, iar unor pacienţi imobilizaţi la pat le permite să înceapă din nou să meargă.

Levodopa se administrează în asociere cu carbidopa. Carbidopa previne conversia levodopa la carbidopa înainte ca aceasta să ajungă în creier. Când aceste două medicamente se administrează împreună, se poate folosi o doză mai mică de levodopa, astfel încât efectele secundare ale acesteia (greaţa şi înroşirea feţei) sunt diminuate. Combinaţia levodopa-carbidopa reprezintă principalul tratament al bolii Parkinson.

Pentru a stabili cea mai bună doză de levodopa pentru o anumită persoană, medicii trebuie să găsească echilibrul între controlul bolii şi apariţia efectelor secun¬dare ale tratamentului, care pot limita doza de levodopa pe care un anumit pacient o poate tolera. Aceste efecte secundare includ mişcări involuntare ale gurii, feţei şi membrelor; coşmaruri; halucinaţii; şi modificări ale presiunii arteriale. Mulţi specialişti consideră că apariţia mişcărilor involuntare poate fi evitată prin administrarea unui medicament care mimează acţiunea dopaminei (un agonist de dopamină), administrat singur sau în asociere cu levodopa, în primii ani de tratament.

După ce efectuează tratament cu levodopa timp de 5 ani sau mai mult, la peste jumătate dintre pacienţi apare alternanţa rapidă între perioadele de răspuns bun la medicament şi absenţa răspunsului - un efect denumit fenomenul pornit-oprit. în decurs de câteva secunde aceşti pacienţi pot trece de la o stare de mobilitate normală la imobilitate severă. Perioada de ameliorare după fiecare doză de medicament devine din ce în ce .mai scurtă, iar perioadele de imobilitate alternează cu perioade de mobilitate ameliorată. însă chiar şi aceste perioade bune pot fi însoţite de agitaţie sau hiperactivitate - în care mişcările involuntare produse de levodopa sunt mult accen¬tuate. Administrarea unor doze mai mici şi mai frecvente controlează iniţial aceste efecte, însă după 15-20 de ani manifestările de acest tip devin dificil de suprimat. în această situaţie se ia în considerare intervenţia chirurgicală.

Alte medicamente sunt în general mai puţin eficace decât levodopa, însă anumite persoane pot obţine bene¬ficii, în special dacă nu pot tolera levodopa sau dacă tratamentul cu levodopa este insuficient. Agoniştii de dopamină (cum ar fi pramipexol şi ropinirol), care simu¬lează acţiunea dopaminei, pţit fi utili în orice stadiu al bolii. Selegelina, un tip de antidepresiv denumit inhibitor.