Incontinenţa pentru materii fecale

Incontinenţa pentru materii fecale reprezintă pierderea controlului asupra defecaţiei.
Poate să apară pentru scurt timp în timpul episoadelor de diaree sau când materiile fecale întărite se blochează în rect (fecalom). Persoanele cu traumatisme anale sau ale măduvei spinării, cu prolaps rectal (protruzia mucoasei rectale prin orificiul anal), demenţă, leziuni neurologice determinate de diabet, tumori anale, sau traumatisme pelviene produse în timpul sarcinii pot dezvolta incontinenţă persistentă pentru materii fecale.
Medicul examinează pacientul pentru a identifica anomaliile structurale sau neurologice care pot cauza boala. Aceasta presupune examinarea anusului şi rectului, verificarea sensibilităţii în regiunea perianală şi de obicei efectuarea unei sigmoidoscopii. Alte teste, cum ar fi examinarea funcţiilor nervoase şi ale muşchilor pelvieni, pot fi necesare în anumite cazuri.

Primul pas în direcţia corectării incontinenţei pentru materii fecale este încercarea de stabilire a unui pro¬gram regulat de defecaţie, care să ajute la eliminarea unor materii fecale bine formate. Modificările dietetice, cum ar fi consumul unor cantităţi suplimentare de fi¬bre, sunt frecvent utile. Când aceste modificări nu aduc beneficii, se pot obţine beneficii prin administrarea unui medicament care reduce tranzitul intestinal, cum ar fi loperamid.
Antrenamentul muşchilor anali (sfincterele anale) prin contracţia şi relaxarea repetată a acestora conduce la creşterea tonusului şi forţei şi ajută la prevenirea episoadelor recurente de incontinenţă pentru materii fecale. Folosind bio-feed-back, pacientul poate să îşi antreneze muşchii sfincterieni şi să crească sensibilitatea rectului la prezenţ a materiilor fecale. Aproximativ 76% dintre persoanele motivate obţin beneficii prin trata¬mentul de bio-feed-back!

Când incontinenţa pentru materii fecale este persistentă, anumiţi pacienţi pot beneficia de intervenţie chirurgicală - de exemplu, când cauza este un traumatism anal sau un defect anatomic al anusului. Ca ultimă măsură, se poate practică o colostornie (crearea pe căle chirurgicală a unei deschideri situate între intestinul gros şi peretele abdominal A). Anusul este închis, iar materiile fecale sunt eliminate într-o pungă de plastic detaşabilă care se montează în dreptul orificiului. Colostomia nu trebuie întotdeauna să fie permanentă.