Infarctul miocardic

Diagnostic
De fiecare dată când un bărbat cu vârsta de peste 35 de ani sau o femeie având peste 50 de ani se prezintă cu durere toracică, medicii iau în considerare posibilitatea unui infarct miocardic. Există însă şi alte situaţii care pot produce durere similară: pneumonia, fixarea unui cheag într-o ramură arterială pulmonară (embolismul pulmonar), pericardita, fractura unei coaste, spasmul la nivelul esofagului, indigestia, sensibilitatea la nivelul muşchilor după o leziune sau după efort.
Electrocardiografia (ECG) ' şi unele analize sânge pot confirma diagnosticul infarctului miocardic în decurs de câteva ore.
ECG este cea mai importantă metodă mitialâ de diagnostic atunci când medicul suspectează un infarct de miocard. Aceasta investigaţie oferă o reprezentare grafică a activităţii electrice dm timpul fiecărei bătăi cardiace - electrocardiograma (ECG-ul). în multe situaţii acesta arată imediat dacă o persoană are infarct miocardic. Unele anomalii pot fi detectate de ECG, în funcţie de localizarea şi dimensiunea afectării miocar¬dului. Dacă o persoană a mai avut probleme cardiace care modifică traseele ECG, atunci afectarea miocardică actuală poate fi mai greu de diagnosticat. Astfel de persoane ar trebui să poarte cu ele în portofel o copie a ECG-ului, astfel încât dacă au simptome ale unui infarct miocardic medicul să poată compara ECG-ul anterior cu cel actual. Dacă £CG-urile înregistrate pe parcursul a câteva ore sunt normale, medicii consideră că diagnos¬ticul de infarct miocardic este improbabil.
Măsurarea nivelurilor anumitor anumite substanţe (numite markeri serici) din sânge ajută de asemenea la stabilirea diagnosticului de infarct miocardic. Prezenţa acestor substanţe în sânge indică afectarea sau moartea miocardului. Aceste substanţe se găsesc în mod nor¬mal în muşchiul cardiac, dar sunt eliberate în torentul sanguin când miocardul este lezat. Cea mai frecvent folosită este o enzimă numită CR-MB. Concentraţia acestei enzime este crescută după 6 ore de la debutul infarctului şi rămâne crescută 36 până la 48 de ore. Totuşi două proteine, numite troponină T şi troponină I, sunt markeri mai specifici pentru afectarea cardiacă. Aceste proteine sunt implicate în contracţia musculară şi sunt eliberate în sânge atunci când celulele miocardului sunt afectate.
Atunci când ECG-ul şi markerii serici nu oferă sufi-ciente informaţii se poate recurge la ecOcardiografie sau la imagistica cu radionuclizi. Ecocardiografia poate arăta reducerea cineticii unei regiuni a peretelui ventri¬culului stâng (cavitatea cardiacă ce pompează sânge în tot organismul). Aceste modificări arată afectarea produsă de infarctul miocardic. Imagistica cu radionuclizi poate arăta o reducere persistentă a fluxului sanguin către o zonă de miocard, ceea sugerează ţesut cicatricial format din cauza inf irctuhu miocardic.
Sindromul Dressler (pericardita care se instalează între ziua a 1 o -a si 2 luni după un infarct mi oca rdic) se diagnos- tich- pe 'r.za simptomelor pe care le' produce în intî' '4uî le - :np mii sus menţionat.