HIPOKALIEMIA

In hipokaliemie, concentraţia sanguină a potasiului este prea scăzută. Pierderile excesive de potasiu sunt de obicei consecinţa vomei, diareii, folosirii cronice a laxativelor, sau polipilor colonici. Rareori, se produc pierderi excesive cauzat de transpiraţie (în condiţii de umiditate şi căldură extreme). Multe alimente conţin potasiu, astfel încât la persoanele care au o dietă echilibrată hipokaliemia este rareori cauzată de aportul dietetic insuficient.
Există mai multe cauze care conduc la excreţ ia masivă a potasiului în urină. Cea mai frecventă este reprezentată de tratamentul cu diuretice care stimulează excreţia renală de sodiu, apă şi potasiu. în sindromul Cushing, glandele suprarenale produc aldosteron în exces, un hormon care induce excreţia renală masivă de potasiu A. Excreţia de potasiu este crescută şi la persoanele care consumă cantităţi mari de lemn dulce, sau mestecă anumite tipuri de tutun. Indivizii cu sindrom Liddle, sindrom Bartter, sau sindrom Fanconi prezintă anomalii rare care interferă cu capacitatea rinichilor de a reţine potasiul.

Anumite medicamente (cum ar fi insulina şi antiast- maticele albuterol, terbufalină şi teofilină) cresc transferul potasiului în celule şi conduc la hipokaliemie. însă folo¬sirea acestor medicamente rJprezintă rareori singura cauză a hipokaliemiei.

Scăderea uşoară a concentraţiei sanguine a potasiului este de obicei asimptomatică. Când reducerea este mai severă apar slăbiciune musculară, contracţii musculare involuntare şi chiar paralizie. Pot fi prezente aritmii cardiace, în special la persoanele Cu boli cardiace preexis-tente. La pacienţii trataţi cu digoxină, chiar şi hipokalie- mia uşoară este periculoasă. Diagnosticul se stabileşte prin identificarea kaliemiei scăzute.
De obicei potasiul poate fi substituit prin consumul de alimente bogate în potasiu sau prin administrarea pe cale orală a unor suplimente cu potasiu. Deoarece acest mineral irită tractul digestiv, suplimentele ar trebui admi-nistrate în doze mici, odată cu alimentele, de mai multe ori pe zi şi nu într-o singură doză mare. Unele tipuri speciale de suplimente cu potasiu, cum ar fi cele impregnate cu ceară sau cu microcapsule de clorură de potasiu, irită mult mai puţin tubul digestiv.

Majoritatea persoanelor care iau diuretice nu necesită administrarea de suplimente de potasiu. Cu toate acestea, valoarea kaliemiei este verificată periodic pentru a se modifica tratamentul dacă acest lucru se impune. Ca alternativă, tratamentul diuretic poate include medi-camente care economisesc potasiul (cum ar fi triamte-renul, amiloridul şi spironolactona), însă numai la pacienţii cu funcţie renală normală.